SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

VIDEO Revenire uluitoare în Oklahoma City - Indiana Pacers! Primul meci al finalei din NBA s-a decis în ultima secundă

Indiana Pacers a reușit surpriza pe terenul lui Oklahoma City. Foto: Instagram
Indiana Pacers a reușit surpriza pe terenul lui Oklahoma City. Foto: Instagram

Articol de - Publicat vineri, 06 iunie 2025 10:18 / Actualizat vineri, 06 iunie 2025 11:08

Indiana Pacers a reușit surpriza pe terenul lui Oklahoma City Thunder după o victorie dramatică, scor 111-110, în primul meci al finalei NBA. Oaspeții au fost conduși aproape tot meciul, în ultimul sfert diferența a fost chiar și de 15 puncte, dar pe final au smuls o victorie miraculoasă, cu un coș marcat de Tyrese Haliburton cu 0,3 secunde înainte de final.

Pascal Siakam a jucat un rol crucial, mai întâi cu un blocaj, apoi cu o recuperare ofensivă și un coș care a adus scorul la 110-109. Williams și Shai Gilgeous-Alexander au ratat în următoarele două atacuri, iar pedeapsa a venit imediat. Haliburton și-a pregătit aruncarea și a decis meciul în favoarea Pacers în ultima secundă.

Indiana a reușit mai multe reveniri similare în play-off, iar astăzi a șocat cea mai bună echipă din sezonul regulat chiar la ea acasă. Gazdele se vedeau deja câștigătoare, dar și-au pierdut concentrarea în momentele cheie și au fost pedepsiți de trupa neobosită a lui Rick Carlisle.

Interviu cu proaspătul campion în Europa cu Fenerbahce: „Nu am trăit niciunde această senzație”
EUROLIGĂ
Interviu cu proaspătul campion în Europa cu Fenerbahce: „Nu am trăit niciunde această senzație”

Indiana Pacers a reușit surpriza pe terenul lui Oklahoma City! Haliburton, coș decisiv la ultima fază

Tyrese Haliburton (25 de ani), starul celor de la Pacers, a continuat seria evoluțiilor eroice în play-off, aducând echipei sale o victorie importantă împotriva celor de la Thunder, în Oklahoma, cu un coș impresionant chiar aproape de expirarea timpului. Cu o aruncare precisă din semicerc, Haliburton a adus echipa Pacers în avantaj în finală, consolidându-și reputația de cel mai bun jucător „clutch” al acestei postseason.

Haliburton demonstrează calm și determinare în momentele critice, asumându-și responsabilitatea și conducând Pacers spre victorii importante. Prin performanțele sale, pare pregătit să scrie istorie, ducând echipa în lupta pentru primul titlu din istoria Indianei.

Haliburton a devenit eroul serii, dar meritul victoriei aparține întregii echipe. Indiana Pacers au jucat un baschet colectiv. În ceea ce privește performanțele individuale, Pascal Siakam a marcat 19 puncte, Obi Toppin - 17 puncte, Myles Turner a înscris 15, iar Andrew Nembhard și Tyrese Haliburton au contribuit fiecare cu 14 puncte.

De partea cealaltă, cel mai bun marcator a fost Shai Gilgeous-Alexander cu 38 de puncte, urmat de Jalen Williams cu 17.

VIDEO. Rezumatul meciului Oklahoma City - Indiana Pacers (110-111)

Indiana Pacers și Oklahoma City se luptă pentru a lua primul titlu în NBA

Niciuna dintre cele două echipe nu a câștigat vreodată titlul. Indiana este în finală pentru prima dată din 2000, iar Oklahoma a jucat ultima dată pentru titlu în 2012.

În play-off, Thunder i-a eliminat pe rând pe Memphis Grizzlies, Denver Nuggets și Minnesota Timberwolves. În timp ce, Indiana a trecut de Milwaukee Bucks, Cleveland Cavaliers și New York Knicks.

Următorul meci este programat luni, 9 iunie, la ora 03:00, ora României.

Programul finalei NBA

  • Meciul 1: Oklahoma City – Indiana Pacers (Vineri, 6 iunie, ora 03:30)
  • Meciul 2: Oklahoma City – Indiana Pacers (Luni, 9 iunie, ora 03:00)
  • Meciul 3: Indiana Pacers - Oklahoma City (joi, 12 iunie, 03:30)
  • Meciul 4: Indiana Pacers - Oklahoma City (sâmbătă, 14 iunie, 03:30)
  • Meciul 5: Oklahoma City – Indiana Pacers (marți, 17 iunie, 03:30)*
  • Meciul 6: Indiana Pacers - Oklahoma City (vineri, 20 iunie, 03:30)*
  • Meciul 7: Oklahoma City – Indiana Pacers (luni, 23 iunie, 03:00)*
Citește și:
CFR Cluj s-a mișcat repede! Alibek Aliev vine în locul lui Louis Munteanu
Superliga
CFR Cluj s-a mișcat repede! Alibek Aliev vine în locul lui Louis Munteanu
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Altele
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Surprize, surprize! Cu cine a petrecut Zeljko Kopic noaptea de Revelion
Superliga
Surprize, surprize! Cu cine a petrecut Zeljko Kopic noaptea de Revelion
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Profit.ro
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (1)
anti_fcsb_bayern_real_juve
anti_fcsb_bayern_real_juve  •  06 Iunie 2025, 13:30

Bravo indienilor, trumpistii din Oklahomu trebuie umiliti.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează