Articol de Mihai Șovei - Publicat sambata, 18 octombrie 2025 20:42 / Actualizat duminica, 19 octombrie 2025 05:15
Universitatea Craiova s-a impus în fața Unirii Slobozia, scor 3-1, într-un meci din cadrul etapei #13 din Superligă, iar Ștefan Baiaram (22 de ani) a înscris un nou gol pentru olteni.
Atacantul Universității Craiova a vorbit despre perioada în care nu a reușit să ajute cu gol echipa din Bănie, dar și despre confruntarea care urmează în UEFA Conference League.
Baiaram a marcat pentru Universitatea Craiova
Acesta este primul gol pe care îl marchează pentru Universitatea Craiova după reușita din play-off-ul UEFA Conference League, cu Basaksehir.
„Mă bucur că am înscris după o perioadă dificilă. Am fost în poziția potrivită, am primit o centrare bună și am reușit să înscriu. A fost o perioadă dificilă, dar mă bucur că sunt bine.
Mister vrea mai mult de la mine, iar eu sunt supărat când nu îmi iese ceva. Nu vreau să îl dezamăgesc pe mister, echipa, suporterii. Chiar dacă a fost o perioadă dificilă, mă bucur că sunt bine și am reușit să marchez. Aveam nevoie să câștigăm ca să ne menținem acolo, sus, și vom merge cu forțe proaspete la meciul cu Noah”, a declarat Baiaram la Prima Sport.
Optimist pentru duelul din Europa
„Va fi alt meci, altă presiune, stadionul va fi plin, iar suporterii vor fi alături de noi. Trebuie să arătăm altă față decât la meciul din Polonia. Consider că vom face un meci bun și că vom câștiga”, a adăugat acesta.
Universitatea Craiova primește vizita clubului Noah, din Armenia, după ce a pierdut cu scorul de 0-2 primul meci din faza ligii UEFA Conference League, împotriva lui Rakow.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu