INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FIORENTINA

Reziliază pentru „justă cauză”? Scandalul continuă la echipa lui Radu Drăgușin

Fiorentina l-a demis pe Fabio Grosso după doar 3 etape / Foto: Imago Images
Fiorentina l-a demis pe Fabio Grosso după doar 3 etape / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 09 septembrie 2026 15:29 / Actualizat miercuri, 09 septembrie 2026 15:37

Nu s-a făcut liniște la Fiorentina după demiterea lui Fabio Grosso. Echipa viola intenționează să deschidă o procedură disciplinară împotriva antrenorului care n-a făcut niciun punct în trei etape și care s-a certat cu șefii clubului, inițial deciși să-i mai acorde câteva meciuri pentru a redresa situația ultimei clasate din Serie A.

Conducerea grupării toscane avea de gând să-l mai lase pe Grosso trei meciuri, cu Venezia și Napoli în campionat plus derby-ul cu Pisa din Coppa Italia, dar lucrurile s-au precipitat după jocul cu Torino (1-2), al treilea în tot atâtea etape.

Fiorentina ia măsuri disciplinare contra lui Grosso, care ar putea duce la rezilierea contractului pentru «justă cauză»!

Tehnicianul adus în vară de la Sassuolo și-a cerut scuze pe teren în fața tifosilor viola, dar a intrat în conflict seara cu șefii, astfel că situația s-a schimbat cu 180 de grade și Fabio Grosso a fost concediat, luând prin surprindere pe toată lumea.

„Despărțirea, deja traumatizantă, s-a complicat și mai mult: Fiorentina ia în considerare acum luarea unor măsuri disciplinare împotriva lui Grosso, care ar putea duce la ruperea contractului pentru «justă cauză»”, așa cum scrie Gazzetta dello Sport.

Reziliază pentru „justă cauză”? Scandalul continuă la echipa lui Radu Drăgușin
Radu Drăgușin a fost depășit total de la Donyell Malen, în AS Roma - Fiorentina 4-0 // FOTO: Imago Images

Antrenorul a fost dat afară duminică seara, dar motivele demiterii sale par să meargă mult dincolo de rezultatele slabe și lipsa de joc.

Potrivit cotidianului roz, conducerea intenționase să-l păstreze cel puțin până la pauza de campionat, dar situația a escaladat rapid duminică. Divorțul a fost declanșat de o ceartă ce a dus la demiterea sa după ce antrenorul și-ar fi expus unele păreri în dezacord cu strategia directorului sportiv Fabio Paratici.

Fabio Grosso și-ar fi exprimat îndoielile cu privire la lot și la lipsa de armonie din echipă, dar a refuzat să demisioneze

„Grosso și-ar fi exprimat îndoielile cu privire la lot și la lipsa de armonie din echipă, până în punctul în care i-ar fi imposibil să-și continue activitatea. El a sugerat chiar că nu va putea continua să antreneze echipa și că va lipsi și de la antrenamentul de luni de pe Viola Park”, precizează aceeași sursă.

Pe de altă parte, în ciuda dificultăților evidențiate, fostul antrenor al lui Radu Drăgușin a refuzat să demisioneze, așteptând în schimb decizia clubului. Fiorentina l-a eliberat din funcție la câteva ore după eșecul cu Torino, la care a fost din nou complice fundașul român împrumutat de la Tottenham.

Reziliază pentru „justă cauză”? Scandalul continuă la echipa lui Radu Drăgușin
Antrenorul Fabio Grosso a fost înlocuit luni cu Paolo Vanoli la Fiorentina // FOTO: X

Fiorentina are la dispoziție câteva zile pentru a decide dacă va continua cu formalitățile oficiale contra lui Grosso, ce nu a părăsit funcția de bunăvoie, dar care ar fi ridicat îndoieli serioase cu privire la posibilitatea de a continua.

Până atunci, Viola l-a rechemat pe Paolo Vanoli, care salvase echipa de la retrogradare și i-a oferit un contract pe doi ani cu opțiune de prelungire până în 2029.

Citește și:
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Altele
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Șumudică a auzit ce a declarat antrenorul lui Dinamo și l-a făcut pachet: „Băi, nea Campose, frână!” » Nicolescu era în studio și i-a răspuns: „Promit!”
Superliga
Șumudică a auzit ce a declarat antrenorul lui Dinamo și l-a făcut pachet: „Băi, nea Campose, frână!” » Nicolescu era în studio și i-a răspuns: „Promit!”
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează