SPORTURI  »  BASCHET  »  LIGA ABA

Două mutări importante pentru celebra adversară a lui U-BT Cluj-Napoca din liga ABA » Alb-negrii au transferat de la Real Madrid și Monaco

Veteranul Nick Calathes (stânga) a semnat cu Partizan Belgrad/Foto: euroleaguebasketball.net
Veteranul Nick Calathes (stânga) a semnat cu Partizan Belgrad/Foto: euroleaguebasketball.net

Articol de - Publicat joi, 30 octombrie 2025 13:20 / Actualizat joi, 30 octombrie 2025 13:21

În ultimele zile, Partizan Belgrad, formație de Euroligă și adversara lui U-BT Cluj-Napoca din liga ABA, a efectuat două transferuri spectaculoase. Sârbii l-au achiziționat pe pivotul Bruno Fernando (27 de ani) de la Real Madrid și l-au împrumutat pe veteranul Nick Calathes (36 de ani) de la AS Monaco.

Partizan Belgrad este una din cele mai urmărite echipe din Euroligă, nu datorită rezultatelor pe care le obține, ci pentru fanaticii săi suporteri și pentru legendarul antrenor Zeljko Obradovic.

După 7 etape din noul sezon al Euroligii, trupa din capitala Serbiei are un bilanț de 3 victorii și 4 înfrângeri, ocupând poziția a 15-a în clasament. În schimb, Partizan Belgrad este neînvinsă (4-0) în grupa A a ligii ABA.

Bruno Fernando și Nick Calathes, noii jucători ai lui Partizan Belgrad

Având ambiții mai mari pe plan european, alb-negrii au făcut 2 transferuri importante în ultimele zile. Mai întâi, Partizan a ajuns la o înțelegere cu Bruno Fernando, baschetbalist care a început sezonul în capitala Spaniei, la Real Madrid.

Înalt de 2,08 metri, pivotul angolez are peste 200 de meciuri în NBA, la Atlanta Hawks, Boston Celtics, Houston Rockets și Toronto Raptors. Fernando a debutat deja pentru Partizan Belgrad, adunând 6 puncte și 3 recuperări în înfrângerea cu Hapoel Tel Aviv: 97-84.

Două mutări importante pentru celebra adversară a lui U-BT Cluj-Napoca din liga ABA » Alb-negrii au transferat de la Real Madrid și Monaco
Bruno Fernando, în maioul lui Real Madrid/Foto: Imago Images

Miercuri, 29 octombrie, sârbii au oficializat împrumutul lui Nick Calathes, jucătorul lui AS Monaco. Grecul în vârstă de 36 de ani este unul dintre cei mai importanți baschetbaliști europeni din ultimii 20 de ani.

El și-a început cariera la Panathinaikos, a jucat pentru un sezon în Rusia, la Lokomotiv Kuban, după care a făcut pasul peste Ocean și a evoluat în NBA, la Memphis Grizzlies. În 2015, Calathes s-a întors la Panathinaikos și apoi a mai trecut pe la FC Barcelona, Fenerbahce Istanbul și AS Monaco.

În perioada 2009-2012, anii de început ai carierei sale, Calathes a fost pregătit chiar de Obradovic, antrenorul pe care îl va avea la Partizan Belgrad. Fundașul care are și cetățenie americană este liderul all-time al Euroligii la pase decisive (2135) și intercepții (460).

În actuala stagiune, Calathes nu a prins niciun minut în Euroligă, astfel că vine la Partizan Belgrad cu gândul de a-și revitaliza unul din ultimele sezoane ale carierei.

Fanii baschetului românesc vor avea ocazia de a-i vedea pe Fernando și Calathes în BTarena din Cluj-Napoca. U-BT, campioana României, a intrat din această stagiune în liga ABA și a fost repartizată în aceeași grupă cu Partizan.

Primul meci dintre cele două echipe va avea loc în 7 decembrie, în BTarena.

Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează