Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 12 aprilie 2026, 09:43 / Actualizat duminica, 12 aprilie 2026 09:56
Cristi Chivu, antrenorul lui Inter, nu a vorbit doar despre meciul cu Como la conferința de presă de ieri, ci a dezvăluit și cum a gestionat moralul jucătorilor săi întorși de la naționale cu o calificare ratată la Mondiale și cum s-a schimbat odată cu transferul de la Parma.
Al treilea duel cu Cesc Fabregas din acest sezon va fi pentru Cristi Chivu ultima piatră grea de încercare în tentativa de a-și păstra primul loc în Serie A până la linia de finiș.
Cristi Chivu: „Meciul cu Como? Va fi la fel ca toate celelalte”
În tur, Inter a surclasat-o pe Como (4-0), după care în turul semifinalelor Cupei Italiei a fost remiză albă pe terenul pe care se va juca și diseară în etapa a 32-a (ora 21:45, livetext pe GSP.ro, în direct la Digi Sport 2 și Prima Sport 2).
Cu nouă zile înaintea partidei ce va decide pe „Giuseppe Meazza” o finalistă a Cupei, Como luptă și pentru a prinde un loc în Champions League, în concurența acerbă cu Milan, Juventus și AS Roma. Chivu tratează nu face diferență însă față de ceilalți adversari rămași de înfruntat în campionat.

„Mai sunt șapte meciuri și 21 de puncte în joc. Trebuie să fim conștienți de cât de bine am jucat până acum și să căutăm să ne menținem constanța și aceeași dorință de a ne atinge obiectivul.
Partida cu Como? Va fi la fel ca toate celelalte. Toate sunt dificile, nu putem considera un rezultat ca fiind de la sine înțeles. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun, încercând să fim competitivi și dominanți”, a spus tehnicianul român.
„Întotdeauna vorbesc puțin despre mine. Este nevoie de mai multă forță pentru a fi tu însuți decât ca să prefaci”
Întrebat cum a gestionat dezamăgirea jucătorilor din naționala italiană și cât va conta absența căpitanului, care s-a accidentat din nou, Cristi Chivu a explicat că „jucătorii sunt oameni minunați din punct de vedere uman. Evident că decepția poate lăsa urme adânci, poate lua energie, încrederea și stima de sine.
Dar, cu ajutorul și afecțiunea coechipierilor lor, am reușit să le oferim dragostea de care o persoană are nevoie în momentele dificile. Lautaro? Este campion mondial, golgheterul echipei și știm ce ne oferă”.

Tehnicianul liderului autoritar al campionatului italian s-a referit și la tema propusă de un jurnalist, evoluția sa ca antrenor: „Vorbesc puțin despre mine, sunt aceeași persoană ca acum câteva luni. E nevoie de mai multă forță pentru a fi tu însuți decât pentru a te preface.
Slavă Domnului, eu am reușit să-mi mențin un echilibru important între ceea ce sunt din punct de vedere uman și profesional. Fotbalul îți oferă posibilitatea de a purta o mie de măști, dar adevăratul curaj e să alegi să nu le porți”.
AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”