Articol de Cezar Titor - Publicat luni, 24 noiembrie 2025 17:31 / Actualizat luni, 24 noiembrie 2025 19:25
Metaloglobus și Hermannstadt au terminat la egalitate, scor 1-1, în „derby”-ul ultimelor clasate din Superligă. Ambele goluri au survenit de la punctul cu var: Dragoș Huiban, în minutul 60, Cristian Neguț, în minutul 82. Cele două rămân în subsolul ierarhiei. Trupa din Pantelimon, cu 8 puncte, sibienii, cu 12.
„Derby-ul” suferindelor a fost decis de la punctul cu var
Metaloglobus - Hermannstadt, penultimul duel al rundei #17 din Superligă, a adunat la Clinceni doar o mână de curajoși, răpuși de frigul cuprinzător ce a pus stăpânire pe Capitală și pe restul țării. Micuța arenă, mereu contestată pentru infrastructura șubredă, a fost martora revenirii în prim-plan a băieților lui Mihai Teja, la primul lor meci după scandalul de pariuri care a agitat apele în Pantelimon. Pe ce mizăm azi, 1, X sau 2?
Prima repriză a curs alert, consistent, cu multe faze de poartă în ultimii 20-30 de metri. Dragoș Albu a dat tonul în minutul 17, când a trimis periculos din lovitură liberă, la o palmă de bara porții lui Gavrilaș. A urmat Jair, opt minute mai târziu: șut așezat, cu pretenții, scos în corner de goalkeeper-ul gazdelor.
Metaloglobus n-a rămas datoare. În minutul 29, Sava a „zguduit” aerul înghețat cu un șut violent, dar Căbuz a fost la post, reținând fără emoții. Finalul primei părți a adus și cele mai mari șanse: Neguț, două ocazii mari în decurs de câteva secunde. Mai întâi, a șutat moale, în blocaj, de la 10-11 metri, apoi a trimis puțin pe lângă.
Așa s-au scurs cele 45 de minute: ritmate, grele, dar vii. „Lanternele” campionatului și-au încărcat bateriile la Clinceni, însă tabela a rămas neatinsă până la pauză, în așteptarea unei scântei care să rupă echilibrul în repriza secundă.
După un sfert de oră de hârâială surdă, s-a stârnit și „scânteia”: Jair l-a „agățat” pe Liș în careu, iar Alina Peșu, cu sânge rece, a arătat punctul cu var. Dragoș Huiban, omul cu nervii tari de la Metaloglobus, a capturat balonul și, fără emoții, a deschis scorul.
Hermannstadt nu se regăsea. Mic zvâc în minutul 74: Dragoș Albu a prins un șut excelent din afara careului, însă Gavrilaș a respins în corner. Cinci minute mai târziu, la șutul lui Ubbink, Metaloglobus a fost aproape de 2-0.
Nu s-a făcut 2-0, s-a făcut 1-1. Neguț a fost descălțat în careul advers, iar arbitra a arătat, din nou, punctul cu var. Tot „decarul” sibienilor și-a asumat responsabilitatea execuției pentru 1-1 - și scorul final al partidei.
Metaloglobus - Hermannstadt 1-1
Minutul 82: GOL Hermannstadt! Neguț restabilește egalitatea, tot de la 11 metri, după un penalty obținut tot de el.
Minutul 60: GOL Metaloglobus! Dragoș Huiban transformă de la punctul cu var.
6 grade indică termometrele de lângă Capitală, la ora partidei. 110 de oameni sunt în tribunele arenei din Ilfov, dintre care 21 de oaspeți! Spre deosebire de alte dăți, gazonul se prezintă în condiții optime.
Metaloglobus - Hermannstadt, echipe de start:
Metaloglobus (4-4-2): Gavrilaș - Lis, Camara, Caramalău, A. Sava - Abbey, Sabater, Aggoun, Zakir - Ely Fernandes, Huiban
Rezerve: Nedelcivic - Carvalho, G. Dumitru, A. Gheorghe, Kouadio, R.Neacsu, Pasagic, A Sîrbu, M. Tache,Ubbink
Antrenor: Mihai Teja
Hermannstadt (3-4-3): Muțiu - Căpușă, Karo, Bejan - Antwi, C. Albu, Jair, K. Ciubotaru - Oroian, Chițu, Neguț
Rezerve: Pop, Muțiu - Issah, Batista, Biceanu, Vuc, Mihart, Buș, Gjorgjievski, Bârstan, L, Stancu, I. Stoica
Antrenor: Marius Măldărășanu
Arbitru: Alina Peșu
Asistenți: Alexandru Filip și Daniela Constantinescu
Arbitru VAR: Cristina Trandafir
Asistent VAR: Radu Petrescu
Rezervă: Iulian Călin
Observator: Andrei Ioniță
Cele două formații sunt ultimele în ierarhia din Superligă. Trupa din Pantelimon a strâns doar 7 puncte și traversează o perioadă dificilă, cu trei înfrângeri consecutive în campionat și Cupa României. Chiar și așa, rămâne o echipă capabilă să surprindă sporadic, dovadă fiind victoria cu FCSB, scor 2-1, și remiza cu Universitatea Craiova, 0-0.
Sibienii au obținut un punct de moral, înainte de pauza competițională. După cinci eșecuri la rând, au remizat 3-3 cu FCSB. În tur, elevii lui Mihai Teja au obținut primul punct din istorie în primul eșalon, după 2-2 în Ardeal.
Cum au prefațat antrenorii:
Un meci dificil, chiar dacă nici cei de la Hermannstadt nu sunt într-o poziție bună, probabil sperau mai mult. Nu joacă un fotbal rău, alcătuiesc o echipă puternică și omogenă. Au câștigat în Giulești, am văzut, au forță de joc. Ca într-o perioadă mai puțin bună, fiecare trece prin așa ceva, dar cu siguranță își doresc să câștige. Sper să fie un meci frumos între două echipe care practică un fotbal bun, iar cel mai bun să câștige!
- Mihai Teja, antrenor Metaloglobus
Un meci în deplasare, întâlnim o echipă care încearcă să joace fotbal, a arătat bine în multe meciuri. Ne gândim și la vreme, la cum va arăta terenul. Trebuie să ne adaptăm, dacă lucrurile nu vor în regulă. Indiferent cum va fi, trebuie să ne întoarcem cu cele trei puncte, care sunt foarte importante pentru a ne «agăța» de pluton. Trebuie să acumulăm puncte, avem presiune. Putem face mai mult, ne-a lipsit șansa în foarte multe meciuri, iar lucrurile astea se întorc
- Marius Măldărășanu, antrenor Hermannstadt
Metaloglobus - Hermannstadt, cele mai importante informații, furnizate de statisticianul GSP, Liviu Manolache:
O singură înfrângere au suferit bucureștenii în ultimele patru meciuri jucate în campionat pe teren propriu (0-2 FC Botoșani), în rest o victorie (2-1 FCSB) și două remize.
Sibienii au remizat în runda precedentă, 3-3 cu FCSB, și au oprit o serie negativă formată din cinci înfrângeri.
Sunt echipele cu cele mai puține goluri marcate în urma unor faze fixe, doar câte trei fiecare.
22 dintre cele 33 de goluri încasate de Metaloglobus au fost primite în prima repriză. De partea cealaltă, FC Hermannstadt a încasat 16 goluri după pauză (din 26).
Doar 159 de faulturi au comis elevii lui Marius Măldărășanu, cele mai puține dintre toate competitoarele (Metaloglobus - 204).
27 de jucători au utilizat bucureștenii în ediția actuală, dintre care 16 au debutat în Superligă pe durata sezonului în curs.
În cazul în care va fi utilizat, Aurelian Chițu va bifa meciul cu numărul 300 în principala întrecere din România (59 goluri, 23 pase decisive), competiție în care a debutat pe 23 iulie 2012, în Viitorul Constanţa - FC Braşov 2-2.
În turul sezonului regulat curent, pe 18 iulie 2025, FC Hermannstadt și Metaloglobus au remizat la Sibiu, scor 2-2, asta după ce gazdele de atunci au condus cu 2-0 până în minutul 58 (Tiberiu Căpușă, Ianis Stoica / Yassine Zakir, Dragoș Huiban).
Cum arată clasamentul în Superligă:
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu