Articol de GSP - Publicat joi, 06 octombrie 2016 16:41
Curiosul episod a avut loc în timpul partidei dintre Bradford City și Bury, contând pentru Football League Trophy.
Competiția, care a fost intens contestată la nivel național în Albion, aduce la start echipe din eșaloanele 3, 4 și, în acest an, pentru prima dată în istorie, 16 echipe reprezentând academiile unor cluburi din Premier League.
Ceea ce este și mai bizar la această întrecere este setul de reguli la care trebuie să se supună echipele. Una dintre acestea precizează că o echipă este obligată sa înceapă îndeplinind una din prevederile următoare:
- 5 jucători de la prima echipă;
- 5 care au jucat în ultimul meci al grupării respective;
- 5 care vor juca în următorul meci;
- 5 dintre fotbaliștii cu cele mai multe prezențe pentru echipă în sezonul curent.
Pus în situația de a alege unul din scenarii, antrenorul lui Bradford City, Stuart McCall, l-a introdus în "11"-le de start pe portarul Colin Doyle. Cu prevederile respectate dar la numai 3 minute de la fluierul de start, numărul 1 din poarta lui Bradford a fost înlocuit cu rezerva Rouven Sattelmaier.
"Mi s-a părut că a jucat prost în primele 45 de secunde", a mărturisit ironic după meci asistentul Kenny Black.
(George Vintilă)