SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS

video Gafa incredibilă a lui Corentin Moutet în înfrângerea surprinzătoare a Franței din Cupa Davis: „Mă simt ca un clovn”

Corentin Moutet, ratare incredibilă într-un meci din Cupa Davis/Foto: Getty Images
Corentin Moutet, ratare incredibilă într-un meci din Cupa Davis/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 19 noiembrie 2025 11:53 / Actualizat miercuri, 19 noiembrie 2025 12:08

În duelul cu Raphael Collignon (23 de ani, 86 ATP) din sferturile de finală ale Cupei Davis, Corentin Moutet (26 de ani, 35 ATP) a făcut o gafă de necrezut într-un moment important și, în cele din urmă, a pierdut meciul. Mai târziu, Arthur Rinderknech (30 de ani, 29 ATP) a fost învins și el, iar Franța a fost eliminată de Belgia, scor 2-0.

Marți, 18 noiembrie, în Bologna, Italia, a început turneul final al Cupei Davis. Prima confruntare a sferturilor de finală a fost cea dintre Franța și Belgia, care s-a încheiat cu un rezultat surprinzător: 2-0 pentru Belgia.

Belgia, victorie cu 2-0 în fața Franței și calificare în semifinalele Cupei Davis

Mai întâi, pe teren au intrat Corentin Moutet și Raphael Collignon. Numărul 35 mondial și-a adjudecat setul inaugural cu 6-2 și părea că se îndreaptă spre o victorie ușoară care să îi aducă Franței un prim punct.

Însă, secvența secundă a fost mult mai echilibrată și Collignon conducea, la un moment dat, cu 6-5. La scorul de 15-15, Moutet a făcut o gafă uriașă: mingea i-a venit lângă fileu, fiind perfectă pentru un voleu, însă sportivul de 26 de ani a ales să lovească printre picioare și a ratat.

Belgianul a profitat de această greșeală, a câștigat setul secund și apoi a obținut victoria: 2-6, 7-5, 7-5. Speranțele Franței s-au îndreptat apoi înspre Arthur Rinderknech, care a jucat contra lui Zizou Bergs (26 de ani, 43 ATP).

Nici numărul 29 mondial nu a izbutit să obțină un rezultat favorabil. Bergs s-a impus în 2 seturi, 6-3, 7-6 (4), iar Belgia a bătut-o pe Franța cu 2-0, calificându-se în semifinalele Cupei Davis, acolo unde va da fie de Italia, campioana en-titre, fie de Austria.

Corentin Moutet, după ratarea uimitoare: „E foarte greu să fiu obiectiv în această situație”

Corentin Moutet a fost aspru criticat pentru lovitura pe care a încercat-o într-un moment crucial al setului secund. De altfel, francezul a recunoscut că se simte ca un clovn și că ar fi trebuit să ia o altă decizie

„În trecut, am mai încercat și am avut succes cu această lovitură, iar oamenii au spus că a fost incredibilă. Când o ratez, evident că vor spune că sunt un clovn. E un pic dificil, dar și eu mă simt așa.

Când am ratat lovitura și am sfârșit pierzând meciul, mi-am spus mie însumi că sunt un clovn și că, poate, ar fi trebut să încerc altceva. În special când sunt colegi pe margine care cred în mine. E foarte greu să fiu obiectiv în această situație. Dar e cert că un voleu ar fi fost o alegere mai înțeleaptă în acel moment”, a spus Moutet, citat de We Love Tennis.

Collignon, adversarul său, a pus paie pe foc și a afirmat că ratarea lui Moutet a fost un moment-cheie al setului.

„Merit recunoaștere pentru că am luptat în fața unei mingi imposibile. Acesta e Corentin: e capabil de lovituri incredibile, dar uneori face un dezastru. [Lovitura] A schimbat setul pentru că cred că, dacă ar fi câștigat acel punct, ar fi fost 6-6 și nu știm ce s-ar fi întâmplat. Însă am reușit să rămân pe picioare, să joc bine în momentele importante și sunt fericit că am câștigat”, a explicat belgianul.

De asemenea, Lionel Roux, fost tenismen și consultant BeinSports, și-a exprimat părerea în legătură cu lovitura lui Moutet:

„Cred că, în mintea lui, acea minge jucată printre picioare l-a dezechilibrat. Când joci pentru Franța, e teribil să spun asta, dar nu ai voie să încerci o asemenea lovitură, mai ales în acel moment. Poate că la 40-0, cu un avantaj de un break. Dar acolo, la 5-6, 15-15, într-un moment în care era aproape de a închide meciul... L-a dezechilibrat și a rămas [episodul] în mintea lui.”

Turneul Final al Cupei Davis se desfășoară în Bologna, Italia, iar țara gazdă își propune să își apere pentru a doua oară consecutiv trofeul, chiar dacă Jannik Sinner nu va evolua.

Pe partea cealaltă a tabloului, Spania se va duela cu Cehia, iar Argentina va juca împotriva Germaniei.

Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează