FOTBAL  »  NATIONALA  »  ATAC

A dat de pământ cu ultrașii: „Mizerabil! Prostie monumentală, să-i mulțumim lui Dumnezeu că nu avem lume interlopă”

Fanii României la meciul cu Bosnia // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro) +33   FOTO
Fanii României la meciul cu Bosnia // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de - Publicat luni, 17 noiembrie 2025 07:32 / Actualizat luni, 17 noiembrie 2025 16:59

Mihai Stoica (60 de ani), oficialul celor de la FCSB, a avut un discurs dur la adresa ultrașilor care au afișat un banner provocator cu câteva ore înainte de Bosnia - România.

Scandalul a plecat de la faptul că un banner controversat a fost afișat sâmbătă, la Belgrad. Pe el a apărut mesajul „Mladic, erou european, i-a redus pe musulmani la zero”.

De altfel, fără să-și dezvăluie identitatea, cei care l-au afișat s-au asociat cu clubul Dinamo, cel care a emis și un comunicat în care s-a delimitat de mesajul transmis, Mladic fiind considerat un criminal de război.

Mihai Stoica i-a atacat pe ultrașii români care au încins spiritele înaintea meciului cu Bosnia: „Țara asta a fost într-un război”

Suporterii bosniaci au huiduit imnul României și au scandat „țiganii”, iar Mihai Stoica vine și cu argumentele pentru care adversarii au fost extrem de nervoși pentru evenimentele care s-au petrecut cu puțin timp înaintea partidei.

„Au provocat mizerabil. În momentul în care pui bannere contra religiei oamenilor, este o prostie monumentală, nu poți să te aștepți să te primească cu flori. De aia tot timpul am apreciat enorm suporterii care își ajută echipa, pentru că în momentul în care tu vii cu chestii de genul ăsta nu faci altceva decât să iei din șansele echipei.

Se poate suspenda stadionul, și l-am avut. Noi am jucat cu Drita. Ne-am comportat admirabil aici, pentru că suporterii noștri au minte. Știau că dacă strigau ce au strigat la echipa națională ăștia, Uniți Sub Tricolori, marea asta adunare a suporterilor, nici nu știu cine sunt.

Am înțeles că sunt de prin toate galeriile. Atunci aveam terenul suspendat, pentru ce? Aveam terenul suspendat, de ce să provoci non-stop? Numai asta am văzut non-stop. Tu vorbești de ucigași de război.

Nu cred că ultrașii luxemburghezi au făcut atâtea referiri la război și religii. Țara asta a fost într-un război.

Dar imnul că ni l-au fluierat, cum a fost? N-a fost o îmbărbătare pentru noi? Nu ne ducem să ne răzbunăm că ne huiduie imnul. Noi suntem sparring partner în a doua, că aia am fost. Că asta am fost, n-am mai contat”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport 1.

A dat de pământ cu ultrașii: „Mizerabil! Prostie monumentală, să-i mulțumim lui Dumnezeu că nu avem lume interlopă”
Mesajul afișat de o parte a ultrașilor lui Dinamo la Belgrad, cu câteva ore înainte de Bosnia - România // FOTO: Instagram

N-ai cum să faci așa ceva. Tu ai provocat. Să-i mulțumim lui Dumnezeu că nu avem lume interlopă. În Ungaria, crime, în Republica Moldova, că noi dacă aveam de omorât pe cineva chemăm din Republica Moldova.

În Bulgaria, mafie, premier ucis în Serbia, prim-ministru împușcat în Slovacia, și noi îi facem reclamă lui Mladic. Știu ăia care au scris cine a fost Ratko Mladic? Habar n-au! Au auzit și ei ceva, nu se poate.

- Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB

Clasamentul din grupa României

Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (23)
grassu_46
grassu_46  •  18 Noiembrie 2025, 07:34

Cand semanam vant culegem furtuna. NU INTELEG de ce ne ofensam cand bosnieci au fost virulenti si violenti cu noi, am inceput scandalul si vream sa ne pupe ,am jignit un popor care a suferit pentru a obtine libertatea. noi am intrat in niste conflicte care nu sunt a noastre cu KOSOVO SI ACUM BOSNIA cica pentru frati nostri sarbi care daca ar putea ne ar lua capul,in cazul unui razboi cu rusii ei ar fi primi care ne ar ataca din partea de vest.BAIETI aia din gasca aia UNITI SUB TRICOLOR TREBUIE INTERZISI PE VIATA SA MAI PARTICIPE LA COMPETITI SPORTIVE CA PREA DEPARTE AU AJUNS SI ROMANIA NU ESTE ALATURI DE EI

o_bic
o_bic  •  17 Noiembrie 2025, 22:08

Mimi,nu te-ai pensionat?

michidog
michidog  •  17 Noiembrie 2025, 18:11

Am uitat sa precizez ca m-a si injurat ca la usa cortului ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează