FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV Florin Maxim a dezvăluit la GSP Live salariile incredibile de la Corvinul!

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara

Articol de - Publicat luni, 17 august 2026, 14:44 / Actualizat luni, 17 august 2026 14:56

Florin Maxim, 45 de ani, antrenorul Corvinului, a intervenit telefonic, astăzi, la GSP Live. Duminică seara, nou-promovata a învins-o la Arad pe CFR Cluj, scor 3-0.

  • Parcursul Corvinului e unul bun în acest start de stagiune. Hunedorenii au acumulat 8 puncte în 5 etape și se clasează momentan pe locul 7.
  • În ce condiții? Maxim dezvăluie salariul mediu de la echipă, unul modic raportat la nivelul Superligii, și când va putea Corvinul să evolueze în județ, la Petroșani.
  • Maxim, din 2021 tehnicianul echipei, numește - mai în glumă, mai în serios - și obiectivul pentru acest sezon.

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara, la GSP Live: „Suntem pe teren, pregătim meciul din Cupă cu Baia Mare”

- Domnule Maxim, felicitări pentru victoria de aseară cu CFR! Povestiți-ne puțin, cum ați reușit să vă impuneți atât de clar?
- Mulțumim! Eu zic că, din punct de vedere tactic, noi am pregătit foarte bine jocul. Ne-a surprins puțin CFR - mă așteptam să vină cu un presing avansat, să pună presiune pe noi, dar ne-au lăsat să construim de jos. Asta ne-a dat încredere cumva și am început foarte bine jocul. După, știam că trebuie să-l ducem cât mai târziu în 0-0.

- Și ați marcat chiar înainte de pauză.
- Un gol de moral, un gol care și mai mult ne-a crescut încrederea. După, jucătorii au știut să dezvolte ceea ce le cer de când am venit și de când am început campionatul, să joace ceea ce pregătim la antrenamente, să joace fără presiune. Pentru că, până la urmă, asta este, nu au nicio presiune. Ne gândim doar cum să îi dezvoltăm, să avem un joc plăcut, să atragem privirile, atenția asupra noastră. Asta ne dorim, să producem un fotbal bun, un fotbal productiv și ieri ne-a ieșit.

- Urmează duelul de Cupă, cu Minaur Baia Mare, din play-off. De ce manieră veți trata această competiție pe care ați câștigat-o în 2024?
- Chiar acum suntem pe teren, avem antrenament. Pregătim meciul de miercuri, de la Baia Mare, după care partida de la Arad, cu UTA, sâmbătă. Așa că avem o săptămână încărcată, din care sper să obținem maximum, să trecem mai departe în Cupă și, de ce nu?, să obținem cele 3 puncte din jocul cu UTA. Am zis-o și la conferință, Cupa e o competiție care pe noi ne-a făcut cunoscuți. Am reușit să câștigăm Cupa și am atras atenția asupra noastră.

Dacă vă aduceți aminte, și în primul an, contra FCSB-ului, am revenit de la 0-3 în Cupă, am făcut un meci foarte, foarte bun. Acum vom întâlni o echipă cu un antrenor la fel ca mine, tânăr, Paul Pîrvulescu, o echipă cu ambiții. I-am văzut în meciul anterior, sunt o echipă bună, organizată

- Florin Maxim, antrenor Corvinul, la GSP Live

Atacantul lor e Buziuc, cu care am promovat noi anul trecut. E o echipă grea, le-am și spus băieților, am vorbit astăzi dimineață puțin cu ei - e o echipă care va da totul pe teren, cum am făcut-o și noi

- Florin Maxim, antrenor Corvinul, la GSP Live

- În cel mai bun caz posibil, fiind și realist, ce puteți obține cel mai mult de la acest campionat?
- Glumind un pic, dar și serios, ne propunem play-off-ul, pentru că avem exemplul celor de la FC Argeș de anul trecut. Iar de play-out suntem siguri (n.r. - râde). Sincer vă spun, nu am nicio presiune. Am primit încredere totală de la domnul primar, de la conducerea clubului, să-mi pun în practică ideile. Jucătorii i-am ales exact cum am dorit.

Florin Maxim a dezvăluit la GSP Live salariile incredibile de la Corvinul!
Vestiarul Corvinului, după 3-0 cu CFR, foto: facebook.com/fccorvinul1921

Florin Maxim, despre bugetul de salarii de la Corvinul: „Ne-am dori mai mult, clar, dar cu ăsta defilăm”

- Mai căutați fotbaliști sau mercato e închis la Corvinul?
- Bineînțeles că mi-aș fi dorit mai mulți jucători, dar bugetul nu ne permite. Acum, Pedro Albino și-a dorit să joace mai mult și a prins un transfer, s-a dus la Oradea și a rămas acea sumă vacantă - pentru că avem un buget fix, așa a fost de la începutul experienței noastre aici. Știm pe ce bani ne bazăm, nu putem să suplimentăm bugetul. Deci mai avem un salariu, pe care îl avea Pedro Albino, și trebuie să aducem un jucător în bandă, pentru că acolo nu prea avem opțiuni. În rest, nu. Și dacă mi-aș dori, eu știu la ce echipă sunt și pe ce ne putem baza. Deci chiar dacă mi-aș dori mai mulți jucători, nu se poate, dar sunt OK cu ce am acum.

- Ne puteți spune care este salariul mediu la Corvinul?
- Sincer să spun, nu știu salariile exacte, sumele, că nu mă ocup eu de ele, nu sunt managerul, dar cred că undeva la 4.000 de euro - 5.000 de euro. Nu știu dacă putem oferi mai mult, pentru că bugetul de salarii la noi e în jur de 110.000 de euro.

- Mai degrabă buget de Liga a 2-a decât de Liga 1.
- E un buget bun, cu care noi ne facem treaba. E clar că ne-am dori mai mult, dar atât se poate și cu ăsta defilăm.

Avem niște jucători în care eu cred, jucători care sunt capabili de orice. Cum ați văzut și aseară, am făcut meciuri bune și la Botoșani, și la Farul. Uitați-vă Farul ce parcurs au după meciul cu noi, sunt o echipă bună. Dacă eram în 11, eu cred că le era greu să câștige împotriva noastră

- Florin Maxim, antrenor Corvinul, la GSP Live

Ne propunem mult, ne propunem de la meci la meci să creștem, să fim bine și să strângem puncte. Acum, ce vom obține la finalul campionatului, vedem, dacă suntem în play-off sau în play-out

- Florin Maxim, antrenor Corvinul, la GSP Live

Corvinul se mută la Petroșani. Când?

- Ați acumulat 8 puncte în 5 etape, mai mult decât calculați înainte de startul Superligii?
- Nu. Sincer să spun, de fiecare dată îmi doresc maximum, așa sunt clădit ca om. De-asta nu știu ce să zic, dacă sunt multe sau puține, dar sunt 8 puncte, atâtea am meritat până la urmă. Că ne-am fi dorit mai multe, OK, dar puteau fi și mai puține, să fim realiști. La meciul cu Sepsi puteam să câștigăm, dar totodată puteam să și pierdem. Primul meci, contra celor de la Miercurea Ciuc - eu zic că s-a desfășurat doar într-o parte, am avut un joc bun, consistent. La Botoșani, la fel, am fi putut câștiga, dar totodată am fi putut pierde la ultima fază, dacă Markovic, din fața porții, reușea să ne marcheze. Dar sunt atâtea puncte câte sunt și privim în față, spre viitor.

- Cât veți mai juca la Arad?
- Din ce am vorbit cu domnul primar aseară, care a venit la meci, cel mai probabil vom juca la Petroșani partida cu Voluntari. În proporție de 90%, acel meci va fi la Petroșani, contra Voluntariului, în 9-12 octombrie.

E un gazon foarte bun la Arad, ne și avantajează, dar știam dinainte că ne vom muta la Petroșani. S-au făcut niște investiții acolo și cumva e normal ca echipa să rămână în județ

- Florin Maxim, antrenor Corvinul, la GSP Live

VIDEO INTEGRAL | Emisiunea GSP Live din 17 august 2026:

Citește și:
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Nationala
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (8)
Ferhat
Ferhat  •  17 August 2026, 16:53

la o simpla cautare pe google salariul mediu la FK Auda e de 1800 de euro pe luna, bonusurile nefiind declarate...deci?

vilsan04ionut
vilsan04ionut  •  17 August 2026, 16:50

Vanzatorule, cand bateai penalty la misto contra Stelei tot "maxim" iti doreai?

Antedos
Antedos  •  17 August 2026, 16:49
Postat de adain pe 17 August 2026, 16:20

La "valoarea" fotbalului mioritic cam asta ar trebui sa fie maximul salariilor 5000 de euro!!! dar pseudo vedetele de la noi joaca pe salarii de 20000, 30000 si unii chiar mai mult!!!!!

Total de acord!!!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează