INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  JUVENTUS

A aflat de pe rețelele de socializare că Juventus i-a încheiat contractul: „A fost foarte trist, devenisem fanul ei”

Juan Cuadrado (37 de ani), aripa dreaptă de la Pisa, a vorbit deschis despre plecarea sa de la Juventus, petrecută în vara anului 2023. // foto: Imago Images
Juan Cuadrado (37 de ani), aripa dreaptă de la Pisa, a vorbit deschis despre plecarea sa de la Juventus, petrecută în vara anului 2023. // foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 13 septembrie 2025 11:33 / Actualizat sambata, 13 septembrie 2025 11:43

Juan Cuadrado (37 de ani), aripa dreaptă de la Pisa, a vorbit deschis despre plecarea lui de la Juventus, petrecută în vara anului 2023.

Internaționalul columbian a recunoscut că despărțirea de Torino a fost cel mai greu moment din cele opt sezoane petrecute la „bianconeri”.

Juan Cuadrado a povestit cum a plecat de la Juventus

„Accidentarea lui De Sciglio a crescut șansele să rămân, Allegri (n.r. antrenorul de atunci al lui Juventus) a vrut să mă păstreze și din partea mea nu exista nicio îndoială: voiam să rămân. Apoi s-a schimbat conducerea, s-a schimbat antrenorul și am așteptat”, a spus actualul jucător al Pisei, conform sportal.gr.

Cuadrado a subliniat că a plecat de la Torino din cauza unei decizii a conducerii, iar aceasta nu i-a fost comunicată direct: „în timp ce așteptam un telefon (pentru reînnoirea contractului), am citit pe rețelele de socializare că aventura mea cu Juventus se terminase. Am fost dezamăgit. A fost foarte trist, dar așa e fotbalul”.

În ciuda plecării tumultuoase de la „Bătrâna Doamnă”, Cuadrado a menținut o relație strânsă cu clubul și orașul: „am devenit fan Juventus. Mama mea încă locuiește acolo, copiii mei s-au născut acolo. Am petrecut opt sezoane magice, am câștigat cinci campionate și multe cupe”.

A aflat de pe rețelele de socializare că Juventus i-a încheiat contractul: „A fost foarte trist, devenisem fanul ei”
Cuadrado, Juventus

Pe lângă modul în care a plecat, Cuadrado a recunoscut încă un regret, care îl privește pe Cristiano Ronaldo: „finala Ligii Campionilor pierdută la Cardiff”. Juventus a pierdut trofeul în fața lui Real Madrid pe 3 iunie 2017 cu 1-4, cu două goluri marcate de starul portughez.

Cuadrado a ajuns la Inter după ce a părăsit-o pe Juventus și chiar a fost încoronat campion al Italiei, dar a jucat doar în 12 meciuri din cauza unei rupturi la tendonul lui Ahile. A jucat la Atalanta în sezonul trecut, iar acum Pisa. Este cu ochii pe Mondialul din 2026: „am spus da în două zile proiectului. Am Cupa Mondială în vizor și muncesc din greu pentru a fi la 100%”.

Citește și:
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Liga 2
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Noutati auto
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
Stiri extrasport
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
Campionate
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează