FOTBAL  »  Superliga  »  CONTROVERSĂ

UPDATE În timp ce ungurii încearcă să-l blocheze în ultimul moment, Andre Duarte e la un pas de FCSB!

Andre Duarte, stoperul lui Ujpest // FOTO: Instagram
Andre Duarte, stoperul lui Ujpest // FOTO: Instagram

Articol de - Publicat joi, 27 noiembrie 2025 21:21 / Actualizat joi, 27 noiembrie 2025 21:22

Portughezul Andre Duarte (28 de ani) este unul dintre fotbaliștii pe care FCSB a pus ochii. Stoperul a anunțat în urmă cu o săptămână faptul că s-a despărțit de maghiarii de la Ujpest, club care îl exclusese de la antrenamentele primei echipe.

UPDATE 21:00 » Andre Duarte, acord cu FCSB

În timp ce maghiarii vor să-l țină pe loc, Duarte a bătut deja palma cu FCSB, potrivit jurnalistului Emanuel Roșu.

Portughezul ar urma să sosească săptămâna viitoare în România pentru a semna contractul cu campioana României, dacă nu apare nimic neprevăzut.

Știrea inițială

Duarte precizase faptul că despărțirea nu a venit la dorința lui, fiind forțat de club să plece. Însă presa din Ungaria vine acum cu o variantă pe „repeat”, un scenariu care aduce mult cu ce s-a întâmplat cu Duarte pe când acesta evolua pentru FCU Craiova.

Ujpest susține că Andre Duarte mai are contract până în 2028!

Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, a declarat zilele trecute faptul că Duarte a reprezentat întotdeauna o țintă pentru campioana României. Doar că transferul ar putea fi complicat chiar de Ujpest.

Andre Duarte mai are contract cu Ujpest până în vara lui 2028, susțin maghiarii de la Hunfoci, contrazicând anunțul stoperului lusitan.

„Andre Duarte își ia rămas-bun de la Ujpest, dar are încă un contract valabil cu clubul alb-violet! Problema ar putea duce chiar la acțiuni în justiție.

Sâmbăta trecută, după o lungă și aprinsă dezbatere, jucătorul portughez Andre Duarte a anunțat pe pagina sa oficială de Instagram că părăsește clubul Ujpest.

Fundașul în vârstă de 28 de ani a fost dat afară recent de la prima echipă a clubului din motive disciplinare și a fost trimis la echipa a doua. Ujpest nu a anunțat încă oficial rezilierea contractului său .

Informațiile noastre sunt că înțelegerea lui Andre Duarte cu Ujpest este valabilă până în vara anului 2028. E foarte posibil ca Ujpest să-l acționeze în justiție, dând un exemplu pentru a preveni situații similare în viitor”, notează maghiarii.

Ne-a interesat mereu. Am fost în contact. Am avut o discuție. Nu e nimic concret momentan. Lista e mai lungă acum. Noi avem mai mulți jucători cu care am început discuțiile, nu discutăm doar cu Duarte.

- Mihai Stoica, despre subiectul „Duarte la FCSB”

În timp ce ungurii încearcă să-l blocheze în ultimul moment, Andre Duarte e la un pas de FCSB!
Andre Duarte, în perioada FCU Craiova

FCU Craiova 2.0! Andre Duarte l-a enervat pe Mititelu și a plecat din România

Nu este pentru prima oară când Andre Duarte este implicat într-o astfel de situație. În iulie 2023, portughezul era dat dispărut de Adrian Mititelu.

Litigiul s-a declanșat de la faptul că FCU Craiova susținea că Duarte mai are un an de contract, jucătorul și impresarul acestuia spuneau că înțelegerea a expirat la 30 iunie 2023.

În orice caz, Andre Duarte nu s-a mai întors în Bănie după finalul sezonului precedent și a ajuns Osijek, formație din Croația pentru care a jucat timp de un an, înainte de a ajunge la Ujpest.

Fundașul portughez a evoluat la FCU Craiova în sezonul 2022-2023, perioadă în care a bifat 41 de apariții în Superliga.

Ulterior, Andre Duarte s-a adresat la FIFA, a avut câștig de cauză și a rămas liber de contract. Rămâne de văzut dacă va avea loc o situație similară și cu formația din Ungaria.

Este un superprofesionist, un băiat de nota 11. În istoria Craiovei este singurul jucător, nu știu dacă mai este vreun caz, care a jucat toate minutele.

În sezonul 2022-2023. Nu cred că s-a mai întâmplat în istoria acestui club așa ceva, indiferent de cum a fost organizat.

- Adrian Mititelu, despre Andre Duarte

1 milion de euroe cota lui Andre Duarte, potrivit Transfermarkt

Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (2)
mangrova
mangrova  •  28 Noiembrie 2025, 06:59

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Andrei77X
Andrei77X  •  27 Noiembrie 2025, 22:08

Nu prinde martisorul la fcsb ....daca nu il zapăcește gigi pe 5 pozitii in 5 meciuri, il nimiceste marele neubert de se accidenteaza 9 luni.... Oricum omul nu e Nesta sau Canavaro , pleaca de la Ujpest...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează