INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ANUNȚ

Ce a putut spune antrenorul lui PSV despre Dennis Man, la 5 zile de la momentul în care zicea: „Habar n-am cine e”

Dennis Man. FOTO: Imago Images
Dennis Man. FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 08 august 2025 17:37 / Actualizat vineri, 08 august 2025 19:07

Dennis Man (26 de ani) e aproape de un transfer la PSV, campioana Olandei. Peter Bosz (61 de ani), tehnicianul olandezilor, și-a schimbat discursul cu privire la situația internaționalului român. În urmă cu 5 zile, acesta mărturisea că nu-l cunoaște pe fotbalistul Parmei.

Întrebat vineri despre Man, Bosz „și-a făcut temele” și a precizat că știe cine este Man și, de asemenea, a aflat de interesul lui PSV pentru internaționalul român.

Conform celor mai recente informații din Italia, cele două cluburi au ajuns la un acord. Suma de transfer ar fi de aproximativ 9 milioane de euro.

Peter Bosz știe cine este Dennis Man: „Evident”

„Cred că ne-am mai putea folosi de ceva, deși eu sunt oricum foarte fericit cu lotul pe care îl am acum. Pur și simplu avem o echipă bună. Dennis Man? Habar n-am cine e", declara Bosz în urmă cu 5 zile.

În realitate, tehnicianul îl cunoștea foarte bine pe român, iar în cursul zilei de vineri a oferit un răspuns clar în acest sens:

„Evident că știu cine este Dennis Man, dar abia când îi voi strânge mâna voi putea spune că îl cunosc cu adevărat. Desigur că sunt la curent cu interesul clubului pentru el. Știu exact ce se întâmplă la PSV.

Într-adevăr, încă mai căutăm un înlocuitor pentru Johan Bakayoko, o bandă dreapta. Dar trebuie să fie un jucător de calitate”, a declarat antrenorul de 61 de ani, potrivit espn.nl.

Ce a putut spune antrenorul lui PSV despre Dennis Man, la 5 zile de la momentul în care zicea: „Habar n-am cine e”
Peter Bosz, antrenorul lui PSV. FOTO: Imago Images

Și viitorul lui Bosz a fost subiect de discuție la conferința de presă. Tehnicianul lui PSV a lăsat de înțeles că e dispus să-și prelungească contractul: „Știu de ceva timp că PSV își dorește asta. Vorbesc zilnic cu Earnest Stewart (n.r. - directorul sportiv) și aproape zilnic cu Marcel Brands (n.r. - CEO-ul clubului).

Suntem în discuții și sunt, cu siguranță, deschis la idee. Mă simt extraordinar aici, din foarte multe motive. Mă simt perfect”, a adăugat Bosz.

Dennis Man a strâns 142 de meciuri, 28 de goluri și 17 assist-uri pentru Parma, în Serie A și Serie B. Ar părăsi clubul după 4 ani și jumătate. Italienii l-au transferat în ianuarie 2021 de la FCSB pentru 11 milioane de euro.

Citește și:
Jucătoarea de tenis cu cele mai lungi picioare a plecat în vacanță, dar fanii n-au uitat de scandal: aproape să se bată din cauza ei
Tenis
Jucătoarea de tenis cu cele mai lungi picioare a plecat în vacanță, dar fanii n-au uitat de scandal: aproape să se bată din cauza ei
Afacere imorală? Actorul Ryan Reynolds e în centrul atenției, după ce și-a vândut clubul de fotbal unui gigant
Campionate
Afacere imorală? Actorul Ryan Reynolds e în centrul atenției, după ce și-a vândut clubul de fotbal unui gigant
„Clona” patronului din Superliga a apărut la gală și i-a luat pe toți prin surprindere: „Eu sunt fratele mai mare. E an de titlu la noi!”
Superliga
„Clona” patronului din Superliga a apărut la gală și i-a luat pe toți prin surprindere: „Eu sunt fratele mai mare. E an de titlu la noi!”
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu: „Nu a putut să mănânce. S-a tratat cu un vraci chinez”
Superliga
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu: „Nu a putut să mănânce. S-a tratat cu un vraci chinez”
Reguli noi pentru șoferii români. Cele mai mari schimbări din ultimul deceniu
Profit.ro
Reguli noi pentru șoferii români. Cele mai mari schimbări din ultimul deceniu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close