FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Basarab Panduru, despre transferul lui Marius Ștefănescu la U Cluj: „E un moft” » Motivul pentru care crede că se va repeta situația de la FCSB

Basarab Panduru (55 de ani) crede că mutarea lui Marius Ștefănescu (26 de ani) la U Cluj este nepotrivită. Foto: GSP
Basarab Panduru (55 de ani) crede că mutarea lui Marius Ștefănescu (26 de ani) la U Cluj este nepotrivită. Foto: GSP

Articol de - Publicat duminica, 27 iulie 2025 09:38 / Actualizat duminica, 27 iulie 2025 11:09

Basarab Panduru (55 de ani) crede că mutarea lui Marius Ștefănescu (26 de ani) la U Cluj este nepotrivită, considerând-o un „moft” pentru clujeni, pentru că aceștia îl au deja pe Issouf Macalou (26 de ani), care evoluează pe poziția de extremă dreapta.

Gigi Becali vrea să scape de Ștefănescu, cerând 300.000 de euro pentru a-i permite transferul, după ce a plătit celor de la Sepsi 1.300.000 de euro vara trecută. Patronul FCSB a confirmat faptul că jucătorul ar fi semnat deja contractul cu U Cluj.

Basarab Panduru, despre transferul lui Ștefănescu la U Cluj: „Mi se pare un moft. La Dinamo avea loc”

Basarab Panduru nu înțelege decizia „șepcilor roșii” de a-l transfera pe Marius Ștefănescu, în condițiile în care pe poziția de extremă dreapta îl au deja pe Issouf Macalou, jucător care deja s-a impus la clujeni, marcând chiar un gol în partida de debut din Superliga, cu Metaloglobus (4-1).

Fostul internațional crede că varianta Dinamo era mai potrivită pentru jucătorul criticat des de Becali, considerând că „avea loc” acolo.

„Andrei Nicolescu spunea că îi cam fură pe toți jucătorii lor. Ei pun ochii pe câte un jucător și pleacă în altă parte. Aici mi se pare aceeași chestie. Din ce am înțeles, Gigi l-a sunat pe Nicolescu, i-a cerut 300.000 de euro, dar i-a zis să se înțeleagă cu jucătorul. Până la urmă, intră Clujul.

Clujul, sincer să fiu, mai degrabă are nevoie de vârf. E Lukic acolo, dar poate să joace titular? Thiam, când era Blănuță, juca într-o parte. Ei au acolo, pe dreapta. Cred că Ștefănescu e un moft mai degrabă pentru U Cluj. Mi se pare un moft!

La Dinamo avea loc. Dacă vrei să joci, la Dinamo cred că trebuia. La U Cluj ai adversar care e bun, mie îmi place Macalou”, a spus Panduru, la Prima Sport.

Gigi Becali: „Ștefănescu a semnat cu U Cluj”

„Am înțeles că a semnat deja cu U Cluj, așa mi-a spus MM [Stoica]. Au făcut ofertă de 300.000. S-a înțeles cu ei. Pe mine nu mă interesează. Când nu am încredere, nu mă interesează că merge la adversar. Ne-au trimis oferta, 300.000, banii toți odată.

Așa mi-a zis MM, că ar fi semnat deja cu ei. Am avut ofertă și de la o echipă din Turcia, 300.000 împrumut, plus încă 300.000 dacă îl ia. Am zis: «Ce să fac, să-mi dea 300.000, cu turcii doar belele, că trebuie să mergi apoi la FIFA...» Îmi iau banii, la revedere. Când nu mai vreau un jucător, gata, scap de el!”, a afirmat Becali la „Fotbal Club”, pe DigiSport.

Citește și:
După AEK - Universitatea, a anunțat „curățarea fotbalului”: „Trebuie să ajutați, suferă!”
Conference League
După AEK - Universitatea, a anunțat „curățarea fotbalului”: „Trebuie să ajutați, suferă!”
Pus pe liber de Universitatea Craiova, după calificarea ratată dramatic! Și-a semnat sentința în dezastrul de la Atena
Conference League
Pus pe liber de Universitatea Craiova, după calificarea ratată dramatic! Și-a semnat sentința în dezastrul de la Atena
Prezentatoarea TV și-a sărbătorit ziua de naștere într-o ținută extrem de provocatoare: „Un zece curat”
Stiri extrasport
Prezentatoarea TV și-a sărbătorit ziua de naștere într-o ținută extrem de provocatoare: „Un zece curat”
Vaișcovici, verdict în transferul „George Pușcaș la Dinamo”: „Mi-e teamă de un singur lucru”
Superliga
Vaișcovici, verdict în transferul „George Pușcaș la Dinamo”: „Mi-e teamă de un singur lucru”
Ford Puma și Courier de la Craiova – rechemare din motiv ridicol
Profit.ro
Ford Puma și Courier de la Craiova – rechemare din motiv ridicol
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (6)
nomadu71
nomadu71  •  27 Iulie 2025, 17:17

Dinamo nu are bani , forță financiară , cum i-o mai spune. Dar , dacă știi asta , ca manager , președinte , whatever , de ce mai faci declarații de interes pentru unii jucători pe care , invariabil în ultima vreme , ți i-au suflat alte cluburi din ligă , și nu FCSB , Rapid sau CFR , ci cluburi mai mici ?!? Deci , Dinamo nu are bani . De ce mai ,, ,,sforăim " despre tratative care se finalizează fericit doar în mintea ăluia care dă dexlarații din astea ?!?

respekt
respekt  •  27 Iulie 2025, 14:31
Postat de unuldepestrada pe 27 Iulie 2025, 10:55

Aici e vina lui Nicolescu. Pai te-a sunat Becali intr-o seara si ai agreat la telefon cu el. A doua zi dimineata trebuia sa suni jucatorul, te intelegeai cu el, faceai contractul si in urmatoarea zi il prezentai la echipa. Dar la Dinamo lucrurile dureaza mult, sa aprobe CA, doamna de la resurse umane, sa facem audit si uite asa pana se strang toate semnaturile intern, ioc transfer.

Corect. Dar cred că nu sunt bani. Dinamo, financiar e încă un club mic.

respekt
respekt  •  27 Iulie 2025, 14:30
Postat de sport66 pe 27 Iulie 2025, 11:51

MACALOU NU ESTE STEFANESCU...STEFANESCU ARE SUT PLASAT...LOVITURI LIBERE ,CENTRARI...MACALOU ..CIND SUTEAZA MINGEA DECOLEAZA SPRE CER..PESTE POARTA ..CA SI AVIONUL PESTE GARDUL AEROPORTULUI...NU ESTE ASA? IN MECIUL CU UTA ARAD ASA A SUTAT..LA FEL CU ARARAT.....NU ARE FINETEA NECESARA..LIPSA DE PRACTICA...UN JUCATOR DE ATAC TREBUIE SA SUTEZE SA INSCRIE GOLURI..ACEASTA LIPSESTE MULTOR JUCATORI...SUTUL PRECIS..PUTERNIC ..ELECTRIC..LA CARE PORTARII TREMURA...TREMURICI..

Cine vrea să-și facă echipă scoate banii. Sunt câteva zile bune de comentarii în presă și nimic concret. E o politică foarte proastă la Dinamo, pierd jucători pe bandă cu sifonările in presă, dar adevărata problemă e că nu sunt bani, numai cu numele, nu aduci jucători. Ca opinie personală, dacă sunt adevărate cifrele, Clujul a făcut risipă. Ori sunt foarte deștepți și îl vor vinde foarte scump. Nicolescu n-are bani in spate pentru astfel de investiții și nici nu cred că are anvergură pentru asta.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează