INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

E gata! Italia și-a ales noul selecționer după demiterea lui Spalletti

Gennaro Gatusso este noul selecționer al Italiei. FOTO: Getty Images
Gennaro Gatusso este noul selecționer al Italiei. FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 15 iunie 2025 09:40 / Actualizat duminica, 15 iunie 2025 10:27

Gennaro Gattuso (47 de ani) este noul selecționer al naționalei Italiei după plecarea lui Luciano Spalletti (66 de ani)! Anunțul a fost făcut de jurnalistul Fabrizio Romano, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

Ultima oară la Hajduk Split, Gattuso a fost confirmat în funcție de legendarul Gianluigi Buffon (47 de ani), șeful delegației naționalei Italiei.

Anunțul vine în contextul în care Federația Italiană de Fotbal a anunțat demiterea lui Luciano Spalletti duminica trecută, după eșecul drastic suferit în fața Norvegiei, scor 0-3, în preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

România e ELIMINATĂ de la Euro U21 după Slovacia - Italia + GOL decisiv în minutul 90+12 din Franța - Georgia
EURO U21
România e ELIMINATĂ de la Euro U21 după Slovacia - Italia + GOL decisiv în minutul 90+12 din Franța - Georgia

Gennaro Gattuso este noul selecționer al Italiei! Va debuta în luna septembrie

După plecarea lui Spalletti, Federația a contactat mai multe nume importante din fotbalul italian, precum Claudio Ranieri (recent retras din activitatea de antrenor) și Stefano Pioli, fostul tehnician al lui Al-Nassr. Ranieri a refuzat oferta din respect pentru noul său rol în conducerea Romei, în timp ce Pioli se afla deja în negocieri avansate cu Fiorentina.

Ulterior, presa din Italia a scris că Federația a luat în calcul trei legende ale echipei naționale pentru postul de selecționer: Gennaro Gattuso, Fabio Cannavaro și Daniele De Rossi.

Sâmbătă seara, Buffon a confirmat că fostul antrenor al lui Marseille și Valencia va prelua conducerea naționalei Italiei. Gattuso a antrenat-o ultima oară pe Hajduk Split, locul 3 din campionatul Croației.

Buffon a confirmat venirea lui Gattuso imediat după succesul obținut de Italia U21 în fața Slovaciei U21, scor 1-0, în al doilea meci de la Campionatul European.

„Am muncit mult și acum așteptăm finalizarea detaliilor. Președintele și federația au avut parte de zile foarte intense, pline de tot felul de momente. Cred că, într-un final, am făcut cea mai bună alegere posibilă”, a explicat Buffon, potrivit goal.com.

Gattuso, campion mondial cu Italia în 2006

Campionul mondial din 2006 se întoarce astfel acasă, după 3 ani petrecuți la echipe din afara Italiei. Înainte de Hajduk Split, a mai stat câte un sezon la Marseille și Valencia. Anterior experiențelor din străinătate, le-a antrenat pe Napoli, Milan, Pisa și Palermo. A mai avut scurte mandate la Sion și OFI Creta, la începutul carierei, în urmă cu mai bine de un deceniu.

Ca jucător, Gattuso are un trecut glorios în tricoul naționalei Italiei, pe care l-a îmbrăcat de 73 de ori. Fost mijlocaș defensiv, Gennaro a jucat un rol important la Campionatul Mondial din 2006, atunci când Italia s-a încoronat regina lumii pentru a patra oară în istorie.

Ca fotbalist, Gattuso și-a trecut în CV două trofee Champions League și două titluri în Serie A, toate cu AC Milan. Ca tehnician are un singur trofeu, Cupa Italiei în sezonul 2019-2020, când era pe banca lui Napoli.

Citește și:
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Tenis
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Începe agitația la FCSB » Pe cine sacrifică formația campioană după ultima decizie a lui Becali
Superliga
Începe agitația la FCSB » Pe cine sacrifică formația campioană după ultima decizie a lui Becali
Cristina Laslo, interviul finalului de an: „Lumea e razna, așa am votat!” » Despre conflictul cu Pera: „Singurul cuvânt!” + abordează un subiect tabu în România: „Nu sunt împotriva unei relații cu o fată”
Handbal

Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
Superliga
Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează