SPORTURI  »  TENIS  »  U12

Rezultate excelente pentru doi juniori români la un festival important de tenis, organizat la Academia Rafa Nadal

William Văsîi și Monica Iliescu, alături de Carlos Moya și de Cornel Enache, antrenorul lui William/Foto: Facebook (Academia Rafa Nadal)
William Văsîi și Monica Iliescu, alături de Carlos Moya și de Cornel Enache, antrenorul lui William/Foto: Facebook (Academia Rafa Nadal)

Articol de - Publicat luni, 17 noiembrie 2025 16:20 / Actualizat luni, 17 noiembrie 2025 17:33

William Văsîi și Monica Iliescu au impresionat săptămâna trecută la Festivalul Carlos Moya 12 & Under, organizat la Academia Rafa Nadal și destinat celor mai buni tenismeni și tenismene cu vârsta de maxim 12 ani, amândoi luând locul 2 în competiția de simplu.

În perioada 11-16 noiembrie, Academia Rafa Nadal din Manacor, Mallorca, a găzduit Festivalul Carlos Moya 12 & Under, la care au participat sportivii din Europa care au câștigat cel puțin un turneu de categoria 1 în acest an.

William Văsîi, campion la dublu și vicecampion la simplu

Printre ei s-au numărat și William Văsîi, despre care GSP.ro a scris într-un episod al serialului „Pasiune pură”, cât și Monica Iliescu și Maia Munteanu. Juniorii români au impresionat la turneul din Spania, obținând rezultate excelente și fiind premiați de Carlos Moya (49 de ani), fostul lider mondial.

William a obținut victorie pe linie în Manacor și s-a calificat în ultimul act, acolo unde l-a avut ca adversar pe britanicul Max Hodkinson. Finala a fost extrem de echilibrată. Românul a câștigat setul inaugural, oponentul său l-a adjudecat pe al doilea și, în tiebreak, victoria i-a revenit britanicului: 5-7, 7-6, 10-4.

Cu o zi înainte, William și partenerul său lituanian Kajus Seliukas au câștigat competiția de dublu din cadrul festivalului, trecând cu 6-2, 6-3 de perechea britanică Tomas Gabor/Max Hodkinson.

Rezultate excelente pentru doi juniori români la un festival important de tenis, organizat la Academia Rafa Nadal
William Văsîi, alături de Kajus Seliukas, colegul său de dublu

Delegația României la turneul din casa lui Nadal a fost supervizată îndeaproape de antrenorul Cornel Enache, cel care a pregătit-o în trecut și pe Jaqueline Cristian.

Rezultatele obținute de William Văsîi în Spania

Simplu

Grupa A

  • 2-6, 6-0, 10-6 vs. Maxime Perez

  • 6-1, 6-2 vs. Jakov Ogrizek

  • 6-1, 6-2 vs. Zlatan Yordanov

Sferturi de finală: 6-2, 6-3 vs. Tomas Gabor
Semifinală: 6-1, 6-1 vs. Kajetan Kosinski
Finală: 7-5, 6-7, 4-10 vs. Max Hodkinson

Dublu

Optimi de finală: 6-2, 7-5 vs. Zoltan Rekedt-Nagy/Milan Szucs
Sferturi de finală: abandon al echipei Maxime Perez/Victor Martinez
Semifinale: 7-5, 6-3 vs. Mattia Bongiovanni/Pietro Galimberti
Finală: 6-2, 6-3 vs. Tomas Gabor/Max Hodkinson

Rezultate excelente pentru doi juniori români la un festival important de tenis, organizat la Academia Rafa Nadal
William Văsîi, alături de Carlos Moya

Monica Iliescu a ajuns și ea în finala competiției de simplu a Festivalului Carlos Moya, fiind învinsă de sârboaica Zana Peric: 6-7, 4-6. La dublu, Iliescu și Maia Munteanu au pierdut în „optimi”, scor 4-6, 4-6, contra cehoaicelor Vanessa Balej/Tereza Vychodilova.

Rezultatele obținute de Monica Iliescu în Spania

Grupa G

  • 6-2, 3-6, 0-10 vs. Zoe Bleffert

  • 4-6, 6-2, 10-6 vs. Carlotta Arginelli

  • 7-5, 6-1 vs. Bianca Fagerlund

Sferturi de finală: 6-2, 6-4 vs. Vanessa Balej
Semifinale: 6-4, 6-3 vs. Pihla Jouhten
Finală: 6-7, 4-6 vs. Zana Peric

Maia Munteanu a trecut de Louise Grosemans (6-3, 6-2) și de Anastastiia Bubalo (6-2, 6-3), dar a fost învinsă în grupe de Zana Peric (6-3, 6-1) și nu s-a calificat în „sferturi”.

Rezultate excelente pentru doi juniori români la un festival important de tenis, organizat la Academia Rafa Nadal
Monica Iliescu, alături de Carlos Moya/Foto: Facebook (Academia Rafa Nadal)
Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează