FOTBAL  »  Superliga  »  MUTARE

EXCLUSIV CFR Cluj își trimite fotbalistul în Liga 2 » Mutare rezolvată: merge la o candidată la promovare

Răzvan Gligor a debutat la echipa mare a CFR-ului în victoria reușită cu Rapid, în Giulești, pe 19 mai / Sursă foto: Facebook@ CFR Cluj
Răzvan Gligor a debutat la echipa mare a CFR-ului în victoria reușită cu Rapid, în Giulești, pe 19 mai / Sursă foto: Facebook@ CFR Cluj

Articol de - Publicat vineri, 15 august 2025 15:08 / Actualizat vineri, 15 august 2025 15:34

Politehnica Iași se întărește cu un fotbalist crescut în academia lui CFR Cluj! „Feroviarii” îl vor împrumuta în Copou pe mijlocașul central Răzvan Gligor, 18 ani, care avea șanse minime să prindă minute sub comanda lui Dan Petrescu.

Deficitari la capitolul jucătorilor „under”, moldovenii primesc întăriri de la vicecampioana României. Gazeta Sporturilor a aflat că Răzvan Gligor, mijlocaș central care va împlini 19 ani în septembrie, va evolua sub formă de împrumut la Iași în următorul sezon.

Trupa lui Tony Da Silva a rezolvat astfel una dintre problemele care i-au provocat bătăi de cap în startul de campionat, în contextul în care Poli era vulnerabilă la slotul jucătorului născut în 2005 eligibil pentru a îndeplini regula. Ieșenii se bazau doar pe Alexandru Hrib, 20 de ani, jucător care n-a rupt gura târgului până acum.

CFR Cluj își trimite fotbalistul în Liga 2 » Mutare rezolvată: merge la o candidată la promovare
Răzvan Gligor a debutat la echipa mare a CFR-ului în victoria reușită cu Rapid, în Giulești, pe 19 mai / Sursă foto: Facebook@ CFR Cluj

Răzvan Gligor a debutat la CFR Cluj într-o victorie spectaculoasă

Deși „feroviarii” îl consideră un produs cu o marjă reală de progres, Gligor nu a bifat nicio apariție în acest sezon, aflându-se în mai multe rânduri în postura de rezervă neutilizată, inclusiv în preliminariile Europa League.

Răzvan Gligor, decar al echipei de tineret a ardelenilor, este considerat a fi unul dintre cei mai talentați tineri din academia CFR-ului.

La începutul acestui an, Gligor a semnat un contract cu „feroviarii” valabil până în 2029. El debutase în tricoul vișiniilor pe 19 mai, când a bifat un sfert de oră în play-off, în victoria CFR-ului din Giulești, scor 4-1. Atunci, îl înlocuia pe Alin Fica în minutul 76.

Poli Iași își caută busola în Liga 2

Poli Iași are un început de sezon marcat prin oscilații. Moldovenii au pierdut în runda inaugurală, 0-1 în Copou cu Ceahlăul, apoi s-au impus pe terenul Bacăului, 2-1. Luni, Politehnica are șansa de a-și lua revanșa în fața propriilor suporteri, urmând să primească vizita Gloriei Bistrița.

Citește și:
Gigi Becali a anunțat transferul la FCSB: „Ne-am înțeles. Vine la vizita medicală”
Superliga
Gigi Becali a anunțat transferul la FCSB: „Ne-am înțeles. Vine la vizita medicală”
La 47 ani, mama juniorului din Superligă s-a dezbrăcat în costum de baie și s-a tolănit pe șezlongul acoperit de zăpadă: „Ce zice băiatul tău?”
Stiri extrasport
La 47 ani, mama juniorului din Superligă s-a dezbrăcat în costum de baie și s-a tolănit pe șezlongul acoperit de zăpadă: „Ce zice băiatul tău?”
„1,6 milioane € pentru Vladislav Blănuță” » Ar fi cea mai ciudată afacere văzută în ultimii ani în Superliga!
Superliga
„1,6 milioane € pentru Vladislav Blănuță” » Ar fi cea mai ciudată afacere văzută în ultimii ani în Superliga!
Klopp a intervenit în negocieri! » Radu Drăgușin are ofertă scrisă. Clubul acceptă dorința lui Tottenham
Campionate
Klopp a intervenit în negocieri! » Radu Drăgușin are ofertă scrisă. Clubul acceptă dorința lui Tottenham
FOTO Cum arată viitorul model Dacia C-Neo, care va fi produs în România
Profit.ro
FOTO Cum arată viitorul model Dacia C-Neo, care va fi produs în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (2)
lucian_iasi85
lucian_iasi85  •  15 August 2025, 17:58

Trebuie și vreo 2-3 jucători cu experienta, nu poți juca doar cu tineri...

archibald
archibald  •  15 August 2025, 17:16

Era normal sa se ajungă aici! Sau terminat lemnele din pădure!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează