FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN MEDIAŞ

Salvator

Articol de GSP - Publicat marti, 16 septembrie 2008 00:00

Curtean a impresionat din nou, punctînd decisiv cu Pandurii şi oferind o pasă impecabilă de gol

Mediaşul va avea mari probleme să-l ţină şi din retur pe Alex Curtean (21 de ani), jucător monitorizat de CFR Cluj, dar aflat şi-n atenţia Stelei. Pe de altă parte, nici nemţii de la Herta Berlin nu au renunţat complet la jucător, însă ofertele ferme se vor face abia la iarnă.

Duminică, Alex Curtean a fost salvatorul Mediaşului. La 0-1, mijlocaşul a ieşit la rampă, transformînd în gol o pasă pe culoar primită de la Dudiţă (37), pentru ca după alte 5 minute să-l servească pe Vidakovici, care a dus scorul la 2-1. "Dudiţă mi-a dat o pasă perfectă, iar eu am profitat în ultima clipă şi am trimis peste portar. La golul doi a fost o fază fixă, am reuşit să bat bine, iar Vidakovici a fost pe fază", a povestit Curtean, care îşi putea trece în cont dubla, însă "scăriţa" trimisă de la marginea careului, în partea secundă, n-a ajuns în poartă. Originar din Sibiu, fotbalistul titularizat în urmă cu trei ani de Ioan Ovidiu Sabău la Mediaş şi devenit om de bază în trupa lui Pustai, a marcat 4 goluri în acest sezon, din care un hattrick în memorabilul meci cu Timişoara.

"Victorie esenţială"
Mijlocaşul Alex Curtean afirmă că victoria cu Pandurii a venit într-o perioadă critică pentru Gaz Metan. "Victoria era esenţială. Dacă nu cîştigam, ne rupeam de pluton. Aşa, avem 8 puncte, dar diferenţa de 4 puncte faţă de primele echipe de sub linie e foarte mică. Cu Pandurii, oaspeţii ne-au surprins la începutul jocului, dar noi am avut o mare dorinţă de-a învinge. Dovadă că am întors jocul în 5 minute", a spus Curtean.

Tătic şi căpitan
Mijlocaşul Ovidiu Hoban a avut o săptămînă perfectă. Cu două zile înaintea jocului cu Pandurii a devenit tătic, apoi, la meci, a purtat banderola de căpitan, iar colegii i-au dedicat victoria. "Sînt fericit de două ori. O dată pentru succesul din teren, apoi pentru că, vineri dimineaţa, mi s-a născut băieţelul de 3,200 kg, pe care îl vom boteza Ştefan. Am fugit din cantonament direct la spital, unde soţia a născut prin cezariană. De abia îi aştept acasă", a spus, fericit, Hoban.

Citește și:
„De neprivit!” » Notele lui Nicolae Stanciu în AC Milan - Genoa, după execuția lamentabilă de la penalty » Ce scriu italienii
Stranieri

Diego Simeone l-a atacat frontal pe Vinicius, în timpul meciului: „Asta îți va face Florentino, ține minte!”
Campionate

Gigi Becali a dezvăluit cât plătește pentru înlocuitorul lui Șut: „Mâine vine «noul Mirel Rădoi»”
Superliga

Xabi Alonso a uluit în minutul 69 din Atletico - Real Madrid » Așa ceva nu s-a mai văzut!
Campionate
Xabi Alonso a uluit în minutul 69 din Atletico - Real Madrid » Așa ceva nu s-a mai văzut!
Proprietarii de case primesc o nouă lovitură fiscală, după majorarea impozitelor locale
Profit.ro
Proprietarii de case primesc o nouă lovitură fiscală, după majorarea impozitelor locale
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!

Comentarii (4)
 •  17 Septembrie 2008, 10:01

... "oricum el si dudita sunt cei mai buni de la gaz metan..:...lai uitat pe falemi ma , pe semeghin, pe nohai, pe vidakovic..astias f buni..se vede ca au liga 1 in picioare...poti compara pe sabou , zaharia cu falemi, semeghin? niciodata..falemi e ceas in aparare...sta bien in teren , semeghin e de banda e prins mult in fata, dar ajuta mnult atacu ..aiai bine..

 •  17 Septembrie 2008, 09:56

imi place hoban...el cu falemi ar trebui sa fie capitani..pe rand....imi place si de curtean dar cred ca se va umple de fite si nu mai mai juca nimik ..asa sunt sigur..i se va urca la cap...

 •  16 Septembrie 2008, 08:47

vlade daca taceai filozof ramaneai..curtean e un jucator foarte bun la varsta lui depaseste cu mult media mijlocasilor stanga din campionat..are viteza, tehnica, sut, centrari numai ca nu prea e jucat daca te uiti atent sa vezi ce putine mingi ajung pe partea lui parca jucatorii mai in varsta din echipa gazului prefera sa nu-i paseze..oricum el si dudita sunt cei mai buni de la gaz metan..

Vezi toate comentariile (4)
Comentează