INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

FOTO Roma își lărgește orizontul » Care este ultimul nume de antrenor intrat pe radarul „giallorossilor”

Marco Rose (dreapta) este ultimul nume care a intrat pe lista celor de la Roma // FOTO: Getty Images
Marco Rose (dreapta) este ultimul nume care a intrat pe lista celor de la Roma // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 24 mai 2025 21:22 / Actualizat sambata, 24 mai 2025 21:50

AS Roma se va despărți de Claudio Ranieri (73 de ani) la finalul acestui sezon, iar cei din conducerea clubului cercetează cu mare atenție piața pentru a-i găsi legendarului tehnician un înlocuitor pe măsură.

Programul complet al etapei #38 din Serie A

După ce Ranieri a anunțat că se va retrage definitiv din activitatea de antrenor la finele actualei stagiuni, oficialii clubului de pe Olimpico au început să caute în stânga și-n dreapta, în speranța că vor găsi cea mai bună soluție pentru banca tehnică.

Odată ce această căutare a fost inițiată, presa din peninsulă a venit cu primele nume de tehnicieni care s-ar afla pe lista „giallorossilor”, cele mai importante dintre ele fiind Jurgen Klopp, Massimiliano Allegri, Maurizio Sarri și Gian Piero Gasperini.

Fostul antrenor de la Liverpool a infirmat însă posibilitatea de a prelua clubul din capitala Italiei începând cu sezonul viitor, iar Allegri pare să fie principalul favorit să-l înlocuiască pe Antonio Conte la Napoli, în cazul în care acesta va semna cu Juventus.

„Îl Grande” Antonio Conte, acum și în „Templul lui Maradona”
SERIE A
„Îl Grande” Antonio Conte, acum și în „Templul lui Maradona”

Totuși, în momentul în care lista celor de la Roma s-a redus la jumătate, un nou antrenor și-a făcut intrarea, potrivit celor de la Leggo Italia.

Marco Rose, ultimul nume intrat pe radarul Romei

Este vorba despre Marco Rose, un antrenor care le-a pregătit în trecut pe Borussia Dortmund, Borussia Monchengladbach și Red Bull Salzburg.

Cea mai recentă experiență a tehnicianului austriac a fost însă pe banca celor de la RB Leipzig, de unde a fost demis în urmă cu două luni, după trei ani de colaborare.

Cu Rose la cârmă, „taurii” au cucerit două dintre cele trei trofee din vitrina clubului, și anume o Cupă (2022/2023), respectiv o Supercupă ale Germaniei (2023).

Roma își lărgește orizontul » Care este ultimul nume de antrenor intrat pe radarul „giallorossilor”
Marco Rose, după triumful din Cupa Germaniei cu RB Leipzig (2023) // FOTO: Getty Images

Ruptura s-a produs însă în luna martie a acestui an, din cauza rezultatelor modeste pe care le-a înregistrat echipa atât pe plan intern, cât și la nivel internațional.

RB Leipzig a traversat cel mai slab sezon din istoria existenței sale în Bundesliga, la finalul căruia nu a reușit să prindă cupele europene. Totuși, în momentul în care Rose a fost înlăturat, „taurii” se aflau pe locul 5 în clasament și aveau în continuare șanse reale de a se califica în Liga Campionilor.

Pe plan internațional însă, tehnicianul austriac nu are nicio scuză, fiind pe banca echipei germane în toate cele opt meciuri disputate. În actuala stagiune de UCL, Leipzig a părăsit competiția încă din faza ligii, după ce a înregistrat o singură victorie și șapte înfrângeri, terminând astfel pe locul 32, din 36 de echipe.

Rose poate reveni în Champions League în calitate de antrenor al Romei

Totuși, dacă va fi numit antrenorul „gialorossilor”, antrenorul în vârstă de 48 de ani poate fi prezent din nou în cea mai importantă competiție intercluburi din lume.

În acest moment, romanii ocupă poziția a 5-a în Serie A, fiind la o singură lungime în spatele celor de la Juventus, echipa de pe locul 4, cu doar o etapă rămasă până la finalul sezonului.

Astfel, în cazul în care echipa lui Ranieri va câștiga duelul de duminică cu AC Torino, iar Juventus va călca strâmb la Venezia, „gialorossi” vor fi cei care vor obține biletele pentru Liga Campionilor.

Clasament Serie A:

Citește și:
După un 2025 complicat, Ana Ivanovic s-a descătușat în noaptea de Revelion: „Ai fost cel mai dur profesor”
Tenis
După un 2025 complicat, Ana Ivanovic s-a descătușat în noaptea de Revelion: „Ai fost cel mai dur profesor”
Mesut Ozil, reacție la manifestația-mamut din Istanbul: 500.000 de oameni pe străzi în prima zi a anului
Altele
Mesut Ozil, reacție la manifestația-mamut din Istanbul: 500.000 de oameni pe străzi în prima zi a anului
Mărturisirile zguduitoare ale unui salvator: „Pompierii plângeau! Am văzut oameni dezmembrați, murind sub ochii mei” » Fanul lui Lamine Yamal e student la Geneva
Altele
Mărturisirile zguduitoare ale unui salvator: „Pompierii plângeau! Am văzut oameni dezmembrați, murind sub ochii mei” » Fanul lui Lamine Yamal e student la Geneva
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Profit.ro
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează