Articol de Marius Mărgărit, Adrian Duţă - Publicat marti, 11 noiembrie 2025 17:56 / Actualizat marti, 11 noiembrie 2025 18:57
Încep audierile la FRF, după dezvăluirile fostului maseur de la Metaloglobus, care a declarat că a pariat pe meciurile echipei bucureștene în acest sezon de Liga 1. Acesta va fi chestionat miercuri de Departamentul de Integritate din cadrul Federației.
Potrivit surselor GSP, fostul maseur al echipei va fi audiat miercuri la FRF. Bogdan Codruț Crăciun e numele celui dat afară de la Metaloglobus în urmă cu o lună și jumătate și care ar fi făcut dezvăluirile uluitoare, sub protecția anonimatului, despre pariurile plasate pe echipa la care lucra.
Fostul maseur de la Metaloglobus, audiat miercuri la FRF. Urmează toți jucătorii și staff-ul de la Metaloglobus
Sunt vizați aproximativ 7-8 jucători de la clubul din Superliga de către Departamentul de Integritate. Cu toate acestea, la FRF vor ajunge toți cei de la Metaloglobus, de la jucători la staff-ul tehnic. Aceștia vor fi audiați în legătură cu dezvăluirile făcute de fostul maseur al echipei din Superliga.
Clubul bucureștean nu a fost anunțat că a început ancheta, însă toți cei de la Metaloglobus au primit citații să se prezinte în fața Departamentului de Integritate.
Potrivit unor surse GSP, fostul maseur e suspectat că „umflă” dezvăluirile pentru a lua totul asupra lui, deviind atenția de la jucători.
Fostul maseur de la Metaloglobus: „Am jucat la partida cu Oțelul pe minimum 3 goluri în meci. Când a ratat Huiban penalty-ul m-am strâmbat pe bancă, nu mi-a convenit”
„Sunt un om care pariază zilnic de 10-12 ani. N-am jucat la pariuri ca fotbalist, dar acum da, joc. Și joc sume mari, nu mă încurc 2-3-5-10 lei. Îmi place să joc la pariuri! Nu scrie nicăieri în contractul meu de la echipa de fotbal de așa ceva! Eu sunt maseur. E un contract modest de 3.000 lei, nici nu l-am citit și nici nu mă interesează. Eu am venit de plăcere aici…
Am venit la Metaloglobus după ce am vândut 6 saloane ale mele de masaj. Am vrut să mă relaxez. Și, prin venirea la Metaloglobus, de fapt eu am cules informații pentru a câștiga la pariuri.
N-au nicio treabă fotbaliștii, iar pentru asta va trebui să se demonstreze că e așa. Poliția, FRF, habar nu am cine. Știu că e un dosar la FRF pe tema asta, știu de trei săptămâni, însă n-au ce să-mi facă.
E dreptul meu să joc, nu-mi interzice nimeni asta. Dacă-mi dau amendă sportivă cei de la FRF, să fie sănătoși! Oricum nu-mi mai trebuie să activez în fotbal. Mi-a ajuns.
Am jucat la partida cu Oțelul pe minimum 3 goluri în meci. Când a ratat Huiban penalty-ul m-am strâmbat pe bancă, nu mi-a convenit. Nu am vorbit niciodată cu fotbaliștii despre pariuri, nu-i amestecați.
Cât am pierdut la Metaloglobus cu Craiova 0-0? Vă spun eu: echivalentul a 75.000 de euro! Mai mult a durat să numere bancnotele decât până a printat biletul. Verificați în contul meu, cu FRF și cu Poliția, și o să vă convingeți!”, a declarat fostul maseur de la Metaloglobus, potrivit prosport.ro.
Cronologia scandalului de la Metaloglobus
CONTEXT:
Câțiva fotbaliști de la Metaloglobus și-ar fi făcut conturi pe site-urile de pariuri și ar fi pariat inclusiv împotriva echipei lor, prin intermediul unui om din staff, a dezvăluit luni prosport.ro.
Una dintre partidele în cauză este cea dintre Metaloglobus și Oțelul, câștigată de gălățeni cu 4-0. Grupul de jucători ar fi pariat „10.000 de euro doar pe faptul că vom încasa minimum două goluri în prima repriză”;
Departamentul de Integritate al FRF a demarat deja investigațiile privind meciurile celor de la Metaloglobus.
Marți, a apărut un nou element în scandal: fostul maseur al clubului a făcut dezvăluiri incredibile, susținând că ar fi venit la echipă tocmai pentru a strânge informații pentru a-și îmbunătăți șansele de a câștiga la pariuri!
Miercuri, fostul maseur de la Metaloglobus va ajunge în fața Departamentului de Integritate FRF.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu