Articol de Costi Prună - Publicat marti, 18 noiembrie 2025 10:38 / Actualizat marti, 18 noiembrie 2025 10:47
Naționala feminină de handbal a României s-a reunit ieri, 17 noiembrie, la Bistrița pentru „Trofeul Carpați”, competiție care începe joi.
Turneul este ultima verificare a naționalei pregătite de Ovidiu Mihăilă înaintea Campionatului Mondial care începe în 26 noiembrie în Olanda și Germania.
A 27-a ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin este programată între 26 noiembrie și 14 decembrie 2025. România face parte din grupa A, alături de Danemarca, Japonia și Croația. Meciurile se vor juca la Rotterdam
Ovidiu Mihăilă: „Ne așteaptă o săptămână intensă”
Selecționerul Ovidiu Mihăilă a convocat 18 jucătoare pentru turneul de la Bistrița și în perspectiva Campionatului Mondial.
Din lot nu lipsesc Yulia Dumanska, Eva Kerekeș, Sorina Grozav, Maryia Kanaval Skrobic, Alisis Boiciuc, Rebeca Necula, Andreea Popa, Cristina Laslo, Alicia Gogîrlă, Sonia Seraficeanu sau Lorena Ostase.
La „Trofeul Carpați”, România va juca joi cu Portugalia, sâmbătă cu Cehia și duminică împotriva Austriei.
„Am convocat 18 jucătoare și sperăm ca sportivele să fie sănătoase și cu dorința de a fi prezente la Campionatul Mondial, prin ceea ce trebuie să arate atât în antrenamente cât și în jocurile din cadrul turneului Trofeul Carpați 2025. Ne așteaptă o săptămână intensă , pe care trebuie să o valorificăm foarte atent, după un program foarte atent stabilit.
Am încredere în toți colegii mei și în fiecare jucătoare. Le mulțumesc pentru modul cum au răspuns la prima acțiune și trebuie să continuăm cu aceeași atitudine și spirit”, a declarat selecționerul Ovidiu Mihăilă, pentru GSP.ro.
România are 3 rezerve pentru lotul de 18
Surse FRH au confirmat pentru GSP că dacă nicio jucătoare nu se va accidenta la „Trofeul Carpați”, toate cele 18 jucătoare vor merge și la Campionatul Mondial, unde România va pleca pe 25 noiembrie.
Turneul final se va desfășura între 26 noiembrie -14 decembrie, iar România va juca în grupa A la Rotterdam, cu Croația, Japonia și danemraca.
Primele rezerve care pot prinde lotul de 18 sunt: Diana Lixăndroiu (Dunărea Brăila), Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița) și Ștefania Stoica (Gloria Bistrița).
Un prim „7” posibil pentru România: Dumanska, Kerekeș, Kanaval Skrobic, Boiciuc, Gogîrlă, Seraficeanu, Ostase.
Lotul României pentru „Trofeul Carpați”
Portari: Iulia Dumanska (Minaur), Bianca Curmenț (Corona Brașov), Elena Șerban (Dunărea Brăila)
Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Mihaela Mihai (CSM București)
Inter dreapta: Alicia Gogîrlă (SCM Craiova)
Coordonatori: Rebeca Necula (Rm. Vâlcea), Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Elena Roșu (Dunărea Brăila), Cristina Laslo (Gloria Bistrița)
Pivoți: Lorena Ostase (Gloria Bistrița), Sonia Vasiliu (Slatina), Asma Elghaoui (Rm. Vâlcea)
Interi stânga: Sorina Grozav (Corona Brașov), Maryia Skrobic (Rapid)
Extreme stânga: Gabriela Dumitrașcu (Corona Brașov), Eva Kerekes (Gloria Bistrița)
Programul României la Campionatul Mondial din 2025
27 noiembrie, ora 19:00 » România - Croația
29 noiembrie, ora 19:00 » România - Japonia
1 decembrie, ora 21:30 » Danemarca - România
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu