SPORTURI  »  TENIS  »  WTA LINZ

Jaqueline Cristian, învinsă după trei seturi în turul 1 al turneului WTA 500 de la Linz

Jaqueline Cristian în acțiune Foto: Imago Images
Jaqueline Cristian în acțiune Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 07 aprilie 2026 17:11 / Actualizat marti, 07 aprilie 2026 17:11

Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 33 mondial) a cedat disputa cu germanca Tamara Korpatsch (30 de ani, locul 109 mondial), venită din calificări, în turul 1 al turneului WTA 500 de la Linz, 6-4, 1-6, 4-6.

Două dintre cele trei jucătoare române intrate direct pe tabloul principal de la Linz au fost programate să evolueze în ziua a doua, iar prima a intrat pe zgura indoor, pe Terenul 1, Jaqueline Cristian.

Favorită 6 a competiției, ea a întâlnit-o pe Tamara Korpatsch, cu care se mai înfruntase o singură dată, în 2020, tot pe zgură, în calificările turneului de la Praga. Germanca s-a impus atunci cu 6-1, 7-6 (6), dar timpul a așternut o peliculă de praf peste acel meci.

Sau cel puțin așa a părut în primul set al partidei de la Linz, unul în care românca a făcut break în al treilea game, apoi a conservat avantajul până când l-a câștigat cu 6-4. Jaqueline a fost jucătoarea vizibil mai sigură pe ea, totul pornind de la gestionarea excelentă a serviciului.

Nu a pierdut niciun punct din cele 18 jucate cu prima minge, având un procentaj ridicat al frecvenței, 82%. De partea cealaltă, Korpatsch a comis două duble greșeli și a fost mai vulnerabilă per total.

Jaqueline Cristian, cădere dramatică în joc în setul secund

Tabloul pictat luminos pentru Cristian în actul inaugural s-a întunecat brusc și drastic în setul secund. După ce a avut o minge de break în game-ul întâi, ea și-a cedat imediat seviciul la zero, și pe fondul unui joc mai agresiv al adversarei. Tamara a izbutit câteva lovituri câștigătoare de excepție, cum a fost și un lung de linie în game-ul al patrulea, care i-a adus al doilea break și 4-0 pe tabelă.

Atunci a tresărit Jaq, recuperând un break, doar pentru a ceda imediat încă o dată și a pierde setul cu 1-6. A părut că nu se simte confortabil pe teren de la un moment încolo și rezultatul s-a văzut în joc și pe tabelă.

50%doar a fost procentajul la frecvența primului serviciu în setul doi, și eficiență de numai 25%

Jaqueline Cristian, învinsă în trei seturi la Linz

Decisivul a început la fel de rău pentru Cristian, care și-a pierdut serviciul, dar a fost mai activă în game-ul al treilea, când a salvat alte două șanse de break ale adversarei. În continuare, românca a jucat mai bine, dar nu a reușit să amenințe cu adevărat serviciul germancei.

S-a agățat cât a putut, dar și-a mai cedat încă o dată serviciul, frustrată și fără soluții reale în fața adversarei. Din nou însă a avut o tresărire când Korptasch servea pentru meci, recuperând un break. Românca a reușit câteva reveniri extraordinare în carieră, când a ieșit cu bine din situații ce păreau de nerezolvat. Nu și de această dată: a cedat cu 4-6 în decisiv în fața Tamarei Korpatsch în primul meci pe zgură din sezon.

11.309 euroși un punct WTA a primit Jaqueline Cristian pentru prezența în turul 1 al turneului de la Linz

Jaqueline are amintiri frumoase de la Linz, acolo unde s-a aflat pentru a patra oară pe tabloul principal. În 2021, când turneul se disputa pe final de sezon, în octombrie, a disputat aici prima finală a carierei, pierdută greu în fața americancei Alison Riske-Armitraj, 6-2, 2-6, 5-7.

Anul acesta, românca a ajuns în premieră în „optimi” la un turneu WTA 1000, la Miami, a disputat aceeași fază la Dubai și a avansat în „sferturi” la Adelaide.

Citește și:
Florin Maxim urmează să fie noul antrenor FCSB! „Suntem la ultimele discuții”
Superliga
Florin Maxim urmează să fie noul antrenor FCSB! „Suntem la ultimele discuții”
Telenovela „Jovo Lukic la FCSB” s-a încheiat! Anunțul lui Gigi Becali
Superliga
Telenovela „Jovo Lukic la FCSB” s-a încheiat! Anunțul lui Gigi Becali
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (1)
Trandafir
Trandafir  •  07 Aprilie 2026, 17:47

Pacat. Jack este foarte inconstanta. Sper sa aiba succes la dublu.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează