INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GERMANIA

Virgil Ghiță și dansul pinguinului » Cui a dedicat golul înscris

Virgil Ghiță, numărul 5, dansează precum pinguinii după golul înscris / Foto: Bild
Virgil Ghiță, numărul 5, dansează precum pinguinii după golul înscris / Foto: Bild

Articol de - Publicat duminica, 31 august 2025 07:34 / Actualizat duminica, 31 august 2025 07:35

Virgil Ghiță (27 de ani) este lider cu Hannover 96 în 2. Bundesliga, după 2-1 în deplasare cu Holstein Kiel, meci în care a egalat la unu.

Pentru internaționalul român a fost primul gol în tricoul lui Hannover 96, iar tabloidul Bild scrie că l-a sărbătorit împreună cu coechipierul Benjamin Källman într-un stil copiat de la două vedete din fotbalul internațional.

„Ei au dansat precum pinguinii. Un mod de a se bucura pe care l-au folosit și în perioada când jucau la Cracovia și pe care l-au copiat de la Sergio Ramos și Achraf Hakimi”, a dezvăluit tabloidul german.

Virgil Ghiță a ratat nașterea celui de-al doilea fiu, Aris, dar i-a dedicat golul

Bild mai relatează că „a fost un gol foarte special pentru Ghiță”. Motivul? „Din cauza programului încărcat pe care l-a avut cu Hannover 96, Ghiță a ratat nașterea celui de-al doilea fiu al său, Aris.

Dar după victoria cu 3-1 împotriva lui Magdeburg, de săptămâna trecută, el a putut zbura la Constanța ca să-l vadă pe Aris. El i-a dedicat golul, care a fost și ca o recompensă”, au dezvăluit jurnaliștii germani.

Prietenul Källmann a înscris golul victoriei Hanovrei la Kiel, în minutul 69, iar împreună cu Ghiță au dat o nouă reprezentație cu dansul pinguiniului.

Virgil Ghiță a fost convocat de Mircea Lucescu la naționala României

Românul, care are la „activ” și o pasă decisivă, a fost recompensat pentru prestațiile lui cu încă o convocare la prima reprezentativă, el urmând a face parte din lotul cu care Mircea Lucescu va aborda meciul amical cu Canada și duelul cu Cipru din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

Virgil Ghiță a fost achiziționat în această vară de Hannover, de la Cracovia, în schimbul sumei de 1 milion de euro. Cotat la 2 milioane de euro pe Transfermarkt.de, el a bifat toate cele 4 meciuri oficiale pe care noua sa echipă le-a disputat în acest sezon, în 2. Bundesliga. '96 e lider în campionat, cu maximum de puncte, 12.

Citește și:
Xabi Alonso, OUT de la Real Madrid » S-a aflat și înlocuitorul-surpriză!
Campionate
Xabi Alonso, OUT de la Real Madrid » S-a aflat și înlocuitorul-surpriză!
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Liga 2
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Noutati auto
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
Campionate
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
ULTIMA ORĂ Americanii închid în România o fabrică, peste 1.000 de angajați vor fi concediați
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Americanii închid în România o fabrică, peste 1.000 de angajați vor fi concediați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează