Articol de Ionuţ Iordache, Tudor Belivacă - Publicat miercuri, 30 iulie 2025 23:07 / Actualizat miercuri, 30 iulie 2025 23:13
Ionuț Panțîru (29 de ani), jucătorul împrumutat la Voluntari de FCSB, a fost prezent în tribune la partida roș-albaștrilor cu Shkendija, scor 1-2.
Panțîru a fost în centrul atenției după ce a intervenit în urma unei reacții nervoase a unui suporter.
FOTO Ionuț Panțîru, „bodyguard” pe Arena Națională la FCSB - Shkendija
Înfrângerea celor de la FCSB în fața campioanei din Macedonia de Nord a provocat tensiune în tribunele celui mai mare stadion din țară. Un suporter al roș-albaștrilor, enervat de eșec, a aruncat cu un pahar în direcția jucătorilor de la Shkendija.
Ionuț Panțîru a reacționat imediat și s-a dus să-l certe pe suporterul care se afla în apropierea sa. Ulterior, stewarzii din incinta Arenei Naționale au venit să-l ridice pe suporterul recalcitrant.
Ionuț Panțîru are 74 de meciuri la FCSBA, 3 goluri și 8 pase decisive. Fundașul stânga a fost împrumutat în această iarnă la divizionara secundă FC Voluntari. Site-urile de specialitate l-au cotat la 300.000 de euro la ultima actualizare pe jucătorul care aparține de FCSB.
Denis Alibec, inamicul numărul 1 al suporterilor FCSB: scuipat și înjurat!
În momentul în care jucătorii au ieșit de pe teren, Denis Alibec a fost luat la țintă de suporterii nervoși din tribunele Arenei Naționale: înjurături și flegme a fost tratamentul primit de atacantul campioanei României din partea suporterilor. Asta în zona intrării pe tunelul către vestiare, după ce jucătorii campioane, inclusiv Alibec, au stat în fața galeriei.
Jucătorul celor de la FCSB nu a fost scuipat și înjurat de galerie, ci de oamenii prezenți la Tribuna I, în apropierea tunelului de la vestiare. Peluza Nord a avut o atitudine pozitivă și i-a încurajat pe jucători după eșecul suferit în fața celor de la Shkendija.
Denis Alibec a revenit în această vara la CFR Cluj. Atacantul a jucat 11 minute în Supercupa României cu CFR Cluj, iar apoi s-a accidentat. Meciul cu Shkendija a fost cel în care a revenit pe gazon. 50 de minute și zero reușite pentru fotbalistul campioanei României.