Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 18 noiembrie 2025 17:20 / Actualizat marti, 18 noiembrie 2025 17:54
Florinel Coman (27 de ani), extrema stânga de la Al Gharafa, ar urma să plece de la echipa din Qatar în perioada de transferuri din iarnă.
Fostul jucător de la FCSB e rezervă la Al Gharafa, astfel că oficialii clubului au decis să se despartă de el. Coman ocupă unul dintre locurile destinate jucătorilor străini. Astfel, dacă ar vrea să aducă pe altcineva, clubul din Qatar ar trebui să se despartă de internaționalul român înainte.
Florinel Coman ar urma să plece de la Al Gharafa în iarnă
Coman a jucat doar două meciuri din 9 în campionat în acest sezon. De fiecare dată a intrat pe final. În Cupă are două apariții, două goluri și un assist. Iar în Liga Campionilor Asiei a jucat de 4 ori.
Cum nu e un om important pentru antrenorul Pedro Martins, clubul a luat decizia să se despartă de Coman, potrivit sport.ro. Poate fi vorba atât de un împrumut, cât și de un transfer definitiv.
Coman a ajuns la Al Gharafa în vara anului 2024. În ianuarie 2025 a fost împrumutat la Cagliari, în Serie A, dar nu a convins și nu a fost păstrat în Italia. Revenit în Qatar în vara acestui an, Florinel va pleca din nou de la Al Gharafa. Ar putea părăsi definitiv echipa, în funcție de ofertele primite.
27 de meciuria jucat Coman în total la Al Gharafa. A marcat 5 goluri și a oferit 9 pase decisive
Florinel Coman și-a dorit să revină la FCSB
În toamnă, Florinel Coman a fost surprins în tribunele Arenei Naționale pentru a o susține pe FCSB în meciul cu Universitatea Craiova. Gigi Becali, patronul campioanei României, a dezvăluit atunci că fostul lui jucător a vrut să se întoarcă la FCSB.
Becali l-a sfătuit să rămână în Qatar pentru a „le lua banii” celor de la Al Gharafa. Acum, în contextul debarcării de la clubul la care e legitimat, Coman ar putea reveni la FCSB.
„El voia să se întoarcă la FCSB! «Uită-te în ochii mei: promite-mi că nu te interesează fotbalul și alegi banii! Stai și suferă pentru nevasta ta și pentru copilul tău!». «Așa fac, nea Gigi». Peste 3 ani, după ce ai luat 6 milioane, vii la mine, îți mai dau și eu 700-800 de mii pe an, ca Tănase”, declarat Gigi Becali în octombrie.
Florinel Coman mai are contract până în 2027 cu Al Gharafa.

FCSB a încasat 6 milioane de euro pe Coman
Deși a plecat în urmă cu un an și jumătate din România, FCSB a primit banii pentru Coman abia la începutul lunii noiembrie 2025. Inițial, qatarezii au susținut că au fost păcăliți de hackeri să trimită suma de transfer în alt cont.
FCSB a reclamat-o pe Al Gharafa la FIFA și a mai primit un milion de euro pe lângă cele 5 din suma de transfer.
Gata, tată, au intrat banii pe Florinel Coman. 6 milioane euro! Sunt toți în cont…Ce emoții să am? N-am avut nicio emoție, știam ca sunt obligați să plătească. Era o chestiune de timp, nu aveau ce sa facă. Nu te joci cu FIFA, cu regulamentele.
Ce să fac, ce să fac? Dacă nu mă pricep la fotbal (n.r. râde). Le mai calculăm și vreo 600.000 de euro dobânzi și gata! Bănuțul e în cont la Gigi Becali.
- Gigi Becali, pentru fanatik.ro
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu