Articol de Luminița Paul - Publicat vineri, 17 octombrie 2025 19:46 / Actualizat vineri, 17 octombrie 2025 20:13
Alexandra Dulgheru, căpitanul nejucător al echipei de BJK Cup a României, le-a ales pe Gabriela Ruse, Gabriela Lee, Elena Ruxandra Bertea, Mara Gae și Monica Niculescu pentru întâlnirile cu Polonia și Noua Zeelandă din grupa B a play-off-ului competiției (14-16 noiembrie).
România va disputa la mijlocul lunii noiembrie play-off-ul Billie Jean King Cup în Polonia, pe hard-ul indoor din Arena Gorzow, în orașul Grozow Wielkopolski, alături de Polonia și Noua Zeelandă, făcând parte din grupa B.
Alexandra Dulgheru, cea care pe 19 septembrie a devenit oficial căpitan nejucător al echipei reprezentative, înlocuindu-l pe Horia Tecău, a făcut nominalizările pentru aceste înfruntări. Gabriela Ruse (27 de ani, locul 99 WTA), Gabriela Lee (30 de ani, locul 293 WTA), Elena Ruxandra Bertea (19 ani, locul 310 WTA), Mara Gae (20 de ani, locul 793 WTA) și Monica Niculescu (38 de ani, locul 91 WTA la dublu) vor face parte din team-ul României.
Ruse și Niculescu revin în reprezentativă după un an, ele evoluând în turneul final de la Malaga, din noiembrie 2024, fază în care România s-a aflat pentru prima dată și a fost învinsă de Japonia cu 2-1 în turul 1.
Mara Gae a fost nominalizată în premieră în 2024, la întâlnirea cu Ucraina, decisivă pentru calificarea la BJK Finals, făcând apoi parte din echipă și la meciurile contra Japoniei și Canadei din calificări, în aprilie 2025.
Gabriela Lee și Elena Ruxandra Bertea au fost convocate în premieră.

Din echipă nu va face parte Jaqueline Cristian, jucătoarea română cel mai bine clasată în acest moment, care a evoluat cel mai recent în BJK Cup la turneului finala de la Malaga, din 2024.
Anca Todoni, numărul 1 la turneul din Japonia, și-a încheiat mai repede sezonulu din cauza problemelor fizice, Ana Bogdan este într-o pauză prelungită în urma unor accidentări și chestiuni legate de sănătatea mintală, iar Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au anunțat de ceva timp retragerea din echipa națională.
Națiunile pot face schimbări, maximum trei, până cu o zi înainte de startul turneului fiecărei grupe.
Reîntâlnire cu Iga Swiatek după 3 ani și 7 luni
Pentru România, partidele de la Grozow Wielkopolski vor aduce o reîntâlnire cu numărul 2 mondial, Iga Swiatek, după 3 ani și 7 luni. În aprilie 2022, „tricolorele” pierdeau cu 0-4 în fața Poloniei, la Radom, în calificări. Atunci, campioana de la Wimbledon din acest an a lăsat un singur game româncelor, învingând-o cu 6-1, 6-0 pe Mihaela Buzărnescu și cu un dublu 6-0 pe Andreea Prisăcariu.
Team nominations for the 2025 #BJKCup Play-offs are in ✍️
— Billie Jean King Cup (@BJKCup) October 17, 2025
Find out who is set to feature for their countries in November, as 21 teams battle to make it to the 2026 Qualifiers! 👇
Prezența lui Swiatek în echipă a fost o incertitudine până recent, ea confirmând joi, 16 octombrie, că va juca. Presa din Polonia salută decizia sextuplei campioane de Grand Slam și, în același timp, reliefează absența altor două jucătoare importante.
Căpitanul nejucător Dawid Celt nu se va putea baza pe Magda Linette, Magdalena Frech și Maja Chwalinska, convocându-le în schimb pe Katarzyna Kawa, Linda Klimovicova și Martyna Kubka.
Linette a anunțat acum câteva zile că și-a închis sezonul și va începe pregătirea pentru următorul după o perioadă de odihnă. Chwalinska este accidentată și va putea să-și reia antrenamentele abia după o lună, iar Frech a hotărât și ea să nu mai joace în acest an.
„Sunt foarte entuziasmat. Vom juca din nou în Polonia, pentru a doua oară în acest an. Înseamnă foarte mult pentru mine, pentru echipa mea și, cred, și pentru fanii noștri. Este o altă ocazie de a prezenta tenisul la cel mai înalt nivel în Polonia”, a declarat căpitanul echipei, Dawid Celt, citat într-un comunicat de presă al Asociației Poloneze de Tenis.
„Mă bucur că Iga s-a întors în echipa națională a Poloniei. Desigur, înseamnă foarte mult pentru mine și pentru întreaga echipă. Avem același obiectiv. Vrem să câștigăm fiecare meci, iar de data aceasta va fi exact la fel. Pot promite asta, pentru că vom da întotdeauna tot ce avem pe teren. Vom lupta până la ultima minge și vom vedea ce ne va aduce după ultimul punct”, a conchis el.
Din echipa Noii Zeelande fac parte Lulu Sun, Vivian Yang, Elyse Tse, Erin Routliffe și Jade Otway, sub supravegherea căpitanului nejucător Matthew Hair.
Cum se desfășoară play-off-ul Billie Jean King Cup
Play-off-urile din 2025 se dispută în șapte grupe de câte trei națiuni, în sistemul turneu, ca ultimă etapă a tranziției de la formatul anterior la formatul actual. Finalele din acest an, care s-au disputat la Shenzhen în septembrie, au fost primele disputate ca o competiție cu opt echipe, oglindind formatul existent al Final 8 din Cupa Davis.
Fiecare grupă din play-off-uri se va desfășura într-o singură locație, pe parcursul a trei zile, țara gazdă având dreptul de a alege locul și suprafața de joc. Națiunea care va termina pe primul loc în fiecare grupă din play-off-uri va avansa în calificările din 2026, unde va concura pentru un loc în finala din 2026. Țările care termină pe locul al doilea și al treilea în fiecare grupă vor concura în unul dintre cele trei competițiile regionale din Grupa I (America, Asia/Oceania sau Europa/Africa) în sezonul următor.
Meciurile tradiționale acasă sau în deplasare vor reveni atât în calificări, cât și în play-off-uri începând cu 2026.
Programul play-off-urilor a fost anunțat în luna august. Toate meciurile din play-off-uri se vor juca în formatul „cel mai bun din trei” – două meciuri de simplu urmate de un meci de dublu. Toate partidele se vor disputa în sistem „cel mai bun din trei seturi”, cu tie-break clasic la 6-6.
Componența grupelor
- Grupa A (Monterrey, Club Sonoma, hard) – Canada, Mexic, Danemarca
- Grupa B (Gorzow Wielkopolski, Arena Gorzow, hard indoor) – Polonia, România, Noua Zeelandă
- Grupa C (Cordoba, Cordoba Lawn Tenis Club, zgură) – Slovacia, Elveția, Argentina
- Grupa D (Varazdin, Arena Varazdin, hard indoor) – Cehia, Columbia, Croația
- Grupa E (Hobart, Domain Tennis Centre, hard) – Australia, Brazilia, Portugalia
- Grupa F (Ismaning, Tennis Club Ismaning, hard indoor) – Germania, Belgia, Turcia
- Grupa G (Bengaluru, S.M. Krishna Tennis Stadium, hard) – Olanda, Slovenia, India
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu