Articol de Tudor Belivacă - Publicat duminica, 22 iunie 2025 12:27 / Actualizat duminica, 22 iunie 2025 14:20
Universitatea Cluj a prezentat noul echipament prin intermediul unui videoclip postat pe rețelele de socializare. „Șepcile roșii” au optat pentru un design diferit în acest sezon, cu dungi orizontale.
„Șepcile roșii”, calificate în cupele europene, au prezentat echipamentul pentru „acasă” în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca cu ajutorul a trei jucători.
Universitatea Cluj a prezentat noile echipamente! Cum arată noua uniformă a „șepcilor roșii”
Cei de la Universitatea Cluj au optat în acest an pentru un design cu dungi orizontale. „Șepcile roșii” își obișnuise fanii cu un design cu dungi negre verticale, dar pentru sezonul în care vor ataca cupele europene „studenții” au decis să schimbe designul.
Pentru echipamentul de portar, au optat pentru un echipament albastru deschis.
Prin intermediul comunicatului de pe rețelele de socializare, cei de la Universitatea Cluj au transmis că noul echipament pentru meciurile de acasă „îmbină trei dintre valorile care stau la baza spiritului Universității Cluj: tradiție, cultură și pasiune”.
Dan Nistor, Ștefan Lefter și Mamadou Thiam au fost aleși pentru a prezenta noul echipament.
Universitatea Cluj va evolua în turul doi preliminar al Conference League. Echipa condusă de Ioan Ovidiu Sabău va da peste Ararat-Armenia, cu o primă partidă programată în deplasare, iar returul în România.
Mutările realizate de Universitatea Cluj în această vară
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău (confirmat)
Veniri: Jonathan Cisse (Oțelul), Mouhamadou Drammeh (Sochaux), Atanas Trică (Slatina), Jovo Lukic (Universitatea Craiova)
Reveniri: Franck Tchassem (FC Argeș), Mario Șfaiț (SCM Zalău), Rareș Scocîlcă (CSM Vaslui), Patrik Kis (ACS Tg. Mureș), Antonio Suciu (Minaur), Luca Oltean (Gloria), Luca Nagy (SCM Zalău), Alin Chinteș (Unirea Ungheni), Iustin Chirilă (FC Voluntari), Albert Holfman (Oțelul)
Plecări: Vadim Rață (FC Argeș), Robert Silaghi (Sepsi), Dorinel Oancea (FC Argeș), Bogdan Mitre (Retras), Lucas Masoero (liber de contract), Daniel Lasure (liber de contract), Artur Miranyan (liber de contract)
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu