Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 13 iunie 2026, 11:12 / Actualizat sambata, 13 iunie 2026 11:16
În această seară, Qatar și Elveția se vor înfrunta în al doilea meci al grupei B de la Campionatul Mondial de fotbal. Partida va începe la ora 22:00, va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată de Antena 1.
Duelul va avea loc pe Levi's Stadium din Santa Clara, statul California. Arena are o capacitate de 68.827 de locuri.
În primul meci al grupei, vineri seara, Canada și Bosnia au remizat, 1-1. Jovo Lukic, atacantul lui U Cluj, a înscris pentru reprezentativa bosniacă.
LIVE ora 22:00 » Qatar - Elveția
Qatar - Elveția, echipe probabile:
QATAR (4-3-3): Abunada - Al-Oui, Khoukhi, Pedro Miguel, Ahmed - Laye, Fathi, Gaber - Abdurisag, Afif, Edmilson
Antrenor: Julen Lopetegui
ELVEȚIA (4-2-3-1): Kobel - Widmer, Akanji, Elvedi, R. Rodriguez - Xhaka, Freuler - Vargas, Rieder, Ndoye - Amdouni
Antrenor: Murat Yakin
Arbitru: Said Martínez (Honduras)
Selecționata Qatarului a jucat pentru prima dată la un Campionat Mondial în 2022, ca țară-gazdă a competiției. A construit pe acea participare și a obținut calificarea pentru a doua ediție la rând, urmând ca în aceste zile să lupte cu Elveția, Canada și Bosnia pentru avansarea în fazele eliminatorii ale competiției.
Echipa este antrenată de Julen Lopetegui, fost selecționer al Spaniei și antrenor la formații precum FC Porto, Real Madrid, Sevilla, Wolves și West Ham.
Pregătirea Qatarului nu a decurs încurajator: amicalul cu Irlanda a fost pierdut, 0-1, iar cel cu El Salvador s-a încheiat fără gol înscris.
De cealaltă parte, Elveția a devenit o apariție obișnuită la Campionatele Mondiale, calificată la ultimele 6 ediții. La precedentele 3, elvețienii s-au oprit în faza optimilor de finală. Cele mai bune rezultate ale lor rămân sferturile din 1954, 1938 și 1934.
Ca lot, Qatarul este cea mai slabă echipă de la Campionatul Mondial
Echipa antrenată de Murat Yakin pornește ca mare favorită în această seară. Observând cotele celor două lotul, nu este nicio surpriză: al Qatarului este evaluat de Transfermarkt la 19,9 milioane de euro, al Elveției la 332,5 milioane.
Raportându-ne la cote, Qatarul este cea mai slabă echipă de la acest turneu final. Singurul jucător mai „răsărit” este extrema Akram Afif de la Al Sadd, evaluat la 8 milioane de euro.
Suntem o echipă unită și suntem împreună de ceva timp. Avem mulți jucători cu experiență, care joacă la cluburi mari și știu ce este în joc. Evident, este fantastic să fim aici. Suntem un grup strâns și ne face plăcere să jucăm fotbal. Ne-am câștigat locul la Campionatul Mondial prin performanțele noastre din fiecare etapă și din fiecare meci.
- Murat Yakin, selecționer Elveția
Când am sosit aici, în urmă cu aproximativ un an, obiectivul nostru a fost calificarea. Visul nostru acesta a fost. Inshallah, am reușit. Cu ajutorul acestui grup. Au scris istorie.
Acum nu vrem să ne oprim. Știm ce fel de adversari înfruntăm. Știm că suntem la Campionatul Mondial, dar vrem să ne urmăm visul.
În același timp, ne gândim că nimeni nu ne face cadouri aici. Acum vrem să fim cât mai competitivi posibil, începând cu primul meci.
- Julen Lopetegui, selecționer Qatar
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.