INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

AC Milan, aproape să se facă din nou de râs în Serie A! Golurile din prelungiri au salvat-o » Chivu are un avans consistent

Rafael Leao, în Cremonese - AC Milan / Foto: Imago Images
Rafael Leao, în Cremonese - AC Milan / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 01 martie 2026 15:27 / Actualizat duminica, 01 martie 2026 15:30

AC Milan, principala urmăritoare a lui Inter la șefia clasamentului din Serie A, s-a impus în minutele de final, pe terenul nou-promovatei Cremonese, scor 2-0, grație golurilor marcate în minutele 90 și 90+4.

Astfel, AC Milan a reușit să păstreze diferența de 10 puncte în spatele rivalei Inter, care a câștigat meciul din această etapă cu același scor în fața celor de la Genoa. Soarta campionatului poate fi decisă săptămâna viitoare, când Inter o va înfrunta pe rivala AC Milan, pe 8 martie, de la ora 21:45.

AC Milan, victorie cu mari emoții pe terenul lui Cremonese

Prima mare ocazie a meciului i-a aparținut lui Jamie Vardy, care a avut o ocazie monumentală de a deschide scorul în minutul 27, însă șutul său din interiorul careului mic a trecut cu puțin pe lângă poartă.

AC Milan a replicat 7 minute mai târziu, însă șutul puternic expediat de Rafael Leao a trecut, de asemenea, pe lângă poartă.

A urmat un asediu al „diavolilor” în finalul primei reprize, însă Christian Pulisic a ratat incredibil din interiorul careului, mingea ducându-se pe lângă poartă. Doar un minut mai târziu, în 45, Adrien Rabiot a sărit ideal la cap și a expediat o lovitură puternică, însă balonul a trecut peste bara transversală.

În partea secundă, Rafael Leao a avut o nouă ocazie uriașă, în minutul 60, însă șutul său a trecut milimetric peste poartă. În minutul 76, „centralul” a dictat penalty în favoarea lui AC Milan, decizie anulată ulterior în urma consultării VAR-ului.

Elevii lui Max Allegri au reușit până la urmă să dea lovitura în minutul 90, când Luka Modric a fost autorul unei centrări magnifice, finalizată cu o lovitură de cap semnată de Pavlovic.

Totuși, bucuria „diavolilor” a fost amânată preț de câteva minute, cât timp s-a analizat faza în camera VAR pentru un posibil henț, însă „centralul” a validat golul după două minute de verificare.

AC Milan a mai reușit să marcheze o dată, prin Rafael Leao, în minutul 90+4, după ce portughezul a fost servit ideal de către Christopher Nkunku.

Cremonese - AC Milan, echipele de start

Cremonese (3-5-2): Audero - Folino, Bianchetti, Luperto - Zerbin, Thorsby, Maleh, Vandepuette, Pezzella - Bonazzoli, Vardy
Rezerve: Barbieri, Bondo, Ceccherini, Djuric, Faye, Floriani, Grassi, Nava, Payero, Sanabria, Silvestri, Terracciano
Antrenor: Davide Nicola

AC Milan (3-5-2): Maignan - Tomori, De Winter, Pavlovic - Saelemaekers, Fofana, Modric, Rabiot, Bartesaghi - Pulisic, Leao
Rezerve: Athekame, Estupinan, Fullkrug, Jashari, Nkunku, Odogu, Pittarella, Ricci, P. Terraciano
Antrenor: Massimiliano Allegri

Clasamentul din Serie A

Citește și:
Juan Bauza a revenit în România!
Superliga
Juan Bauza a revenit în România!
E gata! Andrei Coubiș a semnat pe 3 ani
Superliga
E gata! Andrei Coubiș a semnat pe 3 ani
La ce oră se joacă Mirra Andreeva - Sorana Cîrstea, în sferturile de finală de la Roland Garros
Tenis
La ce oră se joacă Mirra Andreeva - Sorana Cîrstea, în sferturile de finală de la Roland Garros
FCSB face primul transfer al verii: „E aproape rezolvat, va avea concurență mare”
Superliga
FCSB face primul transfer al verii: „E aproape rezolvat, va avea concurență mare”
FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât ar plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină
Profit.ro
FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât ar plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Uitați-vă la Sorana cum arată!” » Am mers să vorbim cu antrenorul care a lucrat cu 3 mari campioni ai tenisului românesc: „Aici ar putea fi un secret al ei”

Hagi nu se lasă » Doi jucători care au refuzat naționala, pe lista „Regelui” pentru următoarele acțiuni


Comentarii (3)
cormo85
cormo85  •  02 Martie 2026, 03:07

Când Milan bate cum a bătut azi, "Era să se facă de râs". Când Inter bate la fel pe Lecce sau Udinese, e "mare echipă". Penibili

reddog2100
reddog2100  •  01 Martie 2026, 19:31

Poate ca INTER are un avans consistent,nu Chivu,asa cum scrieti voi!

Van_Basten__
Van_Basten__  •  01 Martie 2026, 15:49

Ba, lasati fazele astea cu "sa se faca de ras"...Serie A nu e Mamaliga.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează