INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GENOA

Dan Șucu și-a ales favoritul pentru banca lui Genoa » NU e Răzvan Lucescu

Daniele De Rossi și Thiago Motta / Foto: Getty Images
Daniele De Rossi și Thiago Motta / Foto: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 02 noiembrie 2025 15:05 / Actualizat duminica, 02 noiembrie 2025 15:11

Daniele De Rossi (42 de ani) este principalul favorit al lui Dan Șucu să preia banca tehnică de la Genoa, după ce „lanterna roșie” din Serie A s-a despărțit în această săptămână de Patrick Vieira (49 de ani).

Genoa traversează un început de sezon dezastruos, cu doar 3 puncte obținute în 9 meciuri, toate provenind din remize. De altfel, echipa la care evoluează și internaționalul român Nicolae Stanciu nu a marcat niciun gol pe teren propriu în această stagiune.

Daniele De Rossi, principalul favorit pentru a prelua Genoa

Liber de contract după despărțirea de AS Roma din 2024, Daniele De Rossi este principalul favorit al lui Dan Șucu pentru banca tehnică de la Genoa, scriu italienii de la repubblica.it.

Legendarul jucător al Romei are doar o aventură ca antrenor, pe lângă cea de la fosta sa echipă. Italianul și-a început cariera la Spal, pe care a pregătit-o în perioada 2022-2023.

Ca jucător, Daniele De Rossi a evoluat la AS Roma și Boca Juniors, iar cel mai important trofeu din carieră este Campionatul Mondial din 2006, cucerit cu naționala Italiei.

37de meciuri a avut Patrick Vieira pe banca tehnică a lui Genoa, bilanțul fiind 10 victorii, 12 egaluri și 15 înfrângeri, golaveraj 38-41

Cu titlu provizoriu, echipa va fi pregătită și condusă de Roberto Murgita. Fost atacant și la Genoa (8 meciuri în sezonul 1993-1994), acesta s-a format la clubul rossoblu, în cea mai mare perioadă de timp activând ca director tehnic (a mai fost antrenor la U17 și assistentul lui Davide Nicola).

Pentru Genoa urmează o serie complicată în Serie A. Echipa patronată de Dan Șucu va juca în deplasare cu Sassuolo, apoi va primi vizita Fiorentinei. Seria continuă cu deplasarea de la Cagliari, iar luna noiembrie se va încheia cu meciul de pe teren propriu, cu Verona.

Patrick Vieira și-a încheiat aventura la Genoa, după ce a fost demis de Dan Șucu. A fost a cincea echipă antrenată de fostul campion mondial și european, după ce francezul le-a mai antrenat pe New York City FC, Nice, Crystal Palace și Strasbourg.

Clasamentul din Serie A

Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Simone Biles a lăsat gimnastica deoparte » Cum a apărut la un meci important din SUA
Gimnastica
Simone Biles a lăsat gimnastica deoparte » Cum a apărut la un meci important din SUA
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (5)
GullitMarco
GullitMarco  •  02 Noiembrie 2025, 18:43

Ar trebui sa-l puna pe Ianis. Că e obișnuit cu banca...

steaua.libera
steaua.libera  •  02 Noiembrie 2025, 18:03

Face experimente, nu-i a bună..

Danpinalty
Danpinalty  •  02 Noiembrie 2025, 15:38

favoritul lui Sucu e De Rossi, dar o sa-l puna pe Șumudică, sa mai faca niste economie, nu? ca oricum ajunge in B de pe ultimul loc!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează