FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U19

România U19, remontada cu Cipru U19 într-un amical disputat la Voluntari

România U19 a învins-o sâmbătă pe Cipru, scor 3-1, într-un meci de pregătire disputat pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari. FOTO: FRF
România U19 a învins-o sâmbătă pe Cipru, scor 3-1, într-un meci de pregătire disputat pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari. FOTO: FRF

Articol de , - Publicat sambata, 11 octombrie 2025 17:56 / Actualizat sambata, 11 octombrie 2025 19:25

România U19 a învins-o sâmbătă pe Cipru, scor 3-1, într-un meci de pregătire disputat pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari, înainte de preliminariile Campionatului European din 2026.

Al doilea amical se va disputa pe 14 octombrie, de la ora 12:00, în Centrul Național de Fotbal Buftea.

Oaspeții au deschis scorul la prima lor acțiune (15'). Christodoulou a transformat o lovitură de pedeapsă, după ce Racu și-a faultat adversarul în careu.

Minutul 24 a adus egalarea pentru „tricolori”. Yanis Pîrvu a fost faultat în careu, iar Mihai Toma, fotbalistul celor de la FCSB, a transformat fără probleme.

3 minute mai târziu, Yanis Pîrvu i-a adus pe „tricolori” în avantaj. Acesta a preluat cu stângul și a șutat superb cu piciorul drept, în vinclu.

Scorul final a fost stabilit de Alin Gera, 3-1 în minutul 82 după o preluare și o execuție de zile mari.

FINAL » România U19 - Cipru U19 3-1

  • Au marcat: Toma '25 (pen.), Pîrvu '28, Alin Gera 82 / Christodoulou '16 (pen.)

  • 3-1. Minutul 82: GOL România! Alin Gera, puștiul Valenciei, preia superb în careu și are o execuție splendidă, fără șanse pentru portarul oaspeților.

  • Minutul 66 - „Centralul” acordă inițial penalty pentru România pentru un fault, însă își modifică imediat decizia. Fault în atac.

  • 2-1. Minutul 28 - La doar 3 minute după ce Toma a egalat, Yanis Pîrvu i-a adus pe „tricolori” în avantaj. Un cipriot a respins centrarea lui Alexandru Stoian pe direcția lui Pîrvu, care a preluat cu stângul și a șutat superb cu piciorul drept, spre vinclu!

  • 1-1. Minutul 24 - Arbitrul a arătat spre punctul cu var și în celălalt careu, Yanis Pîrvu fiind doborât de un oponent. Mihai Toma, purtătorul numărului 10 astăzi, a transformat cu emoții, portarul ghicind colțul ales de jucătorul FCSB-ului.

  • 0-1. Minutul 15 - La prima lor fază periculoasă, ciprioții au obținut un penalty, Racu faultându-și adversarul direct în propriul careu. Christodoulou a transformat lovitura de pedeapsă.

Reprezentativa U19 este formată din jucătorii născuți după 1 ianuarie 2007 și este pregătită de Adrian Dulcea. Precedenta generație de U19 s-a oprit în semifinalele Campionatului European în vara acestui an.

Lotul convocat de Adrian Dulcea pentru amicalele cu Cipru:

  • Portari: Bogdan Ungureanu (Sepsi OSK), Mihai Răcășan (CSM Slatina);

  • Fundași: Florin Gașpăr (CSM Reșița), Narcis Ilaș (FC Botoșani), Andrei Racu (Padova / Italia), Eduard Cotor (SV Meppen / Germania), Rareș Fotin (Andorra / Spania), Davide Moisa (Hellas Verona / Italia), Alin Techereș (Sepsi OSK), Ricardo Pădurariu (Corvinul Hunedoara);

  • Mijlocași: Robert Necșulescu (FCSB), Mihai Toma (FCSB), Troy Tomșa (Sassuolo / Italia), Mihai Boșneag (FC Augsburg / Germania), Alin Gera (Valencia CF / Spania), Efraim Bodo (FK Csikszereda), Robert Petculescu (FC Voluntari), Yanis Pîrvu (CFC Argeș), Andrei Toroc (Bologna / Italia), Ianis Doană (Steaua București);

  • Atacanți: Ștefan Chirilă (FC Cincinnati / SUA), Alexandru Stoian (FCSB).

Citește și:
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Tenis
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Începe agitația la FCSB » Pe cine sacrifică formația campioană după ultima decizie a lui Becali
Superliga
Începe agitația la FCSB » Pe cine sacrifică formația campioană după ultima decizie a lui Becali
Cristina Laslo, interviul finalului de an: „Lumea e razna, așa am votat!” » Despre conflictul cu Pera: „Singurul cuvânt!” + abordează un subiect tabu în România: „Nu sunt împotriva unei relații cu o fată”
Handbal
Cristina Laslo, interviul finalului de an: „Lumea e razna, așa am votat!” » Despre conflictul cu Pera: „Singurul cuvânt!” + abordează un subiect tabu în România: „Nu sunt împotriva unei relații cu o fată”
Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
Superliga
Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează