INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  GRUPA E/ CELTIC GLASGOW - AALBORG 0-0

A eliminat pe altcineva

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 septembrie 2008 00:00

În loc să-i dea "roşu" lui Jakobsen, care faultase, italianul Trefoloni l-a expulzat pe colegul acestuia de la Aalborg, Beauchamp

Sărac în acţiuni cu adevărat spectaculoase, o probă fiind şi scorul de 0-0, meciul dintre Celtic şi Aalborg a fost pigmentat de "centralul" Matteo Trefofoloni şi de erorile grave pe care acesta le-a comis împreună cu brigada sa. Fără să aibă o dispută greu de condus, italianul a greşit prima dată în minutul 77. Atunci, Scott Brown a marcat pentru Celtic, dar reuşita i-a fost anulată eronat pentru un ofsaid inexistent semnalat de asistentul Giorgio Niccolai.

După doar 120 de secundăe, arbitrii au suferit alt scurtcircuit, mai condamnabil. Scăpat singur spre poarta adversă, atacantul scoţienilor, grecul Samaras, a fost acroşat din spate de Jakobsen. Fireşte, Trefoloni a scos cartonaşul roşu, dar stupoare! Nu i l-a arătat apărătorului danez, ci colegului lui, Michael Beauchamp.
Culpa este cu atît mai mare cu cît "centralul" nici nu a văzut cum trebuie faza, deşi a fost un simplu duel în doi, apoi s-a consultat cu acelaşi Niccolai, care l-a indus în greşeală. Presa peninsulară nu i-a iertat: "Arbitrii noştri s-au făcut de rîs la Glasgow!".

A greşit şi în "Ghencea"
Matteo Trefoloni nu-i la primul pas greşit. O altă eroare a comis-o recent la meciul Stelei cu Galatasaray, 1-0 în manşa secundă a turul 3 preliminar din Ligă, cînd a validat golul înscris din ofsaid de Bănel Nicoliţă. Alt episod controversat l-a produs în ediţia trecută a Cupei UEFA. Atunci l-a eliminat pe McGregor, în meciul lui Rangers cu Hapoel Tel Aviv, pentru o infracţiune pe care n-a văzut-o nimeni, ba nici camerele video n-au surprins-o. Portarul scoţian a fost suspendat apoi de UEFA.

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează