Articol de Remus Dinu - Publicat luni, 17 martie 2025 18:37 / Actualizat marti, 18 martie 2025 00:58
Emil Săndoi, 60 de ani, fost campion cu Universitatea Craiova în urmă cu trei decenii, e optimist că juveții pot pune capăt dominației instaurate de FCSB, mizând în special pe uzura acumulată de roș-albaștri în cupele europene. Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, tehnicianul liber de contract a analizat prima etapă din play-off-ul Superligii.
Universitatea Craiova a debutat en fanfare în play-off, doborând la scor de neprezentare „revelația” U Cluj. Cumulat cu pasul greșit al celor de la FCSB, dar și cu parcursul solid din „era Rădoi”, oltenii au reînceput să viseze cu ochii deschiși la marele vis al Olteniei, cucerirea titlului de campioană.
Emil Săndoi: „Sper ca Universitatea Craiova să profite de uzura FCSB”
Campion cu Știința în 1991, Emil Săndoi e convins că acest scenariu e unul plauzibil:
„E un avantaj pentru Craiova și CFR după prima etapă, e clar. Victoriile obținute de cele două nu pot fi contestate. Am văzut o victorie meritată a Craiovei, iar după aceea, la CFR - Dinamo, cred, de asemenea, că e un succes meritoriu.
Referitor la jocul de aseară (n.r. FCSB - Rapid 3-3), era normal, totuși, după încărcătura din cupele europene, să fie un moment de scădere la FCSB. Cred că este normal. Sper ca Universitatea Craiova să profite.
Parcursul acesta din lung din cupele europene poate să-ți dea o stare de uzură la un moment dat, mai sunt și jucători accidentați, plus această oboseală dusă la extrem, e normal să se întâmple așa. Și echipele mari care au jucat în cupele europene au de multe ori probleme în campionat. FCSB nu e un caz izolat”, a punctat Săndoi, în exclusivitate pentru GSP.ro.

„Craiova e pe un trend bun, trebuie să profite și cu Rapid”
Săndoi a comentat apoi parcursul pozitiv înregistrat de Craiova odată cu instalarea lui Rădoi: „E foarte important că au început play-off-ul cu o victorie, e bine să intri de la bun început la turație maximă.
Punctele nu mai sunt înjumătățite, clasamentul se poate modifica imediat. Din punctul acesta de vedere, Craiova e pe un trend bun.
E posibil ca FCSB să aibă unele probleme, deși de acum încolo avea timp să-și pregătească jocurile, va fi altceva. Dar Craiova poate să profite, la fel și CFR. Va fi foarte important rezultatul dintre cele două (n.r. Universitatea o întâlnește pe CFR în meci direct în etapa a treia).
Rapid are un lot echilibrat, are jucători de valoare, bine organizați. Totuși, sper ca Universitatea Craiova să profite de avantajul pe care-l va avea în Giulești cu situația aceasta cu publicul (n.r. doar copiii vor avea acces în tribune), cei de la Craiova vor avea o șansă importantă și etapa viitoare”.
Situația la zi în play-off