Articol de Marius Mărgărit - Publicat luni, 05 mai 2025 18:12 / Actualizat luni, 05 mai 2025 18:36
Au trecut mai bine de 4 ani de la ultimul succes al lui Dinamo în Derby de România, când "câinii" s-au impus cu 1-0, prin golul marcat de Adam Nemec (55), și s-au calificat în "sferturile" Cupei.
De atunci au mai avut loc 8 întâlniri, 7 în campionat și una în Cupă, iar roș-albaștrii s-au impus de fiecare dată, în acest interval înregistrându-se și două rezultate greu de digerat pentru dinamoviști, un 0-4 în Cupă și un 0-6 în campionat.
"Chiar așa? Nu știam că eu am marcat la ultimul succes al lui Dinamo în Derby!”
Ajuns la 39 de ani, masivul atacant slovac joacă și marchează pe bandă rulantă pentru FC Voluntari, inclusiv cu Steaua în ultima rundă, fiind în cursă pentru barajul de revenire pe prima scenă. Recunoaște că "nu prea urmăresc meciurile din Superligă. Sunt destul de saturat de fotbal, mă mai duc câteodată pe stadion, dar nu mă uit la televizor.
Prefer să petrec mai mult timp cu familia. La meciuri m[ uit mai mult ]n Champions League. Nici nu știam că eu sunt marcatorul din ultima victorie a lui Dinamo împotriva celor de la FCSB. Nici nu-mi vine să cred. A trecut ceva timp, dar n-am uitat acel meci. A fost atunci o lovitură liberă din lateral, executată de Anton, iar eu am dat gol cu capul".
N-a uitat de Dinamo, de suporteri, de acea perioadă din cariera sa și normal că în această seară va ține cu fosta sa echipă: "Îmi amintesc acele meciuri cu FCSB, de presiune, de atmosfera pe care o făceau fanii, în special ai noștri. Chiar erau partide speciale, genul pentru care îți dorești să ajungi fotbalist.
Abia le așteptam, mereu, tocmai fiindcă erau atât de multe în joc, tradiție, orgolii. Normal că diseară voi ține cu Dinamo. Poate ar fi cazul să mai și câștige în acest mare derby. Dar trebuie să recunoaștem că în acest moment, FCSB chiar e foarte puternică și greu de învins. În plus are și altă miză, să se distanțeze în fruntea clasamentului, să facă încă un pas spre un nou titlu".
A apelat la Kopic pentru un bilet
Recunoaște că ajunge să vadă meciuri de pe stadion destul de rar, dar acum nu putea rata momentul: "Sper că voi fi și eu în tribune, chiar i-am trimis un mesaj domnului Kopic să-mi facă rost de un bilet. Ne cunoaștem foarte bine, mi-a fost antrenor la Pafos, unde m-a pus și căpitan și unde am fost și golgheter al ligii din Cipru.
A fost o altă perioadă frumoasă din cariera mea. Și sper, inclusiv pentru el, ca Dinamo să oprească seria asta fără victorie. Dar, să fiu realist, aș miza totuși pe o remiză, un 1-1. Totuși, Dinamo e în mare progres în acest sezon. Și chiar dacă a tot pierdut, e un derby! Și știm că în astfel de meciuri chiar se poate întâmpla orice. Mă aștept la o partidă frumoasă și la o atmosferă pe măsură".
"Mă simt bine, acum aș putea să zic că sper să joc și până la 45 de ani. Am și avut noroc, am fost ferit de accidentări grave. Am rămas la Voluntari fiindcă am fost devastat de acea retrogradare și m-am gândit să ajut la revenirea pe prima scenă. Suntem acolo, în cursă pentru baraj, și chiar ne dorim să ne întoarcem în Superligă"
Adam Nemec, atacant FC Voluntari