Articol de Dragoș Petrescu - Publicat sambata, 01 noiembrie 2025 23:56 / Actualizat luni, 03 noiembrie 2025 10:59
Liverpool s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Aston Villa, scor 2-0, într-un duel al rundei cu numărul #10 din Premier League. Astfel, elevii lui Arne Slot au pus capăt șirului de patru înfrângeri din campionat.
Precedentul succes al „cormoranilor” în Premier League avusese loc pe 20 septembrie, 2-1 cu Everton în „Merseyside Derby”.
Programul complet al etapei #10 din Premier League
Disputa de pe Anfield a început tare, iar cei care au irosit prima mare șansă de gol au fost oaspeții. După doar cinci minute de la fluierul de start al partidei, Morgan Rogers a lovit bara porții lui Mamardashvili, cu un șut expediat din afara careului.
Eroarea lui Dibu Martinez a făcut diferența după primele 45 de minute
Replica „cormoranilor” a venit 10 minute mai târziu, atunci când Dominik Szoboszlai și-a încercat norocul, la rândul său, cu o execuție de la distanță, însă balonul a trecut puțin pe lângă poarta lui Emiliano Martinez.
Acest ritm accelerat de joc s-a menținut pe tot parcursul primei reprize, ambele echipe trecând pe lângă deschiderea scorului în repetate rânduri. Cel mai periculos om din tabăra gazdelor a fost maghiarul Szoboszlai, care, pe lângă ocazia menționată anterior, l-a mai întins de două ori pe portarul lui Villa, după care a oferit centrarea la golul lui Ekitike, anulat în cele din urmă pentru ofsaid.
De cealaltă parte, cele mai mari ocazii ale oaspeților au fost semnate de Matty Cash și din nou Morgan Rogers, dar de fiecare dată Mamardashvili a fost la post, reușind să respingă.
Chiar înainte de pauză însă, cei de la Liverpool au izbutit să preia conducerea. Dibu Martinez a comis o greșeală inexplicabilă, oferindu-i mingea pe tavă lui Mohamed Salah, aflat în interiorul careului advers, iar egipteanul a trimis din prima în poarta echipei lui Unai Emery, trecându-și în cont golul cu numărul 250 în tricoul „cormoranilor”.
Astfel, campioana Angliei a intrat la cabine cu un avantaj minim pe tabelă, scor 1-0.
Gravenberch a adus liniștea pe Anfield în meciul cu Villa
În actul secund, jocul nu a mai avut aceeași intensitate ca în primele 45 de minute, dar cu toate acestea, Liverpool a mai marcat o dată, asigurându-și așadar victoria.
Golul a fost unul norocos. Ryan Gravenberch a trimis un șut din afara careului, balonul a fost deviat de ambii stoperi ai oaspeților, păcălindu-l astfel pe Martinez și intrând în poartă.
Pe final de meci, elevii lui Unai Emery au încercat să preseze, în speranța că vor izbuti să înscrie pentru a reintra în meci, însă tentativele nou-intraților Sancho, Malen și Barkley nu au dat rezultate, iar în cele din urmă, „cormoranii” s-au impus cu 2-0.
După acest rezultat, formația de pe Anfield a acumulat 18 puncte și a urcat, pentru moment, pe ultima treaptă a podiumului din Anglia.
De cealaltă parte, formația din Birmingham a rămas la borna cu numărul 15 și a coborât pe locul 11 în clasament.
În etapa viitoare din Premier League, Liverpool va merge pe Etihad Stadium, pentru derby-ul cu Manchester City, în timp ce Villa va primi vizita revelației Bournemouth.
Până atunci însă, pentru cele două echipe urmează duelurile din cupele europene de la mijlocul săptămânii viitoare. „Cormoranii” vor avea parte de un alt duel de foc, cu Real Madrid pe teren propriu în Liga Campionilor, iar trupa lui Unai Emery o va găzdui pe Maccabi Tel Aviv, în Europa League.
Clasamentul din Premier League:
FINAL » Liverpool - Aston Villa 2-0
- Click AICI pentru statistici;
- Au marcat: M. Salah (45+1'), R. Gravenberch (58');
- Minutul 45+1: Mohamed Salah o aduce pe Liverpool în avantaj, după o eroare uriașă comisă de portarul Dibu Martinez;
- Minutul 43: Hugo Ekitike înscrie, dar golul francezului este anulat pentru ofsaid.
Liverpool - Aston Villa » Echipele de start:
LIVERPOOL (4-2-3-1): Mamardashvili - Bradley, Konate, Van Dijk, Robertson - Gravenberch, Mac Allister - Salah, Szoboszlai, Gakpo - Ekitike
Rezerve: Pecsi, Woodman - Chiesa, Endo, Gomez, Kerkez, Ngumoha, Nyoni, Wirtz
Antrenor: Arne Slot
ASTON VILLA (4-2-3-1): Martinez - Cash, Konsa, Torres, Digne - Onana, Kamara - McGinn, Rogers, Guessand - Watkins
Rezerve: Bizot - Barkley, Bogarde, Broggio, Lindelof, Maatsen, Malen, Mings, Sancho
Antrenor: Unai Emery
Stadion: Anfield Road (Liverpool)
Arbitru: Stuart Attwell
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu