INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PRELIMINARII CM 2026

Tuchel, aspru criticat în presă: „Succesul plictisitor și bombastic cu celebra stațiune de schi a fost mizerabil”

Căpitanul Harry Kane a atins de foarte puține ori mingea și n-a avut nicio ocazie în meciul cu Andorra, fiind la fel de rătăcit ca Marcus Rashord, Myles Lewis-Skelly și Marc Guehi / Foto: Imago
Căpitanul Harry Kane a atins de foarte puține ori mingea și n-a avut nicio ocazie în meciul cu Andorra, fiind la fel de rătăcit ca Marcus Rashord, Myles Lewis-Skelly și Marc Guehi / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 07 septembrie 2025 12:29 / Actualizat duminica, 07 septembrie 2025 13:01

Tabloidele din Anglia au lansat acuzații dure la adresa selecționerului Thomas Tuchel, după victoria tristă a Angliei, 2-0 cu Andorra, pe Villa Park. Stadionul s-a golit pe jumătate puțin după al doilea gol marcat de Declan Rice. „În minutul 75, într-o după-amiază mizerabilă la Birmingham, erau mii de locuri goale în tribuna din spatele porții lui Pickford. O jumătate din spectatori plecaseră, cealaltă jumătate era comatoasă”.

Tabloidele engleze au mitraliat jocul decepționant al liderului grupei K (cu punctaj maxim) în preliminariile CM 2026. „Coldplay a uzurpat naționala și a cântat la Wembley sâmbătă seara. Wembley a scăpat ca prin urechile acului, meciul Anglia - Andorra s-a jucat în schimb pe Villa Park.

A fost primul meci al naționalei din ultimii 20 de ani pe acest stadion faimos, dar doar cei mai înfocați fani ar zice că a meritat așteptarea. Nu a fost vina Angliei. Așa sunt meciurile internaționale. Dacă se așteptau la un meci decent înainte de primul test real, de marți seara, în deplasare la Belgrad împotriva Serbiei, nu a fost cazul”, și-a început tirada Daily Mail.

Daily Mail: „Fanii Angliei și-au băgat picioarele în națională”

Tuchel, aspru criticat în presă: „Succesul plictisitor și bombastic cu celebra stațiune de schi a fost mizerabil”
Marc Guehi și Elliot Anderson se dau cap în cap la o fază fixă din careul Andorrei / Foto: Imago

Care a continuat pe un ton ironic: „Anglia juca împotriva unei stațiuni de schi, care n-a marcat niciun gol în ultimele 23 de ore și 14 meciuri competitive. Aceasta ocupă locul al 174-lea în clasamentul mondial și n-avea cum să fie un meci spectaculos, dar nu justifică deloc ceea ce au văzut cei aproape 40.000 de spectatori”.

The Sun: „Anglia va pierde la Belgrad dacă va juca la fel!”

The Sun a fost și mai aspru: „Suporterii înfocați ai naționalei Angliei și-au băgat picioarele și a fost un verdict zdrobitor pentru Anglia lui Thomas Tuchel!

Cu 15 minute înainte de sfârșitului meciului, într-o după-amiază mizerabilă la Birmingham, erau mii de locuri goale în tribuna din spatele porții lui Jordan Pickford. Jumătate din spectatori plecaseră, cealaltă jumătate era comatoasă.

După cinci meciuri sub conducerea lui Tuchel, e greu să găsim aspecte pozitive la echipa Angliei, care a dat dovadă de lipsă de creativitate și chiar de entuziasm.

Thomas Tuchel se confruntă acum cu primul său examen serios împotriva Serbiei, la Belgrad, dar Anglia va pierde dacă va juca în același fel!”.

Tuchel, aspru criticat în presă: „Succesul plictisitor și bombastic cu celebra stațiune de schi a fost mizerabil”
Thomas Tuchel are destule motive de îngrijoare după evoluția slabă a naționalei Angliei cu Andorra (2-0) / Foto: Imago

În cele trei ocazii anterioare în care a fost repartizată în grupele de calificare cu Andorra, Anglia a învins echipa mică din Pirinei cu scoruri cumulate de 9-0, 8-0 și 8-0.

Adevărul este că meciurile de fotbal între două echipe cu abilități foarte diferite nu sunt de niciun folos pentru nimeni, în special pentru cei care au plătit bani buni pentru a veni să le urmărească. A fost un meci inutil împotriva unei stațiuni de schi clasată de către FIFA pe locul al 174-lea în lume!
The Sun, tabloid englez

Anglia este pe primul loc după patru meciuri din această grupă de calificare la Cupa Mondială, fără să fi primit niciun gol, dar este foarte dificil de urmărit sub conducerea antrenorului german.

Citește și:
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Liga 2
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Noutati auto
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
Stiri extrasport
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
Campionate
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (1)
therealreddog33
therealreddog33  •  07 Septembrie 2025, 15:36

Englezii ar trebui să învețe, există în Andorra o echipă foarte puternică, Inter Scăldăței, ăștia au ținut fecesebeu în șah. Și fecesebeu îl are pe sir cici fergusonu pe bancă. Englezi ignoranți!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează