INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Cristi Chivu a mai făcut un pas spre titlu și nu se ascunde: „Cu toții suntem vinovați de ceea ce se întâmplă”

Cristi Chivu // foto: Imago
Cristi Chivu // foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 06 aprilie 2026 00:18 / Actualizat luni, 06 aprilie 2026 00:46

Cristi Chivu (45 de ani), antrenorul celor de la Inter, a tras primele concluzii la scurt timp după ce echipa lui a obținut un succes clar, scor 5-2, cu AS Roma, în etapa 31 din Serie A, și a mai făcut un pas mare spre titlu de campion în Italia.

Lautaro Martinez, cu o dublă, Calhanoglu, Thuram și Barella au fost jucătorii care au punctat în succesul fără drept de apel de duminică seara, la capătul căruia Inter a ajuns la cota 72 în clasament.

La finalul confruntării, Chivu și-a lăudat jucătorii pentru ceea ce au realizat în repriza a doua și a vorbit despre mediul tot mai toxic din fotbalul italian.

Reacția lui Cristi Chivu, după succesul zdrobitor cu AS Roma

„Exact asta le-am cerut la pauză: abordarea a fost foarte bună și am închis meciul cu două goluri. Această echipă dă semne de maturitate. În ultimele meciuri a speculat puțin mai mult și nu trebuia să facem asta, dar astăzi ne-am prezentat cu dorința de a domina și de a închide partida.

Să te duci peste Roma nu este simplu, eram puțin îngrijorați de acțiunea asupra lui Malen. Poate că Calhanoglu era puțin mai retras și îi era greu să urce la Pisilli, care controla jocul.

În repriza a doua am avut mai mult curaj, am controlat mai bine posesia, am ridicat ritmul și am fost mai agresivi în lupta pentru minge. Din acest punct de vedere, am făcut o repriză secundă excelentă”, a spus Chivu, citat de tuttomercatoweb.com.

„Un climat din ce în ce mai apăsător și toxic în fotbalul italian, cum se poate îmbunătăți? » Cum a răspuns Chivu

„Nu am o baghetă magică. Ceea ce știu este că suntem cu toții vinovați pentru ceea ce se întâmplă, începând de la antrenori, jucători, suporteri, rețelele sociale și chiar jurnaliști. Se scot în evidență lucrurile negative, în timp ce fotbalul ar trebui să rămână mereu un joc.

Trebuie să schimbăm modul în care ne raportăm la acest sport frumos, care îi face pe copii să se îndrăgostească de el, nu pe cei care își arată nemulțumirea și aruncă lucruri care nu ar trebui spuse”, a replicat Chivu, care a vorbit, inevitabil și despre reușita lui Lautaro.

„Sunt fericit că l-am regăsit pe Lautaro, dar și de golurile lui Thuram, Barella sau Dumfries. La fel este valabil și pentru Luis Henrique, Diouf și Frattesi, pentru toți cei care astăzi nu au intrat pe teren”, a încheiat Chivu.

Clasamentul din Serie A

Citește și:
Anderson Ceara a izbucnit, la flash-interviu: „MM Stoica a mințit... Niște rahaturi!”
Superliga
Anderson Ceara a izbucnit, la flash-interviu: „MM Stoica a mințit... Niște rahaturi!”
Prima reacție a lui Gigi Becali, după imaginile controversate cu Daniel Bîrligea: „Pe cuvânt vă zic!”
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali, după imaginile controversate cu Daniel Bîrligea: „Pe cuvânt vă zic!”
Here we go: Yan Diomande a ales între PSG și Real Madrid! Semnează pentru 120 de milioane
Campionate
Here we go: Yan Diomande a ales între PSG și Real Madrid! Semnează pentru 120 de milioane
Remarcatul lui Gigi Becali și cine l-a dezamăgit și la Ciuc: „Ăla trebuie titular și în Europa” + „Să-l ia cineva. Nu bagă piciorul, îi e frică”
Superliga
Remarcatul lui Gigi Becali și cine l-a dezamăgit și la Ciuc: „Ăla trebuie titular și în Europa” + „Să-l ia cineva. Nu bagă piciorul, îi e frică”
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Profit.ro
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo

Celebrul luptător face dezvăluiri tulburătoare: „Mi-am făcut de râs familia! Nu vreau să ajung ca tatăl meu, băutura i-a distrus viața”


Comentarii (1)
bohun
bohun  •  06 Aprilie 2026, 10:41

Lăsând la o parte capacitatea tactică a lui Chivu (care poate să ne placă sau nu), trebuie să apreciem tipul de discurs pe care îl are... la obiect, cu explicații clare și cu referire doar la fotbal... antrenorii români și nu numai au multe de învățat

Vezi toate comentariile (1)
Comentează