SPORTURI  »  FORMULA 1  »  FORMAT

CEO-ul Formula 1 vine cu o propunere majoră privind formatul: grile inversate și mai multe sprinturi

Stefano Domenicali, președintele F1, la MP al Arabiei Saudite 2025 Foto: Imago Images
Stefano Domenicali, președintele F1, la MP al Arabiei Saudite 2025 Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 12 august 2025 16:12 / Actualizat marti, 12 august 2025 16:13

Stefano Domenicali, directorul executiv al Formulei 1, a dezvăluit că organizatorii campionatului iau în considerare creșterea numărului de sprinturi și experimentarea cu grile de start inversate în viitorul apropiat.

Italianul a acordat un interviu pentru The Race, citat de sportal.bg, în care a vorbit despre structura weekend-urilor de cursă din Formula 1. Tradițional, acestea includ trei sesiuni de antrenamente, calificări și o cursă sâmbăta sau duminica. În 2021, însă, a fost făcută o schimbare semnificativă, odată cu introducerea curselor de sprint în unele weekend-uri.

Stefano Domenicali propune: mai multe curse de sprint și grile inversate

Inițial, au fost trei sprinturi pe an, dar din 2023 numărul lor a fost dublat la șase. Domenicali nu a exclus posibilitatea ca în viitor să existe și mai multe sprinturi, precum și grile de start inversate, așa cum se întâmplă în campionatele inferioare, precum Formula 2 și Formula 3.

„Cred că există posibilitatea de a face două lucruri pe care trebuie să le discutăm cu piloții, echipele și, bineînțeles, cu FIA. Primul este dacă putem crește numărul de sprinturi. Al doilea este dacă aceasta este formula corectă pentru a testa grilele inversate, așa cum facem în Formula 2 și Formula 3. Acestea sunt teme care trebuie discutate. Consider că devenim mai maturi, iar echipele vor aborda aceste discuții cu seriozitate.

Cu siguranță, există o dorință tot mai mare de progres în această direcție. De aceea, mă simt pregătit să propun nu doar mai multe sprinturi, ci și formate noi, idei noi. Suntem deschiși la grile inversate. Cred că abordarea corectă este să ascultăm fanii noștri și să încercăm să creăm ceva, fără teama de a greși. Cine nu riscă, nu câștigă. Cred că sprintul, indiferent de formatul său, este ceva de care avem nevoie, va reprezenta viitorul nostru”, a declarat Domenicali, conform sursei citate.

Ce reprezintă grilele inversate folosite în Formula 2 și Formula 3

În Formula 2 se țin calificările normale, la fel ca la F1. Piloții din top 10, în urma calificărilor, sunt inversați pe grilă pentru cursa de sprint a weekend-ului (ex: pilotul care a terminat calificările pe primul loc, va porni în cursa de sprint de pe 10 și tot așa). Cursa propriu-zisă de Formula 2 se bazează pe calificările de vineri. Grila inversată se aplică doar pentru cursa de sprint dintr-un weekend de Formula 2 pentru a da șansa piloților să puncteze cât mai bine.

Același format este aplicat și la Formula 3, doar că, în loc de primii 10 piloți se inversează primele 12 locuri.

Citește și:
Xabi Alonso, OUT de la Real Madrid » S-a aflat și înlocuitorul-surpriză!
Campionate
Xabi Alonso, OUT de la Real Madrid » S-a aflat și înlocuitorul-surpriză!
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Liga 2
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Noutati auto
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
Campionate
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
ULTIMA ORĂ Americanii închid în România o fabrică, peste 1.000 de angajați vor fi concediați
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Americanii închid în România o fabrică, peste 1.000 de angajați vor fi concediați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează