FOTBAL  »  Superliga  »  OȚELUL - PETROLUL 0-0

Trei detalii după prima remiză albă a campionatului: ce regulă n-a respectat Oțelul și un debut special printre alte debuturi

Croatul Diego Zivulic (Oțelul) a avut mult de tras cu românul Gicu Grozav (Petrolul)
Croatul Diego Zivulic (Oțelul) a avut mult de tras cu românul Gicu Grozav (Petrolul)

Articol de , - Publicat duminica, 13 iulie 2025 20:54 / Actualizat duminica, 13 iulie 2025 21:04

Galațiul este prima echipă din Liga 1 care nu respectă regula 5+6 a FRF. La Oțelul au debutat 8 fotbaliști noi, unul dintre ei fiind Matei Frunză (19 ani), fiul lui Sorin Frunză, atât de iubit pe malul Dunării

1. Oțelul Galați, prima care nu respectă regula „5 + 6”. A început cu 7 străini

Oțelul Galați este prima formație din Superliga care nu respectă regula „5 plus 6”. Dunărenii au început cu 7 fotbaliști străini în primul 11.

Regula 5+6, introdusă de Federația Română de Fotbal obligă cluburile din prima ligă să folosească simultan cel puțin cinci jucători români formați la nivel național în fiecare meci al sezonului. Aceasta este o măsură menită să încurajeze dezvoltarea jucătorilor români și să crească nivelul de competitivitate al fotbalului românesc.

În luna aprilie, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că regula 5+6 a fost modificată de Comitetul Executiv al FRF, astfel încât din sezonul 2025/2026 grupările care nu o vor respecta vor fi sancţionate cu 150.000 de euro.

„Cei 5 jucători români trebuie să fie pe toată durata jocului în minimum 75% dintre meciuri. Cluburile care nu vor respecta această regulă vor avea de plătit o sancţiune de 150.000 de euro", a declarat Burleanu în primăvară.

2. Matei Frunză, fiul lui Sorin Frunză, prezentat azi, a și jucat pentru Oțelul!

Dunărenii au anunțat chiar azi, în ziua meciului, realizarea a trei transferuri. Unul a intrat pe gazon în finalul jocului.

Matei Frunză are 19 ani, este mijlocaș central, a fost crescut de Rapid București și a fost introdus în minutul 75 în locul lui Bană. Matei este fiul fostului fotbalist al Oțelului, Sorin Frunză, jucător care a câștigat cu dunărenii Supercupa României (2011) și a jucat în grupele Champions League cu formația antrenată atunci de Dorinel Munteanu.

Matei Frunză a fost doar unul dintre cei 7 jucători ce-au bifat primul meci pentru Oțelul. Gălățenii s-au despărțit de 20 de fotbaliști în mercato estival, au sosit deja alți 15.

6.262de spectatori au asistat la meciul Oțelul - Petrolul

3. De la campioanele remizelor albe, al 3-lea 0-0 consecutiv la Galați

Nu trebuie să vă mire remiza albă de azi de la Galați. Este a 3-a la rând între cele două echipe în confruntările de la malul Dunării.

În ediția precedentă, cele două formații au fost primele în clasamentul remizelor albe dintre toate echipele din prima divizie: Petrolul - 8, Oțelul - 7.

Citește și:
„Doi sunt deja rezolvați. Mai aduc 3!” » Gigi Becali a stabilit transferurile, după 2-1 cu Rapid: „O să se înmoaie agentul lui”
Superliga
„Doi sunt deja rezolvați. Mai aduc 3!” » Gigi Becali a stabilit transferurile, după 2-1 cu Rapid: „O să se înmoaie agentul lui”
„Vreau să mă operez” » Florin Tănase le-a comunicat deja decizia celor de la FCSB. Cât va lipsi
Superliga
„Vreau să mă operez” » Florin Tănase le-a comunicat deja decizia celor de la FCSB. Cât va lipsi
Ce nu i-a spus nimeni lui Gâlcă
Opinii
Ce nu i-a spus nimeni lui Gâlcă
„Băi Bîrligea!” » Gigi Becali i-a răspuns prompt golgheterului, după protestul din FCSB - Rapid: „Ce nu știe el...”
Superliga
„Băi Bîrligea!” » Gigi Becali i-a răspuns prompt golgheterului, după protestul din FCSB - Rapid: „Ce nu știe el...”
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Profit.ro
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (4)
ancutamarius
ancutamarius  •  15 Iulie 2025, 06:11

*** ? Un jucător u 21 face cât 2 care nu sunt under…

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

eduardo1
eduardo1  •  14 Iulie 2025, 10:30

o regulă stupidă... dacă fotbalul românesc produce numai rebuturi, de ce să te oblige să joci cu români? de asta nu facem față în cupele europene... acolo trebui să aduci jucători buni de peste tot, nu poți juca doar cu „producție internă”

cipanella
cipanella  •  14 Iulie 2025, 01:08

Pacat ca am ratat victoria in meciul Otelul Galati noi petrolistii am avut ocazii mari iar sezonul asta ne vom bate pentru play-off

Vezi toate comentariile (4)
Comentează