)
Articol de Alin Buzărin - Publicat luni, 15 iunie 2026, 16:32 / Actualizat luni, 15 iunie 2026 16:56
La 28 de ani, se duce în Belgia, nu în zona arabă. Încă o secvență din care Olaru iese cu capul bandajat, dar victoros
Olaru a părăsit la 5 dimineața o Românie care avea în acel moment cu totul alte probleme pe cap decât plecarea sa la Union Saint Gilloise.
Cupa Mondială, criza guvernamentală, sfințirea bisericii din Pipera sunt măcar trei subiecte mai interesante decât călătoria căpitanului FCSB spre vestul Europei. Altădată evenimentul ar fi fost cap de afiș, acum trece cumva în plan secund. O plecare cât se poate de discretă, în zorii zilei, când ochii tuturor sunt cârpiți de somn…
Putea pleca mai demult
Șase ani și jumătate la FCSB înseamnă ceva. Sunt vreo 250 de meciuri, cu cele din Europa cu tot, dintre care mai mult de jumătate le-a disputat cu banderola pe braț. Căutați în campionatul românesc alt fotbalist care să fie neîntrerupt de la începutul anului 2020 la aceeași echipă și îl veți găsi cu greu.
Această constatare se poate traduce prin aceea că „era vremea ca Olaru să plece”. Dar formularea și mai apropiată de adevăr este aceea că Olaru trebuia să plece mai demult de la FCSB. Și, poate, la mai bine decât această Union Saint Gilloise.
Qatar sau Belgia?
De ce n-ar fi bine la Union? Fotbalul belgian e de top, campionatul Belgian are valoare, iar autorul acestor rânduri, care a lăudat și încurajat mereu plecările spre Vest, nu spre Est, s-ar contrazice pe sine dacă ar critica acest transfer.
Nu-l critic, ba chiar îl aplaud! Belgia înseamnă fotbalistic vorbind mult mai mult decât Qatarul lui Florinel Coman sau decât Emiratele lui Adi Șut. Însă financiar înseamnă mult mai puțin.
3 milioane din periferia Bruxelles-ului
Probabil că din oazele în care viețuiesc ei acum și care le livrează banii pe card, Florinel și Șut îl căinează pe Darius. Chiar dacă va fi în Champions League, Saint Gilloise, ca notorietate nu e Club Brugge, nu e nici Anderlechrt, nu e nici măcar Standard Liege. E o echipă mică, trudnică, laureată națională în urmă cu un an, locul secund în campionatul recent încheiat.
Un club pentru care cei 3 milioane de euro virați spre București înseamnă recordul istoric al departamentului „cumpărări”. Iar salariile la periferia Bruxelles-ului, acolo unde sălășuiește Union (facem comparații cu România? Chiajna? Voluntari?) sunt mult sub golful Persic.
Dincolo de partea financiară
Iar la 28 de ani, cap de familie, te gândești și la aspectul acesta. Sau mai ales la acesta. În urmă cu ceva vreme citeam că Olaru e sfătuit de un consultant financiar personal în privința chibzuirii banilor câștigați. Nu e exclus ca acel consilier să-l fi sfătuit să mai aștepte, să aleagă zona araba, unde banii sunt mult mai mulți. Dar pesemne că Darius a gândit cu capul său, care i-a spus că o șansă de a evolua în Occident nu trebuie ratată.
Că a fi în Champions League înseamnă mai mult decât banii arabilor. Se pare că asistăm la încă unul din meciurile acelea, multe, aproape toate ale sale, la capătul cărora Darius Olaru iese de pe teren cu capul spart, dar învingător. Succes!
