INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER UNITED

Onana, Bayindir sau....? Pe cine vor jucătorii în poarta lui Manchester United!

Tom Heaton 39 de ani, e cerut în poartă de coechipierii de la Manchester United / foto: imago
Tom Heaton 39 de ani, e cerut în poartă de coechipierii de la Manchester United / foto: imago

Articol de - Publicat duminica, 31 august 2025 13:31 / Actualizat duminica, 31 august 2025 13:37

Tabloidul The Sun dezvăluie că jucătorii lui Manchester United n-au încredere nici în Andre Onana, nici în prima rezervă a acestuia, Altay Bayindir.

Manchester United a bifat sâmbătă prima victorie din acest sezon, 3-2 cu Burnley, însă o problemă a rămas. Nici în al 4-lea meci al noii stagiuni n-a scăpat fără gol primit. Au fost din nou două, ca-n Cupa Ligii Angliei, contra lui Grimsby Town.

Portarul propus de jucători, Tom Heaton, are 39 de ani

Iar tabloidul The Sun on Sunday dezvăluie că jucătorii lui United și-au pierdut încrederea atât în purtătorul tricoului cu numărul 1, Andre Onana, cât și în prima dintre rezervele acestuia, Altay Bayindir. Mai mult, unii dintre ei i-ar fi propus managerului Ruben Amorim ca de acum încolo să-l titularizeze între buturi pe Tom Heaton.

A treia opțiune de portar la Manchester United, Heaton are 39 de ani, însă colegii cred că ar trebui să i se acorde și lui o șansă.

Poziția de portar la „diavoli” a fost un motiv de îngrijorare încă de când clubul a plătit 43 de milioane de lire sterline pentru a-l aduce pe Onana de la Inter Milano, în 2023. Succesorul lui David De Gea, Onana a avut suișuri și coborâșuri: 24 de meciuri fără gol primit, dar și o serie de erori de mare amploare.

Andre Onana și Altay Bayindir, greșeli pe bandă rulantă

Amorim a început sezonul cu numărul 2 Bayindir în poartă, împotriva lui Arsenal, însă goalkeeper-ul turc a comis o eroare costisitoare, la golul „tunarilor”, și echipa sa a pierdut cu 1-0 . Bayindir a jucat și în egalul lui United de la Londra, contra lui Fulham, săptămâna trecută, iar sâmbătă, cu Burnley, a avut dificultăți la centrări și a scăpat mingea care le-a permis oaspeților să egaleze la doi.

La rându-i, titularizat cu Grimsby, în Cupa Ligii, Onana a greșit la ambele goluri încasate în timpul regulamentar și a continuat astfel seria de erori comise în cursul stagiunii trecute. Prelungirea calvarului i-a determinat pe mai mulți jucători să meargă la Amorim și să-l propună pe Heaton.

„Unii dintre noi consideră că Tom Heaton ar merita o șansă”

„Judecând după cum s-a prezentat în antrenamente, unii dintre noi consideră că Tom ar merita o șansă. Este foarte experimentat, are grijă de el însuși și este un membru-cheie al echipei”, i-ar fi spus aceștia tehnicianului portughez.

Heaton a jucat pentru „tineretul” lui United din 2002 până în 2005, după care a făcut parte din lotul A, între 2005 până în 2010. În această primă perioadă, el nu a apărat la prima echipă și a fost împrumutat de mai multe ori înainte de a reveni ca rezervă, în 2021.

ULTIMA ORĂ: Manchester United a redeschis discuțiile cu Aston Villa pentru Emi Martinez și a depus o ofertă pentru portarul lui Antwerp, Senne Lammens.

Citește și:
Xabi Alonso, OUT de la Real Madrid » S-a aflat și înlocuitorul-surpriză!
Campionate
Xabi Alonso, OUT de la Real Madrid » S-a aflat și înlocuitorul-surpriză!
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Liga 2
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Noutati auto
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
Campionate
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează