)
Articol de Narcis Drejan - Publicat marti, 02 decembrie 2025 23:23 / Actualizat marti, 02 decembrie 2025 23:23
Când antrenoratul devine decor de televiziune, atunci putem să ne așteptăm la orice, ba chiar să-l vedem pe Marian Valorosu cum antrenează CSM București, că tot e risipă pe bani publici
Cazul lui Adrian Vasile spune mai mult despre sportul românesc decât o sută de conferințe despre strategie și viziune, sincer, nici nu știu dacă să pun între ghilimele viziune și strategie, la cum se vorbește despre ele. Un antrenor format în ani de sală, tăcere și uzură psihică abandonează meseria pentru un platou de televiziune. Nu e o mutare exotică, e un simptom: sportul a devenit prea greu, iar spectacolul e mai rentabil.
Nu e vorba despre o alegere personală, ci despre un semnal profesional. Când îți părăsești meseria la vânătoare de rating, transmiți un mesaj devastator: munca e negociabilă, iar nervul profesiei poate fi înlocuit cu luminile reci ale platoului. Nu e rebranding, e retragere mascată.
Vestiarul nu concurează cu platoul
Antrenoratul nu este un job pentru curioși și nici o activitate sezonieră. Este o meserie care macină nervi, orgolii, timp, sănătate. Televiziunea promite exact inversul: confort, notorietate, aplauze fără clasament. O ofertă tentantă pentru cineva obosit. O lovitură de imagine pentru breaslă. Dar e pentru moment.
E ca la Insula Iubirii, parcă așa-i zice, când apărea un nene tatuat, care ne spunea cum se arată “samsetul”. Bine, Adi Vasile ne arată un pic de Manowar, pe manele powermetal. Când un antrenor cunoscut schimbă fluierul pe microfon, meseria întreagă pierde autoritate. Astăzi vine televiziunea. Mâine vin influencerii. Poimâine rămâne sala goală și profesia ridiculizată. Să nu ne mirăm de ce suntem aici cu sportul, cu tot, de fapt.
Dacă tot ne jucăm de-a sportul…
În logica nouă, ar trebui să mergem până la capăt. Dacă oricine poate fi orice, poate ar fi cazul să-l punem pe Radu Vâlcan antrenor la CSM București. Sau orice alt prezentator TV, la alegere. Până la urmă, dacă imaginea contează mai mult decât competența, de ce să ne mai prefacem că sportul e meserie?
Era o perioadă când Dan Diaconescu aducea tot felul de non-valori la televiziunea poporului, iar Adi Vasile ca prezentator este aproape de Roxy Manelista. Sursele mele mă asigură că la emisiunea unde va prezenta domnu’ Adi Vasile urmează să participe și Gabi Tamaș.
Asta ne mai lipsea, să transformăm apa în vin și să avem impresia că Mesia TV-ului răzbește cu șprițul în fața microfonului.
Iar dacă tot vorbim de stabilitate: după ce a fost plimbat și evacuat din mai toate locurile, poate că n-ar strica să nu fie „dat afară” și din televiziune. Să rămână măcar acolo unde nu se cere clasament, ci carismă. Unde nu există tabelă, ci rating.
Popularitatea nu ține loc de competență
În sport, nu contează cine te recunoaște pe stradă, ci cine te respectă în vestiar. Vizibilitatea nu produce valoare. Audiența nu ține loc de progres. Iar un contract media nu te face mai antrenor, după cum nu te face nici lider. Ce se vinde drept curaj este, de fapt, un abandon frumos ambalat. Meseria nu se pune pe pauză.
Se pleacă din ea. Iar când pleci, nu o mai inviți ca decor în viața ta. Adi Vasile nu e primul sedus de luminile platoului și nu va fi ultimul. Dar cazul lui arată limpede cum sportul românesc pierde profesioniști și câștigă personaje.
Cum antrenoratul devine accesoriu de imagine, nu destin profesional. Sportul nu e rampă de lansare. E linie de sosire. Cine nu mai are răbdare pentru ea să nu pretindă că încă aleargă.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
