INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  BOLOGNA

Probleme la Bologna cu două zile înaintea meciului cu FCSB » Antrenorul a fost internat în spital și nu face deplasarea la București

Vincenzo Italiano, antrenorul celor de la Bologna / foto: X
Vincenzo Italiano, antrenorul celor de la Bologna / foto: X

Articol de , - Publicat marti, 21 octombrie 2025 12:42 / Actualizat marti, 21 octombrie 2025 13:37

Antrenorul celor de la Bologna, Vincenzo Italiano (47 de ani), a fost internat în spital cu aproximativ 48 de ore înaintea meciului cu FCSB, de pe Arena Națională, din etapa a 3-a a grupei unice de Europa League. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat oficial postat pe site-ul clubului marți la prânz.

  • FCSB - Bologna se joacă joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1

Înaintea venirii la București, antrenorul Vincenzo Italiano a fost internat din cauza unei pneumonii și va rămâne la spital încă 5 zile, ceea ce înseamnă că va rata deplasarea în România, pentru meciul de pe terenul campioanei în exercițiu.

Nu e singura problemă pentru viitoarea adversară a celor de la FCSB! Jurnaliștii italieni au anunțat că Bologna ar urma să evolueze mai mult cu jucătorii de rezervă în România.

Jurnaliștii de la Tuttomercatoweb au scris despre confruntarea de la București și au anunțat schimbări semnificative în angrenajul italienilor care va începe meciul cu FCSB. La jocul din România, fotbaliștii care au evoluat mai puțin până acum vor primi șansa de a se remarca.

Bologna vine fără antrenor la București

„Vincenzo Italiano a fost internat în departamentul de pneumologie (condus de profesorul Stefano Nava) din cadrul Policlinicii Sant'Orsola-Malpighi (condusă de profesorul Stefano Nava) din cauza unei pneumonii de etiologie probabil bacteriană (fără legătură cu COVID-19), necesitând terapie antibiotică specifică.

Antrenorul va rămâne spitalizat timp de aproximativ cinci zile. Situația sa clinică se îmbunătățește lent în prezent; vor urma actualizări în zilele următoare. Întregul club îi transmite lui Vincenzo cele mai bune urări de însănătoșire rapidă”, se arată în comunicatul transmis de Bologna marți la prânz.

Pe bancă, la București, în locul acestuia va fi asistentul Daniel Niccolini, cu care Italiano lucrează din 2017. I-a fost secund la Arzignano, Trapani, Spezia, Fiorentina și acum și la Bologna. Aproape 400 de meciuri. Are 42 de ani, licență UEFA Pro și i-a ținut locul în destule ocazii la interviuri la conferințele de presă.

După primele două etape din grupa unică de Europa League, Bologna este pe locul 27, cu un singur punct în clasament. FCSB se poziționează trei locuri mai sus, pe 24, cu 3 puncte.

Clasamentul în grupa de Europa League

Citește și:
CFR Cluj s-a mișcat repede! Alibek Aliev vine în locul lui Louis Munteanu
Superliga
CFR Cluj s-a mișcat repede! Alibek Aliev vine în locul lui Louis Munteanu
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Altele
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Surprize, surprize! Cu cine a petrecut Zeljko Kopic noaptea de Revelion
Superliga
Surprize, surprize! Cu cine a petrecut Zeljko Kopic noaptea de Revelion
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Profit.ro
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (1)
Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  21 Octombrie 2025, 23:00

Bate Bologna și fără Italiano.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează