Articol de George Nistor - Publicat joi, 27 noiembrie 2025 12:29 / Actualizat joi, 27 noiembrie 2025 15:54
Miodrag Belodedici (61 de ani) a fost luat prin surprindere de jurnaliștii sârbi de la Sportal.rs, înaintea partidei Steaua Roșie - FCSB, din etapa a cincea a Europa League. Fostul fundaș a fost apelat video, în direct, pentru a prefața duelul celor două formații pentru care a evoluat, și a avut surpriza de a dialoga chiar cu fostul său coleg din defensiva roș-albilor, Slobodan Marovic.
„Unde ți-s firele albe, păpușă?” a fost întrebarea cu care Marovic a deschis conversația, spre amuzamentul fundașului care a cucerit Cupa Campionilor Europeni atât cu Steaua București, cât și cu Steaua Roșie Belgrad.
Steaua Roșie - FCSB se joacă astăzi, de la 22:00, pe stadionul Rajko Mitic „Marakana” din Belgrad. Partida va fi transmisă la TV pe DigiSport și în format liveTEXT pe GSP.ro. Reporterii Gazetei vor transmite cele mai importante informații de la fața locului.
După patru runde, sârbii ocupă poziția 26 în Europa League, cu patru puncte acumulate, în timp ce campioana României se situează pe 31, cu un punct mai puțin.
Belodedici și Marovic, conversație spumoasă înainte de Steaua Roșie - FCSB
Slobodan Marovic și Miodrag Belodedici, ambii de aceeași vârstă, au fost colegi în cea mai de succes generație a Zvezdei, cea care, în 1991, după finala cu Olympique Marseille, decisă la loviturile de departajare, 0-0 (5-3), a ridicat deasupra capului trofeul celei mai importante competiții europene intercluburi.
Cei doi s-au revăzut în apelul video chiar în momentul în care stoperul cu dublă cetățenie se afla la sediul FRF. „Belo” va asista la partida de pe „Marakana”, prilej cu care se va regăsi cu Marovic și foștii săi coechipieri.
„Mile, ce bine că te văd, Mile! Mă auzi? Ești pe undeva prin aeroport… ascultă, eu nu sunt important, îți dau pe cineva care e important”, a spus moderatorul emisiunii „Sportal Jutro”.
Iată dialogul legendarilor jucători care au scris istorie pentru clubul din capitala Serbiei.
- Unde ești, Mile dragă?
- Hei, ți s-a schimbat vocea, ce mai faci, ce e nou? Unde ești?
- Salut, bine, tu?
- Văd că arăți… arăți foarte bine. Unde ți-s firele albe, păpușă? Măi, bătrâne șiret, ce e cu tine?
- Sunt aici, la Federația de fotbal, aici sunt.
- Aha, aha, încă ești acolo, da, da, super, super. Și zi-mi, vii și la meci, nu? Te așteptam.
- A, vii, bravo, drăguțule. Deci înainte de meci aproape că ajungi. Și cum te întorci, când pleci?
- Vin, vin, vin, da.
- A, vii, bravo, drăguțule. Deci înainte de meci aproape că ajungi. Și cum te întorci, când pleci?
- Păi după meci, nu chiar imediat, până dimineața.
- Mile, dacă e cineva care s-a schimbat cel mai puțin, acela ești tu.
- Eu semăn cu mama, sărăcuța...
- Bărbații seamănă cu mamele lor. Hai, dragul meu, ne vedem și povestim pe îndelete.
- Bine, Mare, ne vedem.
VIDEO. Dialogul dintre Belodedici și Marovic
Încă nu s-au vândut toate biletele
Potrivit celor spuse de Slobodan Marovic, în cursul zilei de miercuri încă mai erau disponibile tichete de acces pentru meciul din această seară.
Un posibil motiv ar putea fi atmosfera din jurul echipei, una nu tocmai bună după rezultatele oscilante din ultima vreme.
„Din câte știu, încă mai sunt bilete. Da, vremea e urâtă, dar Zvezda joacă totuși un meci european. Cred că suporterii vor umple tribunele, iar jucătorii vor simți acel sprijin și acea emoție specială pe care o oferă ultrașii din Delije. Știu cum era pentru mine când jucam, imediat ce vedeam tribunele pline, motivația se tripla. Cred că la fel e și pentru jucătorii de azi. Sper la un nou spectacol”, a afirmat Marovic.
3titluri de campion are Marovic cu Steaua Roșie Belgrad (1998, 1990, 1991). A mai cucerit Cupa Iugoslaviei (1990), iar pe plan internațional Cupa Campionilor Europeni (1991) și Cupa Intercontinentală (Tokio, 1991)
Meciul e un clasic al fotbalului din Europa de Est, așa cum a fost anunțat frumos pe rețelele de socializare ale Stelei Roșii. O mai spun o dată, dacă repetăm meciul făcut cu Lille și intrăm hotărâți să câștigăm meciul cu alergare, curaj și responsabilitate, chiar dacă echipa nu e în formă, nu ar trebui să fie probleme pe stadionul nostru.
- Slobodan Marovic

Cazul Radonjic nu l-a surprins: „Echipa nu are nevoie de influențe dăunătoare”
Nemanja Radonjic (29 de ani), una dintre vedetele echipei, a fost exclus din lot din motive disciplinare și nu va evolua împotriva celor de la FCSB. Atacantul a jucat 17 meciuri în acest sezon pentru Steaua Roșie, în care a marcat 3 goluri.
Clubul nu a oferit explicații suplimentare despre situația care i-a bulversat pe fani.
„Nu știu exact ce se întâmplă, știu cât știe și publicul, sunt informat din presă. Am auzit că a fost suspendat, dar sincer nu mă surprinde, pentru că nu e prima dată când Radonjić încalcă regulamentul clubului. Și acum cinci-șase luni a provocat un incident la antrenament, atunci arătând lipsă de respect față de antrenament și antrenor. Nu știu mai mult de atât”, a mai spus Marovic.
Dacă Radonjic a făcut din nou ceva asemănător, pedeapsa este meritată, pentru că dacă ai astfel de jucători în echipă, antrenorul trebuie să reacționeze și să protejeze grupul, indiferent cum se numește jucătorul, Radonjic sau Marovic. Echipa nu are nevoie de influențe dăunătoare.
- Slobodan Marovic
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu