INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Allegri, după ce l-a învins pe Chivu și a intrat în istoria lui Milan: „Trebuie să înțelegem ceva”

Massimiliano Allegri în Inter - Milan // foto: Guliver/gettyimages
Massimiliano Allegri în Inter - Milan // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat luni, 24 noiembrie 2025 07:36 / Actualizat luni, 24 noiembrie 2025 09:26

Antrenorul lui Milan, Massimiliano Allegri, 58 de ani, a fost mulțumit după în derby-ul cu Inter, 1-0, dar și-a avertizat jucătorii că nu este suficient să joace la intensitate mare doar meciurile tari. A fost succesul cu numărul 100 pentru „Max” pe banca rossonera.

Inter a avut mingea mai mult și aproape de 3 ori mai multe ocazii decât „oaspeții”, raportul șuturilor fiind 20-7, dar singurii care au înscris au fost elevii lui Allegri.

Christian Pulisic i-a adus victoria lui Milan, marcând în minutul 54 după ce Sommer a respins în lateral șutul lui Saelemaekers.

Massimiliano Allegri a învins-o pe Inter și a urcat pe 2 cu Milan

„A fost o victorie mare într-un meci spectaculos. Am început puțin tensionați în primele 15 minute, dar apoi ne-am relaxat și am avut patru-cinci situații în care puteam lua decizii mai bune în ultima treime a terenului, mai ales la lansările lui Pulisic și Saelemaekers. Trebuia să fim mai preciși la centrări.

După ce am preluat conducerea în a doua repriză, era normal ca Inter să riposteze. Am avut câteva situații favorabile cu Leao unu la unu și ne-am apărat bine cu marcaj preventiv, ceea ce a fost important împotriva lui Inter, deoarece ei pot fi letali când scapă de presingul inițial”, a comentat Allegri, conform sportal.bg.

Victoria din derby a urcat-o pe Milan pe locul 2 în Serie A, fiind la egalitate de puncte (25) cu Napoli. Noul lider solitar, Roma, are două puncte în plus, în timp ce Inter a coborât pe poziția a patra, cu 24 de puncte.

„Cred că punctele pe care le avem sunt meritate, pentru că am fi putut termina ușor la egalitate cu Napoli și Roma, așa că totul se echilibrează. Acest meci a confirmat tendința de la începutul sezonului – când trebuia să dictăm ritmul, nu am făcut-o întotdeauna și am primit goluri împotriva lui Cremonese, Parma și Pisa.

Când meciul este la cel mai înalt nivel, ești mai hotărât și mai concentrat pentru mai mult timp. Trebuie să înțelegem că atunci când permitem intensității să scadă, devenim vulnerabili”, a insistat Allegri.

Allegri, în istoria lui Milan: 100 de victorii ca antrenor

Pulisic a revenit în primul unsprezece după accidentare, iar parteneriatul său cu Rafael Leao începe să dea roade.

„În această seară a mers bine, dar a mers bine și în timpul pregătirii din presezon, în Australia. Avem nevoie de toți. Faptul că în această săptămână vom putea antrena împreună este un mare plus”, a mai spus antrenorul.

Cu această victorie, Allegri a intrat în istorie ca fiind al șaptelea antrenor care a înregistrat 100 de victorii în toate competițiile la cârma lui Milan. Înaintea sa, această performanță a fost atinsă de Carlo Ancelotti, Nereo Rocco, Fabio Capello, Stefano Pioli, Nils Liedholm și Arrigo Sacchi.

Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (5)
golf_club
golf_club  •  25 Noiembrie 2025, 11:50
Postat de buuuuuuuu pe 24 Noiembrie 2025, 17:57

Corect Milan nu joacă nici unde anul asta. Dar în continuare Milan este cea mai titrată echipa din Italia in ceea ce priveliște cupele europene. O sa vedem cum va juca Milan cu Arsenal, Real Madrid, Liverpool și o sa vedem după. Daca bine îmi aduc aminte anul trecut în cl a jucat cu Real Madrid și ia cam administrat o bătută. Și cu Liverpool a jucat și nu sa făcut de râs spre deosebire de marele Inter care este născut sa facă plăcere celor de la Milan și când are un sezon dezastruos. Rar se întâmplă să fi mai bun și să iei 5 goluri în finala din Cl. Sau sa lupți pentru 3 trofee și să ajungi acasă cu mana goală.

Bine, hai sa vorbim acum de toata istoria fotbalului, si cum era Pro Vercelli campioana acum 100 de ani. Tinere, in ultimii ani Inter a fost in 2 finale Ch League, pe cand Milan s-a tot chinuit, si momentan nici in Conference nu sunt. Cred ca multi ar fi dorit sa aiba o finala Ch League, chiar si peirduta la scor. Dar STRUGURII SUNT ACRI CAND NU AJUNGI LA EI, nu-i asa? ;) ;)

buuuuuuuu
buuuuuuuu  •  24 Noiembrie 2025, 17:57
Postat de golf_club pe 24 Noiembrie 2025, 17:18

Am inteles acum. Deci joaca un fotbal de anii 1960 (au zis-s si unii oameni de fotbal din Italia). Asta e "fotbal inteligent", sa sa te aperi cu toata echipa in 20 de metri...Clar nu stiu nimic despre fotbal. Sa nu ai suturi pe poarta, sa nu ai posesie, si sa scapi cu 2 bare si 1 penalty ratat. Foarte inteligent. Dar ce or face cand dau peste Arsenal sau City? A, stai, marele Milan nu joaca nici in Conference...Asta o fi inteligenta, sa nu se consume fizic :))

Corect Milan nu joacă nici unde anul asta. Dar în continuare Milan este cea mai titrată echipa din Italia in ceea ce priveliște cupele europene. O sa vedem cum va juca Milan cu Arsenal, Real Madrid, Liverpool și o sa vedem după. Daca bine îmi aduc aminte anul trecut în cl a jucat cu Real Madrid și ia cam administrat o bătută. Și cu Liverpool a jucat și nu sa făcut de râs spre deosebire de marele Inter care este născut sa facă plăcere celor de la Milan și când are un sezon dezastruos. Rar se întâmplă să fi mai bun și să iei 5 goluri în finala din Cl. Sau sa lupți pentru 3 trofee și să ajungi acasă cu mana goală.

golf_club
golf_club  •  24 Noiembrie 2025, 17:18
Postat de buuuuuuuu pe 24 Noiembrie 2025, 16:09

Se vede că nu știi nimic de fotbal. Ceea ce face Milan -ul sub comanda lui Allegri se numește catenaccio si contra atac. Milan este conștientă de puterile și limitele sale și iau deciziile cele mai bune. Mai trebuie sa fi și inteligent ( fotbalist vorbind) nu doar tare. Nu tot timpul puterea bate inteligența.

Am inteles acum. Deci joaca un fotbal de anii 1960 (au zis-s si unii oameni de fotbal din Italia). Asta e "fotbal inteligent", sa sa te aperi cu toata echipa in 20 de metri...Clar nu stiu nimic despre fotbal. Sa nu ai suturi pe poarta, sa nu ai posesie, si sa scapi cu 2 bare si 1 penalty ratat. Foarte inteligent. Dar ce or face cand dau peste Arsenal sau City? A, stai, marele Milan nu joaca nici in Conference...Asta o fi inteligenta, sa nu se consume fizic :))

Vezi toate comentariile (5)
Comentează