Articol de Maria Olteanu - Publicat marti, 24 iunie 2025 19:10 / Actualizat marti, 24 iunie 2025 19:20
FCSB pregătește noul sezon competițional în Olanda, unde lotul lui Elias Charalambous este cantonat încă de la finalul săptămânii trecute. Campioana en-titre din Superliga efectuează stagiul de pregătire din această vară la baza WWNA, din Wenum-Wiesel, între 20 iunie și 4 iulie, iar în cursul zilei de marți, 24 iunie, au ajuns în Olanda și ultimii jucători pentru ca lotul să fie complet.
FCSB a plecat în Olanda acum 5 zile, dar staff-ul a decis să le acorde câteva zile libere suplimentare jucătorilor care au fost angrenați în diferitele acțiuni ale echipelor naționale.
Aceștia nu au plecat alături de restul colegilor în Olanda și la începutul acestei săptămâni au făcut joncțiunea cu lotul.
FCSB se pregătește în efectiv complet de marți
Vacanțele lui Florin Tănase, Denis Alibec, Vlad Chiricheş, Ștefan Târnovanu, Valentin Creţu, Daniel Bîrligea, David Miculescu, Adrian Şut şi Mihai Popescu au ajuns și ele la final, aceștia venind sub comanda lui Elias Charalambous marți după-amiaza, acesta având astfel, din acest moment, tot lotul la dispoziție.
Pe pagina de Facebook a celor de la FCSB au apărut și câteva imagini din momentul în care Denis Alibec a revenit la echipă. „M-am întors”, a fost scurta reacție a acestuia, întâmpinat cu un tunel făcut de colegii lui, cu toți fericiți în momentul reîntâlnirii.
Singurul absent este Octavian Popescu, care s-a accidentat la echipa națională Under 21, la Campionatul European din Slovacia, și care nu va mai merge în Olanda, rămânând să se recupereze în țară. Acesta a devenit indisponibil până la jumătatea lunii august.
Campionii României vor disputa 2 meciuri amicale, contra echipelor locale Almere City (28 iunie, ora 14:00) și FC Utrecht (1 iulie, ora 14:00);
Odată cu încheierea cantonamentului, FCSB se va întoarce în țară, iar pe data de 5 iulie, campioana en-titre va disputa Supercupa României în compania rivalei CFR Cluj.
Ulterior, trupa lui Elias Charalambous va începe și campania preliminară din Liga Campionilor, contra celor de la Inter Club d'Escaldes. Meciul din turul 1 va avea loc pe 9 iulie, pe „Stadionul Steaua”, de la ora 20:30
Lotul deplasat inițial de FCSB în Olanda
Portari:
Lukas Zima
Răzvan Udrea
Matei Popa
Jucători de câmp:
Alexandru Pantea
Luca Ciobanu
Siyabonga Ngezana
Baba Alhassan
Daniel Graovac
Andrei Dăncuș
Joyskim Dawa
Laurențiu Vlăsceanu
Matei Manolache
Juri Cisotti
Mihai Lixandru
Marius Ștefănescu
Mihai Toma
David Popa
Dennis Politic
Denis Colibășanu
Andrei Gheorghiță
Alexandru Stoian
Robert Necșulescu