Articol de Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 19 octombrie 2025 12:08 / Actualizat duminica, 19 octombrie 2025 13:12
Cristi Borcea, fostul acționar al lui Dinamo, a prefațat derby-ul cu Rapid, programat azi, în runda a 13-a din Superligă.
Deși nu mai investește în club, omul de afaceri a rămas aproape de formația alb-roșie și va trăi la intensitate maximă partida din această seară. Într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, Borcea a afirmat că Dinamo nu va pierde, iar un rezultat bun le va da dreptul „câinilor” să spere că vor termina sezonul în top 3.
- Dinamo - Rapid se joacă de la ora 20:30, pe Arena Națională, în etapa #13 din Superliga. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro, transmis la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1
Cum prefațează Cristi Borcea derby-ul Dinamo – Rapid
„Cu acest meci ne dăm examenul. Sută la sută nu vom pierde! Dacă vom câștiga, vom lua opțiune serioasă pentru a termina în primele trei și a merge în cupele europene în sezonul următor.
Pe cine mizez? Pe Cătălin Cîrjan. Eu am spus de anul trecut și am spus-o și la începutul sezonului. Cel mai constant și cel mai bun jucător din România a fost și este Cîrjan. Cifrele vorbesc! Nu a existat meci în care să nu dea gol, pasă de gol sau să aibă ocazia de a marca” a spus Borcea pentru GSP.ro.

Echipele probabile la Dinamo - Rapid
Dinamo (4-3-3): Epassy - Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț - Cr. Mihai, Gnahore, Cîrjan - Armstrong, Perica, Karamoko
Rezerve: Roșca, M. Toader, Musi, Mărginean, Milanov, Pop, Bordușanu, Soro, Kyriakou, L. Bărbulescu, Tabuncic
Absenți: Mazilu (în urmă cu pregătirea), Licsandru, Ikoko (incerți)
Antrenor: Zeljko Kopic
Rapid (4-2-3-1): Aioani - Cr. Manea, Pașcanu, Kramer, Braun - K. Keita, C. Vulturar - Al. Dobre, Christensen, Petrila - Koljic
Rezerve: Stolz, Onea, Bolgado, Bădescu, Hromada, G. Gheorghe, C. Grameni, Gojkovic, R. Pop, Micovschi, Baroan, Jambor
Absenți: Borza, D. Ciobotariu, Ignat, Drilon Hazrollaj, Burmaz, Diogo Mendes (accidentați)
Antrenor: Costel Gâlcă
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu