Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat marti, 02 septembrie 2025 19:11 / Actualizat marti, 02 septembrie 2025 21:26
Chindia a învins-o pe Dumbrăvița cu scorul de 2-0, în ultimul meci al rundei cu numărul 5 din Liga 2.
Cei de la Chindia au avut o evoluție consistentă și nu a avut mari probleme în fața Dumbrăviței. Gazdele au deschis scorul în minutul 28, prin veteranul Daniel Florea, în timp ce Stiven Plaza a încheiat socotelile cu reușita din minutul 78.
Clasamentul din Liga 2 după primele 5 etape
FINAL » Chindia Târgoviște - CSC Dumbrăvița 2-0
A marcat: D. Florea (28), Plaza (78)
Echipele de start:
Chindia: Contra – Martac, Al. Albu, C. Dinu (cpt.), Tamași – Honciu, Rob. Enache, Hofman – D. Florea, Bg. Petre, Pesic
Rezerve: Isvoranu – Mboumbouni, Ad. Ioniță, Munoz, Iul. Roșu, Dogănoiu, Popadiuc, Al. Stan, Plaza
Antrenor: Ilie Poenaru
CSC Dumbrăvița: Brașoveanu – Morariu, Butnărașu, Misăraș, Gladun – D. Olariu, Ailenei, Sofran – Curescu, Cr. Pădurariu (cpt.), R. Cristea
Rezerve: Berințan – Panaite, Baeram, Calotă, Andr. Olaru, Sg. Popovici, Buțu, R. Ciurel, R. Popa
Antrenor: Florin Fabian
Ce s-a întâmplat în weekend în Liga 2
Steaua București a suferit o înfrângere drastică la Bihor, Sepsi a câștigat la limită cu ultima clasată, Olimpia Satu Mare, în timp ce Poli Iași s-a încurcat acasă cu Slatina. Mai jos, tot ce s-a întâmplat în primele meciuri ale rundei din „B”.
La doar câteva zile după ce au evoluat în play-off-ul Cupei României, divizionarele secunde au revenit la bătăliile din întrecerea internă. Runda 5 din Liga 2 a debutat sâmbătă, urmând să se întindă până marți, când Chindia și Dumbrăvița vor trage cortina peste etapă.
👉🏻 Duminică, în primul meci al zilei, Corvinul a fost condusă de două ori de Șelimbăr, Cosmin Bucuroiu reușind o „dublă”, dar elevii lui Florin Maxim au avut puterea să revină de fiecare dată, ba chiar să înscrie golul victoriei prin Filip Ilie, atacant intrat pe parcurs. Formația din Hunedoara a egalat liderul ASA Târgu Mureș, fiecare având 13 puncte, dar formația din Mureș un golaveraj superior.
👉🏻 O jumătate de oră mai târziu s-au înfruntat două nou-promovate, CS Dinamo și FC Bacău. La Buftea, gazdele au deschis scorul prin Kyrychenko, fructificând un contraatac-fulger. Echipa lui Costel Enache a egalat în minutul 83 prin Alexandru „Alecu” Aftanache și a avut șansa de a obține toate punctele, însă a ratat o ocazie uriașă în prelungirile partidei!
FINAL » CS Dinamo București - FC Bacău 1-1
- Au marcat: Kyrychenko '38 / Aftanache '83
- AICI, statistici, formă și istoricul meciurilor directe
- 👉🏻 Mai poți citi și: „Suporterii să înțeleagă” » Lupescu lămurește motivul existenței echipei de fotbal CS Dinamo
Echipa de start CS DINAMO: Corjenco - Uleia, Matei, Bobaru (cpt.), Anghel, Georgescu, Petcu, Alexandru, Constantin, Kyrychenko, Zaharia
Rezerve: Paharnicu - Vișan, Demici, Cocoș, Ionică, Mălăele, Obedeanu, Burlacu, Neculai
Antrenor: Florin Bratu
Echipa de start FC BACĂU: L. Anton - Bordea, Cimbru, Forizs, A. Coajă - I. Chirilă (cpt.), R. Albu, G. Cîrstean - Mitrică, R. Ciobanu, Aftanache
Rezerve: Gumenco, D. Burlacu, C. Popescu, A. Niță, D. Ganea, M. Ursu, Luncașu, Al. Vodă
Antrenor: Costel Enache
FINAL » Corvinul Hunedoara - CSC Șelimbăr 3-2
- Au marcat: A. Manolache '47, '68; F. Ilie '82 / Bucuroiu '45+1, '63
- AICI, statistici, formă și istoricul meciurilor directe
- Meciul a fost transmis pe canalul de YouTube al Corvinului, dar numai pentru membri, abonamentul fiind contracost.
Echipa de start CORVINUL (4-3-3): C. Sandu - Pădurariu, Fl. Ilie, A. Manolache, Albino - Cărăruș, Bradu, Neacșa - Ribeiro, Buziuc, Pîrvulescu
Rezerve: Blaga - Kilyen, Iurașciuc, Velisar, Rența, Zanc, Câmpan, Filip, Hayatu
Antrenor: Florin Maxim
Echipa de start ȘELIMBĂR: Măluțan - Buzan, Giafer, Natea (cpt.), S. Șerban, Boboc, Luca, Lenghel, Petrescu, Bucuroiu, A. Șerban
Rezerve: Ayne, D. Benzar, Birbic, Ivan, Cotogoi, Obed, Gherman, Ntim, Jurj
Antrenor: Eugen Beza
Iată principalele coordonate ale zilei de sâmbătă:
👉🏻 Abia transferat la Tunari, Constantin Budescu a adus victoria echipei sale în fața lui FC Voluntari. „Tunarii” s-au impus cu 2-1, iar fostul fotbalist al primei reprezentative a înscris golul decisiv, din penalty, chiar la debutul în formația ilfoveană.

👉🏻 Liderul ASA Târgu Mureș își consolidează poziția fruntașă. Cu Cristian Măgerușan în formă de zile mari, atacantul-golgeter izbutind un hat-trick, ardelenii au învins-o la scor de neprezentare pe Muselul Câmpulung, 3-0. Măgerușan, transferat de la Steaua, a ajuns la cota #6 în actuala stagiune.
👉🏻 În schimb, Poli Iași, considerată o favorită la promovare, continuă se se clatine. Slatina lui Claudiu Niculescu i-a ținut în șah pe moldoveni, gruparea din Copou egalând târziu, în prelungiri.
👉🏻 Reșița lui Flavius Stoican continuă să dezamăgească, pierzând acasă cu Ceahlăul, 0-2. Nemțenii par să-și fi revenit după dezastrul suferit în fața Chiajnei, 0-8. Au legat a doua victorie consecutivă în Liga 2, după ce o învinseseră etapa trecută și pe CS Dinamo, scor 3-0.
👉🏻 Concordia Chiajna leagă rezultatele pozitive. Trupa lui Nicolae Dică a trecut fără probleme de nou-promovata Gloria Bistrița, scor 2-0. „Vulturii verzi” au urcat provizoriu până pe locul 3.
Dezastru pentru Oprița! Steaua a luat 4 la Oradea!
Eliminată din Cupă, singurul obiectiv realizabil din acest sezon, Steaua a încercat să-și refacă moralul la Oradea, într-un duel al antrenorilor cu trecut stelist, Daniel Oprița și Erik Lincar.
Planurile steliștilor n-au corespuns cu realitatea, iar deplasarea de pe „Iuliu Bodola” s-a transformat într-un veritabil „thriller” pentru formația militară. Deși au revenit inițial de la 0-1, roș-albaștrii au terminat meciul în genunchi!
Bihorul a jucat magistral în repriza secundă, a speculat vulnerabilitățile etalate cu duiumul de Steaua și s-a impus cu un spectaculos 4-2.
Cea de-a patra reușită a orădenilor a fost una splendidă și i-a aparținut „veteranului” Ioan Hora, care a înscris ca-n vremurile bune, de la peste 20 de metri! E prima înfrângere a bucureștenilor din acest sezon, care coboară pe locul 4! Orădenii lui Lincar se află pe poziția secundă în acest moment.

Sepsi câștigă la limită cu „lanterna roșie”
În ultimul meci de sâmbătă, Sepsi Sfântu Gheorghe, o altă echipă „picată” din Superligă, a primit vizita Olimpiei Satu Mare, formație care și-a demis zilele trecute antrenorul.
Trupa lui Ovidiu Burcă se stabilizează după un început de sezon cu frâna de mână trasă. Gruparea din Sfântu Gheorghe a bifat cea de-a doua victorie consecutivă în Liga 2, după un succes la limită, muncit, în fața Olimpiei Satu Mare.
Covăsnenii n-au găsit calea spre poartă în prima repriză, dar au rezolvat ecuația meciului în partea secundă, când Dimitri Oberlin, unul dintre „supraviețuitorii” echipei care a retrogradat din Superligă, a înscris după o pasă de finețe a lui Cosmin Matei.
Sepsi a gestionat avantajul și n-a clacat până la final, obținând punctele care o propulsează pe locul 10.
În schimb, Olimpia Satu Mare rămâne fără punct în actuala ediție și după demiterea „principalului” Alexandru Botoș. Misiunea sătmărenilor se anunță una infernală
FINAL » Sepsi OSK - CSM Olimpia Satu Mare 1-0
- A marcat: Oberlin 49'
- AICI, statistici, formă și istoricul meciurilor directe
- Televizare: Digi Sport 1, Prima Sport 1
- Final de meci la Sfântu Gheorghe! Sepsi se impune cu 1-0 și urcă până pe 10 în Liga 2.
- Min.90+4: Hunor Batzula e la un pas să facă 2-0 în prelungiri, dar șutul nou-intratului e respins în corner. Nu mai e timp pentru executarea loviturii de colț, timpul suplimentar a expirat!
- Sepsi domină finalul de meci, dar fără să reușească să mai înscrie. Covăsnenii controlează teritorial partida și nu lasă senzația că ar putea primi gol în ultimele zece minute.
- Min.52: După o absență îndelungată, mijlocașul Nicolae Păun revine pe teren într-un meci jucat în fața propriilor spectatori! Caracaleanul s-a accidentat grav în urmă cu un an și jumătate, după ce fusese la un moment dat convocat de Edi Iordănescu la prima reprezentativă! Zilele trecute, Burcă l-a folosit și în deplasarea cu Șoimii Gura Humorului, din Cupa României.
- Trupa lui Ovidiu Burcă reușește să deschidă scorul în minutul 49! Angajat excelent de Cosmin Matei, printr-o pasă pe poziție viitoare de toată frumusețea, Oberlin trimite fără emoții în poarta lui Zsombor Deáky.
- Directorul tehnic Bogdan Lobonț a trăit meciul la intensitate maximă la margine. Alert, fostul mare portar a oferit în permanență indicații, s-a agitat și a dialogat continuu cu colaboratorii de pe banca Olimpiei.
- Pauză în Covasna! Sepsi și CSM Olimpia Satu Mare se află la egalitate, scor 0-0.
- Prima repriză e prelungită cu două minute.
- Sepsi reușise să marcheze în minutul 36, însă reușita lui Oberlin a fost anulată pe motiv de ofsaid!
- Fabio Vianna, fundașul stânga al lui Sepsi, trmite cu capul peste poartă (29')
- Sătmărenii au echilibrat treptat partida, nu le mai permit gazdelor să se apropie atât de ușor de propriul careu.
- Oaspeții irosesc cea mai mare șansă de până acum (14'). Ungureanu plonjează și respinge de sub bară
- Început de partidă dominat în întregime de Sepsi. Cosmin Matei a solicitat un penalty la o cădere în careu, dar „centralul” a lăsat jocul să continue.
- Min.1: A început partida din Covasna!
Echipele de start:
Sepsi: Ungureanu - Otelță, Tamm, Dobrosavlevici, Vianna - Cîmpean, Neskovic, Ghimfuș, Oroian - Matei, Oberlin
Antrenor: Ovidiu Burcă
Olimpia Satu Mare: Deaky - M. Aioanei, Diomande, Copaci, Oanea - Popșa, B. Pinter - Văsălie, Calugher, Torvund - Magyari
Antrenor: Zoltan Ritli
FINAL » FC Bihor Oradea - Steaua București 4-2
- Au marcat: Ionuț Ban 10', Stahl 26', Cocian 60', Ioan Hora '70 / Adăscăliței 19', Rubio 24'
- Nu se mai schimbă nimic! Steaua e învinsă clar de FC Bihor, scor 2-4, trupa lui Oprița bifând prima înfrângere stagională!
- Partida de la Oradea e prelungită cu patru minute. Oaspeții atacă în valuri pe final de meci, Chipirliu solicită un penalty în primul minut al timpului adițional arătat de la margine. „Centralul” lasă jocul să continue, deși „decarul” roș-albaștrilor acuză că a fost lovit în cap.
- Ce gol marchează Bihorul în minutul 70! Gazdele se desprind în fața Stelei grație unei reușite de toată frumusețea a lui Ioan Hora! Abia intrat, „veteranul” de 37 de ani marchează printr-un șut zdravăn de la peste 20 de metri.
- Adi Popa e aruncat în luptă de Oprița, în minutul 67. „Militarii” mai au 20 de minute la dispoziție pentru a obține ceva din deplasarea de la Oradea.
- Gazdele revin la conducere în minutu 60, la capătul unei faze legate, care a „paralizat” defensiva lui Oprița. Găsit ideal în careu de Stahl, Cocian înscrie plasat din interiorul careului, fără speranțe pentru Frănculescu!
- Dublă ocazie a bihorenilor în minutul 49! Frănculescu a intervenit salvator în fața lui Stahl, apoi Tescan a trimis pe lângă.
- Min.46: S-a reluat partida. O schimbare produsă în garnitura lui Oprița: a ieșit Lumbu, nesigur pe toată durata primei reprize, a intrat Gabriel Nedelea.

- Pauză la Oradea! FC Bihor - Steaua 2-2, după o primă repriză spectaculoasă și alertă.
- E festival pe „Iuliu Bodola”! La doar două minute după ce roș-albaștrii preluaseră avantajul, trupa lui Erik Lincar reușește să egaleze. Defensiva Stelei stă rău la o acțiune a Bihorului, îl scapă din marcaj pe Stahl, care marchează cu stângul, pe lângă Frănculescu.
- Steaua preia conducerea în minutul 24! Scăpat singur cu goaklkeeper-ul Mocan, Rubio avansează spre poartă și îl învinge pe portarul gazdelor, deși acesta reușise să atingă balonul.
- Ocazie mare ratată de steliști în minutul 22, la scurt timp după reușita lui Adăscăliției. Mocan intervine salvator la șutul lui Drăghici din zece metri, iar Steaua se mulțumește cu un corner.
- Gruparea „militară” restabilește egalitatea în minutul 19. Fundașul Mihai Adăscăliței rămâne nemarcat și înscrie cu o lovitură de cap excelent plasată, în urma unei faze fixe.
- Câteva mintue mai târziu, Frănculescu intervine salvator în fața lui Stahl și evită golul secund al bihorenilor.
- Defensiva Stelei a clacat în minutul 10. După mai multe stângăcii ale fundașilor lui Oprița, mingea ajunge la Ionuț Ban, care-l învinge pe Frănculescu de la marginea careului. Șutul înșelător la colțul scurt a fost deviat și l-a derutat pe goalkeeper-ul roș-albaștrilor.
- Aproximativ 300-400 de suporteri steliști au făcut deplasarea la Oradea. Aceștia domină autoritar fondul sonor al partidei. Per total, circa 3.000 de fani sunt prezenți pe „Iuliu Bodola”.

- Televizare: Digi Sport 1, Prima Sport 1
- AICI, statistici, formă și istoricul meciurilor directe
- Lovitura de start a partidei de pe „Iuliu Bodola” a fost dată de Ovidiu Lazăr, 59 de ani, fost fotbalist reprezentativ al Bihorului (1983-1990), trecut și pe la Steaua în 1990. Fostul atacant are și un meci în tricoul primei reprezentative.
- 👉🏻 Mai poți citi și: Ionuț Moșteanu, șeful MApN, anunță revoluția la Steaua: „Singura cale spre performanță! Eu nu o să finanțez mai mult o echipă de fotbal cu bani publici”
Echipe de start:
FC Bihor: Mocan - S. Cucu, Gal, A. Popa, Ban - I. Filip, T. Călin - Cocian, Enceanu, Stahl - Tescan
Antrenor: Erik Lincar
Steaua București: Frănculescu - Adăscăliței, Cimpoeșu, Lumbu, Adrian Ilie - Ș. Pacionel - Lascu, Răsdan, Drăghici, Doană - Rubio
Antrenor: Daniel Oprița
FINAL » Poli Iași - CSM Slatina 1-1
- Au marcat: K. Ofori 90+1'/ Leață 45+1' p.
- AICI, statistici, formă și istoricul meciurilor directe
Echipe de start:
Poli Iași: Jesus Fernandez – Opriș, Elo, Inglada, Ștefanovici - Dr. Iancu, Ghindovean, R. Farcaș - Gligor, Tiehi, Ferhaoui
Antrenor: Tony Da Silva
CSM Slatina: Răcășan - Lăpădătescu, A. Sima, Siafa Etoha, T. Oltean, Leață, Prejmerean, A. Stan, I. Mitran, Rodri Hernando, M. Lupu
Antrenor: Claudiu Niculescu
FINAL » Concordia Chiajna - Gloria Bistrița 2-0
- Au marcat: Dobrescu 58', Samake 64'
- AICI, statistici, formă și istoricul meciurilor directe
- 👉🏻 Mai poți citi și: Nicolae Dică, pe cont propriu la meciul din Cupa României! Detalii despre situația de la Chiajna
Echipe de start:
Concordia Chiajna: Kucher - Dobrescu, Ghiocel, I. Pop, M. Bălașa, A. Ciuciulete, Carp, Carnat, D. Grigore, D. Păcuraru, Samake
Antrenor: Nicolae Dică
Gloria Bistrița: Greab - Burdeț, Vișinar, Ieșeanu, Chiorean, M. Chindriș, Lehaire, V. Alexandru, D. Covaci, M. Peter, Salka
Antrenor: Cristian Pustai
FINAL » ASA Târgu Mureș - Muscelul Câmpulung 3-0
- A marcat: Măgerușan 39', 44', 90'
- Argeșenii au terminat meciul cu doi oameni în minus. Doi fotbaliști din tabăra oaspeților au fost eliminați în minutele 59, respectiv 85.
- AICI, statistici, formă și istoricul meciurilor directe
- 👉🏻 Mai poți citi și: Liderul-surpriză al Ligii 2 face un apel public: „Nu am primit niciun fel de finanțare publică și avem un singur sponsor privat. Sprijiniți-ne!”
Echipe de start:
ASA Târgu Mureș: R. Geantă - M. Manea, Zukanovic, Major, V. Bogdan, G. Avram, Senciuc, Ekollo, Cruceru, Demeter, Măgerușan
Antrenor: Eusebiu Tudor
Muscelul Câmpulung: Mărgărit - Grosu, Brumă, Gîsă, Burnea, Răuță, Purice, E. Nistor, Ciurea, V. Mihalcea, Coșereanu
Antrenor: Alecsandru Popovici

FINAL » CS Tunari - FC Voluntari 2-1
- Au marcat: Dragu 11' p., Budescu 83' p. / Șuteu 40'
- Introdus pe teren în minutul 67, Constantin Budescu a înscris golul de 2-1, din penalty!
- AICI, statistici, formă și istoricul meciurilor directe
Echipe de start:
CS Tunari: Moroz - Stănică, Hlistei, Furtună, Spătaru, Gyorgyi, N. Roșu, L. Ion, Pîrcălabu, C. Dragu, V. Tudorache
Antrenor: Bogdan Pătrașcu
FC Voluntari: Al. Maxim - Gîț, R. Crișan, Pițian, Șuteu - Onișa, D. Toma - Haită, R. Petculescu, Babic - Nemec
Antrenor: Florin Pîrvu

FINAL » CSM Reșița - Ceahlăul Piatra-Neamț 0-2
- Au marcat: A. Marc 37', Carl Davordzie 53'
- AICI, statistici, formă și istoricul meciurilor directe
Echipe de start:
CSM Reșița: Dincă - Elton da Silva, Dudea, Apro, Gașpăr, Dolghi, Salhi, Burlacu-Luca, Grădinaru, Cioiu, Modan
Antrenor: Flavius Stoican
Ceahlăul: Ailenei - R. Munteanu, Marc, Asibey, M. Șandru - Copoț-Barb, R. Filip - D. Suciu, Davordzie, Granja Hurtado - Yolou
Antrenor: Valentin Avădanei
FINAL » CS Afumați - Metalul Buzău 0-2
- Au marcat: Saim Tudor 10', Valentin Robu 75'
- AICI, statistici, formă și istoricul meciurilor directe
Echipe de start:
CS Afumați: Y. Stanciu - R. Lazăr, Robicek, Gheoroae, Zaina, A. Lazăr, Al. Nicola, Pitulac, Iamandache, Kouban Mbanga, Zimța
Antrenor: Vasile Neagu
Metalul Buzău: I. Dinu - Băncilă, Opaiț, A. Nica, Saim Tudor, Dănuleasă, A. Moldovan, Parfeon, Borțoneanu, Valentin Robu, Tudorică
Antrenor: Valentin Stan
Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București
Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă