INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TOTTENHAM

Tottenham a intrat la negocieri pentru două vedete din Premier League

Savinho ar putea deveni coleg cu Drăgușin la Tottenham. Foto: Imago Images
Savinho ar putea deveni coleg cu Drăgușin la Tottenham. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 12 august 2025 13:44 / Actualizat marti, 12 august 2025 14:00

Tottenham poartă negocieri simultan pentru extrema lui Manchester City, Savinho (21 de ani), și pentru mijlocașul ofensiv al lui Crystal Palace, Eberechi Eze (27 de ani), care este o țintă de transfer și pentru Arsenal.

Conform lui Fabrizio Romano, cele două tranzacții nu depind una de cealaltă, ideea fiind ca englezul să îl înlocuiască pe James Maddison, care va rata o mare parte din sezon din cauza unei accidentări, iar brazilianul să umple golul lăsat de plecarea lui Heung-min Son.

Tottenham este la negocieri pentru Savinho și Eberechi Eze

Tottenham a intrat la negocieri pentru două vedete din Premier League
Savinho, extrema lui Manchester City/ foto Guliver/GettyImages

„Tottenham continuă să lucreze transferurile lui Savinho și Eze. Spurs vrea să aducă doi jucători de atac și sunt discuții în desfășurare cu Palace și City”, a transmis jurnalistul tialian pe rețelele de socializare.

În contractul lui Eze cu Crystal Palace există o clauză de reziliere în valoare de 68 de milioane de lire sterline, care expiră vineri, conform sportal.bg. Arsenal nu dorește să plătească această sumă, dar pregătește o ofertă de aproximativ 60 de milioane, susțin surse din Anglia.

Înainte de asta, însă, londonezii trebuie să facă vânzări, deoarece au cheltuit deja mulți bani pentru transferurile lui Viktor Gyokeres, Martin Zubimendi, Noni Madueke, Cristian Mosquera, Christian Norgaard și Kepa Arrizabalaga. Încă nu este clar dacă Tottenham va dori să plătească clauza și astfel să-l ia pe Eze de sub nasul marelui său rival din oraș.

Tottenham a intrat la negocieri pentru două vedete din Premier League
Eberechi Eze / Foto: Imago

Manchester City susține că Savinho nu este de vânzare, dar ieri au apărut informații conform cărora Pep Guardiola dorește ca echipa sa să-l transfere pe Rodrygo de la Real Madrid, ceea ce ar putea facilita planurile lui Tottenham.

Savinho a ajuns în vara lui 2024 la Manchester City de la formația franceză Troyes. Francezii l-au împrumutat, înainte de mutarea pe Etihad, la Girona și PSV. La Manchester City nu a impresionat și a strâns 48 de meciuri, 3 goluri și 13 pase decisive. Site-urile de specialitate l-au cotat la 50 de milioane de euro.

Eberechi Eze a început junioratul la Arsenal, marea rivală a celor de la Tottenham. A mai trecut pe la academiile celor de la Fulham, Reading, Millwall, QPR. La Queens Park Rangers a debutat la seniori. A mai jucat și la Wycombe până când Crystal Palace a plătit 17,8 milioane de euro în 2020. A jucat pentru „vulturi” 168 de meciuri, a marcat 40 de goluri și a oferit 28 de pase decisive. Site-urile de specialitate l-au cotat la 55 de milioane de euro.

Citește și:
Cum a fost surprins Valeriu Iftime la „oficială”, cu Rapid: riscă sancțiuni
Superliga
Cum a fost surprins Valeriu Iftime la „oficială”, cu Rapid: riscă sancțiuni
„Ratarea secolului” în Botoșani - Rapid » Faza care va face înconjurul lumii! Halucinant cum a trimis Petrila cu poarta goală
Superliga
„Ratarea secolului” în Botoșani - Rapid » Faza care va face înconjurul lumii! Halucinant cum a trimis Petrila cu poarta goală
Gigi Becali a anunțat 5 plecări de la FCSB! Jucătorii de top din Superliga care nu mai ajung la campioană: „La ei s-a închis! Nu mă interesează”
Superliga
Gigi Becali a anunțat 5 plecări de la FCSB! Jucătorii de top din Superliga care nu mai ajung la campioană: „La ei s-a închis! Nu mă interesează”
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
Noutati auto
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
Reguli noi pentru șoferii români. Cele mai mari schimbări din ultimul deceniu
Profit.ro
Reguli noi pentru șoferii români. Cele mai mari schimbări din ultimul deceniu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează