Articol de Luminița Paul - Publicat joi, 30 octombrie 2025 22:04 / Actualizat joi, 30 octombrie 2025 22:08
Numărul 3 mondial, Coco Gauff (21 de ani), vrea să-și apere titlul cucerit în 2024 la WTA Finals de la Riyadh, dar e conștientă și că poate ieși din Top 3 în cazul unui rezultat nefericit. Ea a dezvăluit că rămâne cu picioarele pe pământ datorită credinței.
În 2024, Coco Gauff încheia în urcare un sezon oscilant, chiar dacă pe parcursul acestuia atinsese cea mai bună clasare a carierei, locul 2 mondial. În ultima parte însă, cu titlurile de la Wuhan, turneu WTA 1000 și, mai ales, WTA Finals, a pus moțul de frișcă și de încredere pentru ce avea să urmeze.
Exact 12 luni mai târziu, cu încă un trofeu de Grand Slam în vitrină, jucătoarea americană se află la Riyadh pentru a-și valida triumful anterior. Poate însă și să piardă locul 3 mondial, ea urmând să navigheze între extreme.
Turneul Campioanelor este programat între 1 și 8 noiembrie, iar Coco face parte din grupa Stefanie Graff, alături de favorita principală, Aryna Sabalenka, de Jessica Pegula, locul 5 mondial, și de Jasmine Paolini, numărul 8 WTA.
Coco Gauff: „Simt că aceasta e viața pe care mi-am dorit-o”
„Simt că locul în care mă aflu acum este locul în care cred că trebuie să fiu. Simt că aceasta este viața pe care mi-am dorit-o și pentru care muncesc zi de zi”, a declarat Gauff în zilele premergătoare competiției, privind spre ceea ce a realizat până acum, într-un interviu pentru WTA.
„Cu siguranță, în primii patru ani ai carierei mele, nu-mi venea să cred că eram într-adevăr în circuit, împlinindu-mi visul. De obicei, sunt fericită pe teren, oamenii nu cred asta pentru că par foarte serioasă, dar în interior sunt fericită. Sunt fericită când câștig Roland Garros, cum s-a întâmplat anul acesta, dar sunt fericită și când joc cu fratele meu, de exemplu”, a comparat ea zâmbind.
„Cred că succesul înseamnă, fără îndoială, să-ți atingi obiectivele. Cel puțin așa este în tenis, dar și în viață”, a adaugat Gauff, cea care a intrat în universul competitiv foarte devreme, la 14 ani. „Cu siguranță, cred că a fi fericit este cea mai mare recompensă pe care o poți avea. Când eram mică, voiam să fiu cea mai bună jucătoare de tenis din lume, acesta era obiectivul meu, și o spun pentru că încă este”, a elaborat ea.
„Pe atunci, era ceea ce îmi ocupa cel mai mult mintea, vreau să ajung într-o zi numărul 1 mondial și să câștig multe alte Grand Slam-uri, dar, deocamdată, nu sunt nici pe departe mulțumită”, a mai spus, ducându-și reflecția spre un tot care include tenisul, dar nu îl lasă să acapareze.

Acum că sunt adultă, încep să mă gândesc la alte obiective în afara terenului. Înainte, când eram mică, totul era tenis – Coco Gauff
Coco Gauff: „Aceasta va fi o bătălie constantă de-a lungul carierei mele”
2025 i-a adus și zâmbete, dar și decepții dure, una dintre ele fiind eliminarea în primul tur la Wimbledon, la numai trei săptămâni după triumful de la Roland Garros.

„Vreau să rămân cel mai mare fan al meu, să fiu pozitivă pe teren și să cred cu adevărat în mine. Uneori vor fi momente pe parcursul sezonului în care îmi va lipsi încrederea, dar mi-e clar că aceasta va fi o bătălie constantă de-a lungul carierei mele", și-a asumat americanca.
„Ultimul lucru pe care îl fac înainte de culcare este să mă rog, asta mă ține cu picioarele pe pământ, este ceea ce mă ajută să-mi amintesc că viaţa este mult mai mult decât tenisul sau sportul”, a filosofat ea.
47de victorii și 14 înfrângeri are Coco Gauff în sezonul 2025
„Sportivul este de obicei scufundat în rezultatele sale, ceea ce poate afecta starea de spirit, așa că încerc să stau departe de asta. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am în afara tenisului, așa că încerc să fiu cea mai bună persoană posibil, aceasta este cea mai mare reflectare a credinței mele", a concluzionat Coco.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu